Știri 20 septembrie 2018

O biserică nouă se va sfinți la Năvodari.
Slujba de târnosire va fi oficiată duminică, de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de la ora 8.00, urmată de Sf. Liturghie.
Apoi, toți credincioșii prezenți vor putea trece prin altar.
Lucrările de construcție au început în anul 2006 și au fost coordonate de părintele paroh Marian Duță.
Biserica poartă hramul Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și este situată în cartierul Peninsula, strada P10.

Traficul rutier va fi restricționat în zona peninsulară din Constanța.
Astfel, mâine, de la ora 8.00, şi până luni dimineaţă, circulația rutieră va fi restricţionată pe mai multe străzi din zona peninsulară a municipiului, iar strada Marcus Aurelius va avea dublu sens de mers.
Măsura este luată pentru desfășurarea evenimentului intitulat „Food Truck Festival”, unde peste 30 de „restaurante mobile” vor prezenta preparate culinare inspirate din 10 bucătării internaţionale.

Tot mai multe comune din ţară au rămas fără medici de familie.
De asemenea, sunt localităţi unde oamenii trebuie să meargă zeci de kilometri ca să ajungă la doctor.
În comunele fără medic, serviciile sunt asigurate de personalul medical din localităţile învecinate.
Autorităţile din domeniu caută medici de familie dispuşi să muncească în mediul rural, însă aceștia spun că vor să lucreze în orașe mai mari.

Șunca presată nu ar trebui să facă parte din alimentația copiilor.
Avertismentul vine din partea Asociației Pro Consumatori, care a analizat 50 de tipuri.
Experții au constatat că 9 din 10 tipuri de șuncă presată conțin apă adăugată, ca al doilea ingredient.
De asemenea, s-au găsit aditivi alimentari, caragenan, monoglutamat de sodiu, dar și proteină din vită, din lapte sau de origine bovină, cu toate că este din piept de pui.
Potrivit specialiștilor, consumul de 50 de grame de șuncă presată pe zi, crește incidența cancerului colorectal cu 18%.

Învățământul obligatoriu poate fi prelungit până la 11 clase.
Așa prevede un proiect de lege care ar putea fi aprobat de Parlament.
Potrivit inițiativei legislative, ultimii doi ani obligatorii de școală vor putea face parte din învățământul secundar superior, filiera teoretică, tehnologică sau profesională.
Astfel, învățământul liceal nu va mai fi obligatoriu, iar elevii vor avea posibilitatea de a alege să învețe o meserie, urmând cursurile învățământului tehnic și profesional clasic sau dual.

Profesorii și elevii nu vor face cursuri pe 5 octombrie, de Ziua Învățătorului.
Deoarece este o zi de vineri, multe unități școlare își vor închide porțile, iar altele vor avea activități specifice evenimentului.
Prima vacanță pentru preșcolari și elevii claselor primare va fi la sfârșitul lunii octombrie.

Africa de Sud a legalizat consumul de marijuana pentru uz personal.
Hotărârea vine după ce o instanţă locală a decis că utilizarea canabisului în spaţiul privat ar trebui permis deoarece legile care interzic acest lucru sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale.
Nu se precizează însă care este cantitatea de canabis pe care o persoană o poate deţine pentru uz personal.

Drogul Ecstasy ar putea deveni legal în Statele Unite din anul 2021.
Cercetătorii americani folosesc substanța pshihoactivă în tratarea veteranilor traumatizați psihic.
Un studiu american arată că o substanță din ecstasy, ar putea să fie singura salvare a persoanelor care suferă de stres posttraumatic.
Boala apare în urma unei experiențe marcante, și este întâlnită des în rândul veteranilor.

Marea Britanie nu ar trebui să acorde tratament preferențial cetățenilor din Uniunea Europeană, în materie de imigrație, după Brexit.
Aceasta este una dintre concluziile raportului întocmit de Comitetul consultativ pentru Migrație.
Guvernul de la Londra afirmă că nu a luat încă o decizie, dar va analiza recomandările forului consultativ.
Londra și Bruxelles-ul nu au reușit încă să ajungă la un acord deși mai sunt doar 6 luni până la Brexit.
În lipsa unei înțelegeri, drepturile cetățenilor europeni din Marea Britanie vor fi neclare după 29 martie 2019, când are loc ieșirea britanicilor din blocul comunitar.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept