Știri 28 august 2018

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Lipnița, de la ora 8.30.
După Sfânta Liturghie, Ierarhul Tomisului va oficia slujba parastasului la împlinirea a 14 ani de la mutarea la Domnul a Arhiepiscopului Lucian Florea, al Tomisului.
Joi, ierarhul nostru va participa la Sf. Liturghie oficiată la mănăstirea Secu, cu prilejul celor trei hramuri: Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei și Sf. Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului.
Apoi, de la ora 18.30, Ierarhul Tomisului va săvârși slujba de Priveghere la biserica ”Așezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului” din zona Trocadero-Coiciu, cu ocazia hramului.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Nicolae, Modest, Filimon, Cosma și Damian, Trifon, Varvara, Teodor, Iacov Iviritul și ale Sf. Împărat Constantin.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit și pe Sfântul Simeon Stâlpnicul.
Astfel, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 8.30.
După slujbă, ierarhul nostru va oficia un Te-Deum pentru intrarea în noul an bisericesc.

Constănțenii sunt invitați la o conferință națională.
Tema o constituie ”Umbrele securității 1948-2018” și va fi susținută de prof. dr. Carmen Ciornea și dr. Daniel Mazilu.
Evenimentul se va desfășura joi, de la orele 18, la Curtea Brâncovenească.
Intrarea va fi liberă.

Manualele digitale vor fi postate pe platforma online până la începutul anului şcolar.
Acestea vor avea o calitate ridicată faţă de cele anterioare, fiind adaptate şi copiilor cu cerinţe speciale.
Manualele digitale nu vor mai fi şi pe CD, ci doar vor fi încărcate pe platformă.

Temperatura locuinţei ar putea influenţa tensiunea arterială.
Casele reci creează condiţii pentru creşterea tensiunii arteriale, indică rezultatele unui nou studiu, realizat în Marea Britanie cu participarea a 4.700 de persoane.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că de fiecare dată când temperatura scade, tensiunea arterială creşte puţin.
Menţinerea unei locuinţe calde poate ajuta milioane de pacienţi să-şi controleze hipertensiunea arterială.
Oamenii de ştiinţă nu au reuşit să determine care este temperatura optimă, astfel încât tensiunea arterială să nu crească.
Potrivit acestora, cea mai recomandată temperatură în locuință, în zilele reci este de 21 de grade Celsius.

Cercetătorii au găsit o soluție pentru transformarea oricărei grupe de sânge în zero, adică cea de donator universal.
Mai exact, celulele sângelui au pe suprafață diverse zaharuri, cu excepția celor din grupa zero.
Specialiștii canadieni au izolat unele enzime care se găsesc într-o bacterie din stomac și care consumă zaharul de pe celulele sangvine și transforma orice tip de sânge în “donator universal”.
Deocamdată, această tehnică este în stadiul de teste clinice, dar transformarea sângelui ar putea deveni o practică curentă în mai puțin de 5 ani.

Numărul copiilor din țara noastră care se îmbolnăvesc de diabet este în creștere.
Medicii spun că în multe cazuri nu este vorba de cauze genetice, ci, mai degrabă, de alimentaţie.
De asemenea, specialiștii sunt de părere că o cauză ar putea fi și stresul cotidian dar şi afectivitatea deficitară a părinţilor.

Becurile cu halogen vor fi interzise de la 1 septembrie.
Companiile care produc becuri cu halogen vor avea răgaz să-şi vândă stocurile existente.
Pe de altă parte, legea europeană nu include şi becurile de halogen cu voltaj mic.
Uniunea Europeană susţine folosirea becurilor cu LED, mai scumpe, dar mai economice şi cu o durată mult mai mare de viaţă decât cele cu halogen.
Potrivit unor estimări, dacă europenii vor folosi numai becuri economice, electricitatea economisită va fi egală cu consumul Portugaliei timp de un an.

500 de ambulanţe noi vor fi cumpărate.
Acestea vor fi livrate Serviciilor de Ambulanţă şi SMURD până la sfârşitul anului.
Demersul va continua şi anul viitor, începând cu luna ianuarie, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
În total, 1.309 de autospeciale vor ajunge la Serviciile de Ambulanță Județene şi SMURD.

România se află pe locul 2 în Europa la consumul de internet.
Conform unui studiu recent, 63 la sută dintre utilizatori accesează spațiul online doar pentru rețelele sociale.
Cifrele mai arată că, anul trecut, smartphone-ul a depășit la noi laptopul sau tableta, ca sursă de acces la internet.
Psihologii spun însă că utilizarea excesivă a telefonului, inclusiv în concediu, nu este benefică.
Studiul arată că 9 din 10 români sunt nedespărţiţi de telefonul mobil, chiar şi în timpul vacanței.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept