Știri 29 iunie 2018

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Aceștia se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, deoarece au fost “căpetenii ale apostolilor” şi “învăţători ai lumii”, şi au contribuit, la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii.
Sfântul Apostol Petru s-a născut în Galileea în anul 10 înainte de Hristos şi a primit la botez numele de Simon.
El este fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul în țara noastră.
Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos, devine apostol, şi primeşte misiunea de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin.
La rândul său, Sf. Apostol Pavel, s-a născut între anii 1-5, în cetatea Tars şi a primit iniţial numele de Saul.
A studiat Scriptura Vechiului Testament şi a devenit zelos păzitor al legii si aprig prigonitor al creştinilor.
Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Ştefan, când păzeşte hainele ucigaşilor.
Pe când însă mergea la Damasc, pentru a prigoni pe creştini, aude glasul lui Hristos, care îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”, ocazie cu care se converteşte la creştinism.
Episcopul Damascului, Anania, l-a botezat pe la anul 34-35 şi a primit numele Pavel.
Tot atunci şi-a recăpătat vederea pe care şi-o pierduse în urma revelaţiei.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.
În ziua de 29 iunie a anului 67, ambii Apostoli au fost martirizaţi la Roma, Sfântul Apostol Petru prin răstignire cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel prin tăierea capului, din porunca împăratului Nero.
În România, cei doi apostoli sunt declaraţi şi ocrotitori ai penitenciarelor.
Potrivit statisticilor, peste jumătate de milion de români poartă numele sfinţilor apostoli Petru si Pavel, iar aproximativ trei sferturi sunt bărbaţi.

Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța își serbează astăzi hramul.
Totodată, anul acesta se împlinesc 135 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei.
Zidită între anii 1883-1885, aceasta a suferit deteriorări în timpul celui de-al doilea război mondial, şi a fost restaurată între anii 1946-1950, în timpul Episcopului Chesarie Păunescu şi al Patriarhului Iustinian Marina.
A fost repictată în stil neobizantin cu decoraţiuni şi motive naţionale româneşti de pictorul profesor Gheorghe Popescu şi de Niculina Dona de la Vrancea, iar mobilierul a fost executat la Paris, după desenele arhitectului Ioan Mincu.
Catedrala adăposteşte moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, ale Sfântului Stelian şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Din anul 2002, Catedrala are statut de mănăstire.

Tot astăzi este și Ziua Dunării.
Aceasta este sărbătorită din anul 2004, la propunerea ţărilor riverane şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea.
Ziua marchează semnarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, eveniment care a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia.
Manifestările dedicate acestei zile se desfășoară în toate statele dunărene, pentru a evidenția dorința acestora de a adopta măsuri și strategii comune pentru protejarea fluviului Dunărea, fie că este vorba de fenomene extreme, secetă sau inundații, fie că este vorba despre poluări accidentale.

Duminică, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei din Roma.
Cu această ocazie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8:15 slujba de sfințire mică a apei, urmată de Sf. Liturghie, la mănăstirea Bunavestire și Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Cosma și Damian, din localitatea Mircea Vodă, jud. Constanța.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sfintei Mucenițe Sofia cu fiicele ei, Elpis, Agapis și Pistis.
Luni, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Înalt Prea Sfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Putna.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea de donare se va desfășura mâine de la ora 9:00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, de pe strada Nicolae Iorga, în colaborare cu Biserica Sf. Maria Egipteanca sau Capela Tinerilor, din stațiunea Mamaia.
Și parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din cartierul constănțean Compozitorilor, va organiza o astfel de acțiune, duminică, de la ora 10:00.

Un film documentar religios va fi lansat astăzi la Constanța.
Acesta se intitulează ”Preoții români – Jertfă și rugăciune pentru unire”.
Evenimentul se va desfășura de la orele 17:00, la Centrul Jean Constantin, fostul cinematograf Republica, de pe Bulevardul Ferdinand.
Organizatorul este Patriarhia Română, alături de Arhiepiscopia Tomisului și Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I – filiala Constanța.
Intrarea va fi liberă.

Vaccinul antigripal va fi livrat în luna septembrie.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, o a doua tranşă din acelaşi vaccin, va fi livrată în luna octombrie.
Aceasta a mai afirmat că alte vaccinuri precum ROR, Hexacima şi cel antihepatic sunt deja la direcţiile de sănătate publică.
Ministrul a estimat că nu ar trebui să apară întârzieri în livrarea vaccinului antigripal, existând un contract încheiat şi o dată certă de livrare.

Aproape jumătate dintre români consideră că un diagnostic de cancer duce întotdeauna la deces.
Potrivit unui studiu, printre temerile legate de această boală se numără frica de boală, absenţa medicamentelor şi a altor materiale dar şi cheltuielile mari cu tratamentul.
Asociaţiile de pacienţi spun că 130 de persoane diagnosticate cu această boală mor zilnic, din lipsa citostaticelor şi a listelor lungi de aşteptare pentru radioterapie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept