Știri 27 iunie 2018

Biserica Ortodoxă îi va cinsti vineri pe Sf. Ap. Petru și Pavel.
Cu acest prilej, Catedrala Arhiepiscopală din Constanța își va sărbători hramul.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, îl va avea oaspete pe IPS Alexei, Arhiepiscop de Balta și Ananiev.
Cei doi ierarhi, împreună cu preoți și diaconi, vor oficia slujba de Sfințire Mică a Apei de la ora 6.00, urmată, de la ora 6.30 de Taina Sfântului Maslu, apoi de la ora 8.00 vor săvârși Sfânta Liturghie în altarul de vară al Catedralei.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sf. Mucenițe Sofia cu fiicele ei, Elpis, Agapis și Pistis, aduse din Mitropolia Tesalonicului, Grecia, cu binecuvântarea IPS Antim, Mitropolit al Tesalonicului, de o delegație condusă de către arhimandrit Antonios Pakalidis.
Duminică, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei din Roma.
Cu această ocazie, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 8.15 slujba de sfințire mică a apei, urmată de Sf. Liturghie, la mănăstirea Bunavestire și Sf. Mc. Doctori fără de arginți Cosma și Damian, din localitatea Mircea Vodă, jud. Constanța.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sf. Mucenițe Sofia cu fiicele ei, Elpis, Agapis și Pistis.
Luni, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Putna.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea de donare se va desfășura sâmbătă de la ora 9, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, de pe strada Nicolae Iorga, în colaborare cu Biserica Sf. Maria Egipteanca sau Capela Tinerilor, din stațiunea Mamaia.
Și parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din cartierul Compozitorilor, Constanța va organiza o astfel de acțiune, duminică, de la ora 10.

Un film documentar religios va fi lansat vineri la Constanța.
Acesta se intitulează ”Preoții români – Jertfă și rugăciune pentru unire”.
Evenimentul se va desfășura de la orele 17:00, la Centrul Jean Constantin, fostul cinematograf Republica, de pe Bulevardul Ferdinand.
Organizatorul este Patriarhia Română, alături de Arhiepiscopia Tomisului și Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I – filiala Constanța.
Intrarea va fi liberă.

Linia de autobuze RATC 5-40 va fi deviată și astăzi.
Măsura este luată din cauza operațiunilor de reparație a carosabilului, pe strada Democrației, tronsonul cuprins între strada Șoseaua din Vii și strada Vârful cu Dor.
Astfel, linia 5-40 este deviată până la ora 17:00.
Autobuzele circulă pe strada Pandurului – strada Meșterul Manole și retur pe strada Hatman Arbore.

ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate pentru mai multe județe printre care și Constanța.
Atenționarea este valabilă până la ora 23.
Astfel, în Dobrogea, Oltenia, Muntenia, Moldova, sudul și estul Transilvaniei cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Mai ales în estul și sud-estul țării vor fi intervale cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.

Peste 23 de milioane de prunci au fost uciși după anul 1989, în România.
Prea Sfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, a spus că avortul este un mare păcat care se repercutează asupra poporului român și asupra a ceea ce trăim.
Avortul a fost liberalizat în România de către regimul comunist, în anii 50, iar apoi a fost restricționat pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.
Printre primele măsuri luate după căderea regimului din 1989 a fost liberalizarea totală a avortului.
Numărul real al avorturilor efectuate după 1990 nu este cunoscut, din cauza faptului că instituțiile medicale private nu sunt obligate să raporteze operațiile efectuate.

Proiectul de lege prin care se interzic aparatele radar montate pe maşini de poliţie neinscripţionate a fost aprobat.
Potrivit deputaţilor, prin această modificare a Codului Rutier se va pune accent pe prevenire şi nu pe sancţionarea conducătorilor auto.
Anul trecut aproape 2.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie, principalele cauze fiind viteza excesivă şi traversarea neregulamentară a pietonilor.
Proiectul de lege a avut aviz negativ din partea guvernului şi va fi votat de Camera Deputaţilor, for decizional.

Astăzi este Ziua Internaţională a Pescarului.
Începând cu anul 1984, la data de 27 iunie, este marcată Ziua Internaţională a Pescarului, zi instituită la Conferinţa Internaţională pentru Reglementare şi Dezvoltare a Pescuitului de la Roma.
Astăzi, numeroase ţări organizează concursuri de pescuit şi diverse seminarii, la care pot participa pescari cu experienţă, dar şi amatori.

Primul Ministru grec, Alexis Tsipras, vrea să inițieze procesul de separare a Bisericii Ortodoxe Grecești de statul grec.
În luna următoare, Tsipras va prezenta planul său de revizuire a constituției, inclusiv planuri de separare a Bisericii de stat, înaintea depunerii anticipate a propunerii de la SYRIZA, Coaliția Stângii Radicale, către parlament, planificată pentru luna octombrie.
Sfântul Sinod al Bisericii Grecești s-a opus planurilor guvernului de a separa unilateral Biserica de stat.
Episcopii au susținut că o parte politică nu poate lua o astfel de decizie, ci numai cu sprijinul poporului.