Știri 15 septembrie 2018

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Biserica Ortodoxă se va afla,mâine, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba de sfințire mare a bisericii cu hramul Înălțarea Domnului din localitatea Lazu, de la ora 7:45, urmată de Sf. Liturghie.
La această parohie au fost aduse, spre închinare, moaștele Sfântului Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța care vor rămâne până luni dimineață.

Astăzi este Ziua Internațională a Democrației.
Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.
Potrivit Adunării Generale a ONU, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.
Ziua reprezintă un prilej pentru noi angajamente de respectare a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului.

O acțiune de donare de sânge va avea loc mâine la parohia Schitu din localitatea Costinești.
Cei care vor să doneze sunt așteptați între orele 8.30 și 13.30, cu un act de identitate.
Persoanele cu vârsta peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge.

RATC anunță că autobuzele etajate- CiTy TOUR, vor circula până mâine.
Potrivit Regiei, acestea vor funționa în intervalul orar 09:00 – 18:00.
Astfel, linia 100 Mamaia va circula pe traseul prelungit, până la sfârșitul lunii, iar de la 1 octombrie, se va reveni pe traseul: Gară – Bdul Ferdinand – Bdul Întai Decembrie 1918 – Bdul Alexandru Lăpușneanu – Sat Vacanță și retur.
De asemenea, linia 5-40 va circula până la sfârșitul lunii septembrie, iar de la 1 octombrie, se va reveni pe traseul: KM 5 – Vârful cu Dor – Democrației – Hatman Arbore – Șos. Mangaliei – Bdul 1 Mai – Bdul Ferdinand – Str. Mircea cel Bătrân – Bdul Mamaia – Bdul Aurel Vlaicu – Campusul universitar și retur.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept