Știri 2 octombrie 2018

Însoțirea a două persoane de același sex nu poate fi considerată familie.
Afirmația aparține Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și a fost făcută în cadrul unei invitații adresate credincioșilor de a participa la Referendumul pentru căsătorie, din zilele de 6 și 7 octombrie.

Părinții Schitului Românesc Prodromu îi îndeamnă pe români să devină propovăduitori prin „vot pozitiv” la Referendum.
Aceștia spun că ‚’’familia, ca unire binecuvântată dintre un bărbat și o femeie, este așezământul cel dintâi pe care Dumnezeu-Ziditorul l-a întemeiat pentru om în vederea mântuirii’’.
În mesajul către români, Starețul Atanasie spune că deși Referendumul acesta se organizează prin hotărârea organelor politice ale Statului Român, votul pe care suntem chemați să-l dăm nu este unul politic, ci este un vot de mărturisire a credinței noastre creștine ortodoxe, este răspunsul nostru la lucrarea proniei lui Dumnezeu.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta și Spitalul Orășenesc Cernavodă, organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura ,joi, între orele 08:30- 13:30.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Cernavodă și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta și Primaria Comunei Cogealac organizează sâmbătă, o actiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Aceasta se va desfășura la Centrul Medical de Permanență Cogealac, între orele 08.30- 13.30.
De asemenea, Centrul Regional de Transfuzii îndeamnă cetățenii la înscrierea în Registrul National al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.
În paralel se va desfasura și o actiune de donare de sange!
Sunt asteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Cogealac și localitățile învecinate care doresc sa îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional sau de transplant.

Constănțenii sunt invitați la o lansare de carte.
Aceasta se intitulează ”România în și din noi” și este o culegere de eseuri dedicate anului centenar, semnată de teologul și publicistul Stelian Gomboș.
Evenimentul se va desfășura joi, de la orele 18:00, la Curtea Brâncovenească.
Invitaţi vor fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie- Arhiepiscopul Tomisului și Dr. Floarea Damaschin.
Intrarea va fi liberă.

Astăzi este Ziua Internațională a Non-Violenței.
Aceasta a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2007 și aniversează nașterea lui Mahatma Gandhi, părintele mișcării de independență a Indiei și unul dintre filosofii de frunte ai curentului non-violenței.
Prin această decizie, ONU susține soluționarea pașnică a disputelor și respectul reciproc între culturi, religii și oameni.

Valabilitatea atestatului de persoană sau familie aptă să adopte un copil a fost majorată de la 2 la 5 ani.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a explicat că această formă a legii elimină din procedură identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea, iar măsura are ca scop simplificarea demersurilor de adopţie.
De asemenea, indemnizaţiile cresc la 600 de lei pentru copilul adoptat care are între 3 şi 6, respectiv 900 de lei pentru fiecare copil adoptat care a împlinit 7 ani.
Prin noua lege se stabileşte că cei care vor să adopte, beneficiază de o sumă fixă de 1.500 de lei pe an pentru asigurarea unor servicii medicale, psihologice sau de altă natură.

Consumul de etnobotanice nu va mai fi pedepsit.
Așa arată o decizie a instanței supreme care poate avea efecte dezastruoase, atrag atenţia specialiştii.
Este vorba despre hotărârea prin care nu vor mai fi pedepsite de lege persoanele care consumă etnobotanice.
Semnalul de alarmă este tras de magistraţi şi medici, care spun că acest lucru ar putea duce la închiderea a zeci de dosare, dar şi la o creştere alarmantă a numărului de consumatori.
De asemenea, medicii atrag atenția asupra consumului de etnobotanice, deoarece are efecte grave asupra sănătăţii.

Copiii încep să economisească încă de la vârsta de patru ani.
În urma unei cercetări realizate de o instituţie bancară, suma pe care cei mici o strâng este, în medie, între 350 şi 800 de lei pe an, cu care îşi cumpără biciclete, aparate foto sau jocuri video.
Tinerii între 21 şi 25 de ani investesc în telefoane, biciclete și vacanțe iar cei cu vârste cuprinse între 26 şi 79 de ani au declarat că şi-au cheltuit primii bani economisiţi pe haine şi încălţăminte.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept