Știri 21 mai 2018

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii Constantin şi mama sa Elena.
Aceştia sunt primii împăraţi creştini şi protectori ai creştinismului, care se sărbătoresc în ziua mutării la Domnul a Sfântului Împărat Constantin, pe 21 mai, anul 337.
Ei sunt socotiţi întocmai cu apostolii deoarece s-au făcut remarcaţi prin mari fapte care au susţinut activ creştinismul. Printre acestea avem Edictul de la Milan cu privire la legalizarea creştinismului, dat de Sfântul Constantin în anul 313.
Tot împăratul Constantin a convocat la Niceea, în anul 325, primul Sinod Ecumenic, unde s-a combătut erezia lui Arie cu privire la Fiul lui Dumnezeu, şi unde s-a elaborat prima parte a Simbolului de credinţă.
La rândul ei, mama împăratului Constantin, împărăteasa Elena este cea care s-a ostenit pentru aflarea lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Totodată, ea a iniţiat construirea unor biserici în locurile cele mai importante ale creştinismului, printre care Biserica Învierii din Ierusalim, Biserica Naşterii Domnului din Betleem şi Biserica Tatăl nostru de pe Muntele Măslinilor.
După cei 31 de ani de glorioasă domnie ai împăratului Constantin, istoria consemnează şi alte merite importante, printre care întemeierea Imperiului Roman creştin de răsărit, devenit ulterior Bizanţul, şi întemeierea capitalei acestuia, cetatea Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
În ţara noastră numeroase locaşuri de cult îşi sărbătoresc hramul.
Printre acestea se numără Catedrala Patriarhală din Bucureşti, biserica sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa şi Mânăstirea Sfânta Elena de la mare, de lângă localitatea Costineşti.
Totodată, peste 1,8 milioane de romani îşi serbează ziua numelui, iar dintre aceştia 1 milion două sute de mii sunt bărbaţi, iar 7 sute de mii sunt femei.

Constănțenii sunt invitați la Festivalul Coral-Tradițional dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai orașului Constanța.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la orele 18, la Casa de Cultură.
Își vor da concursul: Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, Grupul psaltic „Sf. Vasile cel Mare” al Arhiepiscopiei Tomisului și Corul de copii „Belcanto” al Școlii generale nr. 39 – Nicolae Tonitza din Constanța.
Intrarea va fi liberă.

Evenimentele dedicate Zilelor Constanței impun restricții de circulație.
Astfel, de la ora 14.00 se va restricționa parțial și temporar zona de deplasare de pe strada Mircea cel Bătrân, cuprinsă între străzile Smârdan și Decebal, pentru a permite oprirea autobuzelor care vor transporta participanții la paradă.
După ora 15.00 se va închide total circulația pe bulevardul Tomis, cuprins între zona Capitol și Piața Ovidiu.
De asemenea, va fi oprită circulația la intersecția bulevardului Tomis cu strada Traian, respectiv intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Ferdinand, fapt care va conduce la întârzieri ale autobuzelor de aproximativ 10-15 minute.

Elevii vor primi fructe, lapte şi produse de panificaţie prin noua iniţiativă „Programul pentru Şcoli”.
Potrivit Ministerului Agriculturii, se unifica programele anterioare, demarate in anul 2014, in care se dorea încurajarea consumului de fructe şi legume în şcoli.
Astfel, noul program pune accent pe distribuirea produselor proaspete şi încadrarea cheltuielilor generate de distribuţie într-un buget european mai restrâns.
Bugetul Uniunii Europene pentru România destinat anului şcolar în curs depăşeşte 18 milioane de euro.

Maşinile cu volan pe dreapta ar putea fi interzise în România. Mai mulţi parlamentari pregătesc o iniţiativă în acest sens.
Specialiştii spun că şoferii care conduc astfel de autovehicule sunt mai predispuşi să facă accidente grave, mai ales când intră în depăşiri.
Statisticile Poliţiei arată că, în 90% dintre accidentele în care sunt implicate maşini cu volan pe dreapta, şoferii acestora sunt vinovaţi de producerea lor.
Anul trecut, în România erau înmatriculate 25 de mii de maşini cu volan pe dreapta.

Şoferii riscă suspendarea înmatriculării maşinii dacă nu au Inspecţia Tehnică Periodică valabilă.
Astfel, se reţine talonul si plăcuţele de înmatriculare, iar amenzile sunt cuprinse între 1.300 şi 2.900 de lei.
Toate staţiile ITP sunt obligate să filmeze verificarea autovehiculelor,

Comisia Europeană a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru nerespectarea normelor de calitate a aerului.
În aceeaşi situaţie sunt alte cinci ţări: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Ungaria.
În cazul României, cea mai gravă situaţie este în Capitală, unde valorile-limită admise au fost depăşite în mod constant, după cum notează Comisia Europeană.
Curtea de Justiţie a Uniunii poate decide să-i aplice României o amendă de aproape două milioane de euro, la care se adaugă penalităţi de mii de euro, calculate pentru fiecare zi în care nu s-au aplicat măsuri anti-poluare sau poate decide achitarea.

În România, dependenţa de tehnologie afectează tot mai multe persoane.
Anual, psihologii şi medicii psihiatri se confruntă cu sute de cazuri de copii și adulți captivi în lumea virtuală.
Utilizarea în exces a telefonului a devenit și una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, spun polițiștii.
Țara noastră ocupă locul al doilea în Europa la numărul de decese în trafic, conform unui raport.
În anul 2013, Societatea Americană de Psihiatrie a propus ca dependenţa de tehnologie să fie inclusă în categoria tulburărilor psihice.
Medicii cercetează dacă această adicţie este o boală sau un simptom al altor tulburări mintale precum depresia, anxietatea şi izolarea socială.

Numărul copiilor care solicită ajutor pentru „probleme de gen” a crescut de aproape patru ori în ultimii ani, în Marea Britanie.
Unele cazuri implică și copii de până la patru ani.
Conform tabloidului britanic The Sun, un total de 2.356 de copii sub 18 ani au primit asistență medicală pentru problemele de gen, de aproape patru ori numărul celor care s-au înregistrat în 2014 -2015, când 673 de copii solicitau trimiteri de la medicii lor.
Specialiștii în sănătatea mintală susțin că acei copii care spun că vor să-și schimbe sexul, o fac pentru că „este la modă” și vor să fie „diferiți” și că puțini sunt copiii care suferă cu adevărat de probleme de gen.