Știri 26 mai 2018

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile.
Numită şi duminica cincizecimii, sărbătoarea ne aminteşte de momentul biblic în care, la 50 de zile după Învierea Domnului, Sf. Duh se pogoară peste apostolii Mântuitorului, sub forma unor limbi de foc.
Astfel, Rusaliile constituie momentul întemeierii bisericii creştine şi începutul activităţii acesteia în lume.
Iniţial, prin secolul 4, Cincizecimea era sărbătorită împreună cu Înălţarea Domnului, dar din secolul 6 s-au despărţit, pentru a se evidenţia importanţa fiecăreia.
În semn de binecuvântare, credincioşii vor primi mâine frunze de nuc sfinţite, care amintesc de limbile de foc ale Duhului Sfânt.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel de la ora 8.15, urmată de slujba Vecerniei și va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, ce simbolizează „limbile de foc” ale Duhului Sfânt, pogorâte peste Apostoli.
A doua zi după Rusalii, Biserica va prăznui Sfânta Treime.
Astfel, luni, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitaţiei Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi va participa la Sfânta Liturghie cu prilejul hramului Sfânta Treime, oficiată în localitatea Botuş, din jud. Suceava.

Tot mâine, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul și pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul.
Sf. Iuliu era traco-roman, originar din Durostorum (Silistra de astăzi).
Ostaş al împărăţiei seculare, a refuzat să se lepede de Hristos și a fost condamnat la tăierea capului de către Maxim, guvernatorul roman al locului.
A făcut parte din acelaşi corp de armată cu alţi mărturisitori de seamă, precum Pasicrat, Valention sau Eusichie muceniciți și ei în marea persecuţie de pe vremea lui Dioclețian și Maximian.
Sfântul Iuliu a fost decapitat la Durostorum, la 27 mai 302.
Sf. Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, în jurul anului 1690 și a participat ca soldat în războiul ruşilor împotriva turcilor din anul 1711.
A fost luat prizonier de către tătari și a refuzat să renunțe la credința în Hristos.
Dormea puţin, se ruga mult și se hrănea cu pâine și apă.
În fiecare sâmbătă mergea la o biserică și se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului.
A trecut la cele veşnice, în anul 1730, iar mai târziu, în anul 1773, trupul său a fost descoperit întreg și neputrezit.
În anul 1832, Osman Pașa a aruncat în foc moaştele Sfântului Ioan Rusul, din dorința de a se răzbuna pe creştini, însă nu a ars.
După anul 1922, moaştele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraş Procopie.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie, marți, de la ora 8.30 la biserica Sf. Ioan Rusul din localitatea Ovidiu, situată lângă podul de cale ferată.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ”Cum ne ajutăm copiii să-și dezvolte încrederea în sine și să fie fericiți?” și va fi susținută de psihoterapeutul Irina Petrea.
Evenimentul se va desfășura luni, la Casa de Cultură din Constanța, de la orele 17.
Conferința este organizată de Școala Brâncovenească, iar intrarea va fi liberă.