Știri 8 iunie 2018

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian.
Aceştia au fost ostaşi în armata romană de la Dunăre şi făceau serviciul militar în cetatea Durostorum, localitatea Silistra de astăzi, din Bulgaria.
În anul 298, în urma biruinţei asupra perşilor, împăratul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, după care i-a arestat şi persecutat până la moarte.
Sfinţii Nicandru şi Marcian au mărturisit, împreună cu alţi trei ostaşi şi cu veteranul Iuliu, că sunt creştini, drept pentru care au fost aruncaţi în închisoare şi supuşi la chinuri grele.
Ei însă au rămas statornici în credinţa lui Dumnezeu, iar împăratul a poruncit să li se taie capetele.

Simpozionul intitulat „Dobrogea la ceas aniversar, în anul revenirii la Patria-Mamă și al Centenarului Marii Uniri” se va desfășura mâine la Constanța.
Evenimentul va avea loc de la orele 17.00, la biserica Sf. Nectarie din zona Medeea și este circumscris proiectului „Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria românilor”.
Vor conferenția: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, co-președintele Asociației „Dobrogea unită”, Tudor Cătălin Stănculescu, președintele Societății de Științe Istorice din România, filiala Constanța, prof. univ. dr. Stoica Lascu, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Constanța, Remus Macovei și președintele Asociației „Casa Mării Negre”, Dorin Popescu.
Totodată, parohia Sf. Nectarie a pregătit și 2.300 de pachete destinate persoanelor înscrise la cantina socială a parohiei, copiilor de la Centrul de plasament „Antonio”, vârstinicilor de la Centrul de îngrijire și asistență din Poarta Albă, dar și participanților la festivitățile dedicate serbării octrotitorului, Sf. Luca al Crimeei.

Duminică, Biserica Ortodoxă Română se va afla în duminica a doua după Rusalii, numită și „a Sfinților Români”.
Astfel, mănăstirea Poarta Albă – Galeșu își va cinsti ocrotitorii.
Cu acest prilej, va avea loc procesiunea „Calea mărturisitorilor români” ce va porni de la Monumentul Memorial Poarta Albă și se va încheia la mănăstirea „Tuturor sfinților români” de la Poarta Albă – Galeșu.
La procesiune vor participa și membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, filiala Constanța.
Clerul și credincioșii se vor întâlni, la ora 7.30, la Monumentul Memorial Poarta Albă, unde IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia o slujbă de pomenire a celor ce au murit la Canal, apoi, la ora 7.45, vor pleca în procesiune spre mănăstire, cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, unde, de la ora 9.00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie.
Luni, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va oficia duminică de la ora 23, Sf. Liturghie, la biserica „Sfântul Nectarie” din Constanța (zona Medeea), așezământ de cult ocrotit și de către Sf. Luca al Crimeei.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sf. Luca, aflate la acest lăcaș de cult, din anul 2014.

Consumul excesiv de sare crește riscul de hipertensiune arterială.
Potrivit statisticilor, un român consumă peste 12 grame de sare în 24 de ore, nivel care ne situează între ţările cu un consum foarte mare de sare.
Pentru o bună stare de sănătate, nutriționiștii recomandă limitarea consumului de sare la sub 5 grame zilnic.
Alți factori de risc ce provoacă apariția hipertensiunii sunt: vârsta, anxietatea şi stresul; diabetul; consumul excesiv de alcool; obezitatea; stilul de viaţă sedentar și fumatul.

Astăzi este Ziua mondială a oceanelor.
Această zi are rolul de a reaminti importanța pe care o au oceanele în ceea ce privește influența asupra planetei și a speciei umane.
Ca urmare a unei Rezoluții adoptate de Adunarea Generală a ONU în 2008, Ziua mondială a oceanelor a fost recunoscută oficial de ONU, urmând a fi sărbătorită în fiecare an pe 8 iunie.

Locuitorii din localitățile Limanu și 2 Mai sunt așteptați să doneze sânge.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează mâine, o acţiune de donare de sânge.
Cei care vor să doneze o pot face la Școala Gimnazială nr. 2 din localitatea 2 Mai, între orele 08.30- 13.30.

Copiii sub şapte ani ar putea fi exceptaţi de la plata întreţinerii.
De asemenea, cei cu vârsta între 7 şi 14 ani ar putea plăti doar jumătate din cheltuieli.
Măsurile au fost cuprinse într-un proiect de lege înregistrat la Senat.
Preşedinţii asociaţiilor de proprietari și administratorii blocurilor consideră însă ca sumele tăiate din cheltuieli în urma scutirii sau a reducerilor ar fi nesemnificative.
Dacă legea va fi adoptată, prevederile ei vor fi obligatorii şi nu opţionale.

Biletele de avion se vor scumpi.
Anunțul a fost făcut de companiile aeriene, care susțin că acesta este efectul creşterii preţurilor la combustibili.
Preţul petrolului a crescut în acest an cu până la 12 %.
Astfel, companiile aeriene ar putea ridica tarifele de bază cu până la 10 dolari, în special în cazul zborurilor pe distanţe lungi, ar putea adăuga taxe suplimentare pentru combustibil sau ar putea vinde mai puţine locuri la ofertă.

Norvegia a interzis purtarea vălului islamic în instituţiile de învăţământ.
Legea se aplică atât studenţilor cât şi profesorilor, dar şi personalului din centrele de îngrijire care se află în „poziţii de predare”.
O astfel de interdicţie a fost adoptată săptămâna trecută de Danemarca, măsură ce a fost criticată de activişti ai drepturilor omului.