Știri 17 iulie 2018

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va participa astăzi la Sfinta Liturghie săvârșită la schitul „Sf. Serafim de Sarov”, din apropierea localității Ion Corvin, de la ora 23:00, iar mâine, de la ora 8:30, Ierarhul nostru va săvârși Sf Liturghie la mănăstirea Dumbrăveni, așezământ monahal ce-și va serba hramul.
Vineri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul.
Astfel, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf Liturghie, joi de la ora 8:00, la mănăstirea „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Histria, iar de la ora 18:30, va săvârși Slujba Vecerniei și a Litiei la biserica „Sfântul Ilie”, din Constanța, zona CET.
Vineri, Ierarhul nostru va răspunde invitației Prea Sfințitului Andrei , Episcopul Covasnei și Harghitei, și va face parte din soborul care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ilie” din Toplița, jud. Harghita.
Biserica Ortodoxă o cinstește duminică pe Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va săvârși Sfințirea Mică a Apei și Sfânta Liturghie sâmbătă, de la ora 8:00, la Mănăstirea ’’ Sfânta Maria Magdalena’’ din apropierea localității Cobadin.
Duminică, Ierarhul nostru va răspunde invitației Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleromanului și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlaşca, jud. Teleorman, asezământ ce își va sărbători ocrotitoarea.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura la Biserica ’’Sfântul Vasile cel mare’’ din zona Inel II, duminică, în intervalul orar 8:30-14:30.
O echipă medicală a Centrului de Transfuzii Sanguine Constanța va fi prezentă pentru a recolta sânge.
Cei care vor să doneze trebuie să aibă la ei actul de identitate.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Municipiului Mangalia organizează, sâmbătă, o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08:30- 13:30, la Clubul Nautic Callatis din localitatea Mangalia.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Mangalia și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Victimele accidentelor rutiere pot cere despăgubiri dacă au trecut prin traume psihice.
Măsura a fost adoptată odată cu noua lege RCA şi vine în sprijinul celor care, până acum, nu puteau cere daune decât pentru suferinţele fizice sau materiale.
Astfel, este nevoie doar de verdictul unui specialist în domeniu care va stabili dacă o persoană a trecut sau nu printr-o traumă psihică în urma unui accident.

Astăzi este Ziua Națională a Donatorului.

Aceasta este organizată, începând din 2014, de către Asociaţia Transplantaţilor din România şi Agenţia Naţională de Transplant.
Din anul 2005, în România se sărbătoreşte, în luna aprilie, „Ziua Naţională a Transplantului”.
Astfel este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizat, la 15 aprilie 2000, prima operaţie de transplant hepatic din România.

RATC își va mări parcul auto cu peste 100 de autobuze noi.

Potrivit unui comunicat al acestora, mijloacele de transport în comun sunt sub marca Isuzu, modelul Cityport și beneficiează de tehnologie japoneză.
De asemenea, RATC Constanța va beneficia de aceste autobuze noi din ultimul trimestru al acestui an.

Noul an școlar va începe pe 10 septembrie.

Anunțul a fost făcut de către Ministrul Educaţiei, Valentin Popa.
Potrivit noului calendar școlar, vacanța de iarnă va începe cu trei zile înainte de Crăciun, iar vacanța de vară din 2019 va debuta pe 14 iunie.
De asemenea, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de vacanță în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie.
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Farmaciile vor putea să vândă medicamente online.

Este vorba despre acelea ce se eliberează fără reţetă.
Potrivit unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial vânzarea online a medicamentelor, va fi permisă numai în anumite condiții, ce vor fi stabilite ulterior de Ministerul Sănătății.

„Telefonul Copilului“ a primit statut de utilitate publică.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, până la sfârşitul anului 2017, s-au înregistrat peste 2,3 milioane de apeluri telefonice.
În anul 2008, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii i-a acordat licenţa pentru implementarea numărului unic european de asistenţă pentru copii si anume -numărul 116 111.
România este a treia ţară din Uniunea Europeană care a pus la dispoziţia copiilor acest număr unic, ce are ca scop protejarea acestora împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor sau a oricărei forme de abuz.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept