Știri 16 martie 2018

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi Taina Sf. Maslu la biserica Bunavestire din Năvodari, de la orele 17.
Apoi, de la orele 19.30 va oficia Taina Sf. Maslu la biserica Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul din incinta Grup Social Ceres, din localitatea Mihail Kogălniceanu.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a patra din Postul Mare, a Sf. Cuvios Ioan Scărarul.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel din Constanța, de la ora 8.45.
Tot duminică, Arhiepiscopul Tomisului va oficia o slujbă de tundere în monahism în Peștera Sf. Ap. Andrei de lângă localitatea Ion Corvin, de la orele 18.

Fumatul poate crește cu până la 60% riscul de pierdere a auzului.
Un studiu efectuat pe un număr de peste 50.000 de persoane, a demonstrat că fumătorii au un risc crescut de afectare a auzului în comparaţie cu persoanele care nu au fumat niciodată.
De asemenea, fumatul afectează capacitatea de a percepe atât sunetele înalte cât şi pe cele de frecvenţă joasă.

Primăria Constanța va conserva clădirea Cazinoului până vor începe lucrările de reabilitare.
Clădirea istorică rămâne în continuare la Compania Naţională de Investiţii.
Cu toate acestea, autorităţile locale se vor ocupa de lucrările de conservare.
Cazinoul a fost inclus pe lista celor şapte situri periclitate din Europa.

Programul Rabla a început ieri.
Acesta a demarat cu două luni mai devreme faţă de sesiunea din 2017, iar bugetul alocat este de 253 de milioane lei.
Programul ”Rabla Plus” va începe în cursul săptămânii viitoare.
Potrivit ministrului mediului, una dintre principalele noutăţi ale sesiunii din acest an este faptul că, în Programul “Rabla Clasic”, în premieră, microbuzul devine autovehicul eligibil pentru casare.
Cuantumul primei de casare pentru Programul “Rabla Clasic” va rămâne, în acest an, la 6.500 de lei.

Părinţii care nu şi-au înscris copiii în clasa pregătitoare pentru viitorul an şcolar o mai pot face până în 26 martie, când se va încheia prima etapă.
Înscrierea în clasa zero este obligatorie pentru toți copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2018.
De asemenea, pot fi înscriși și copiii care împlinesc 6 ani până în data de 31 decembrie 2018 inclusiv, cu condiția de a participa la o testare psihosomatică până pe 23 martie.
A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare va avea loc între 12 şi 18 aprilie.

Apa îmbuteliată comercializată de companii importante din întreaga lume este contaminată cu microparticule de plastic.
Un studiu a relevat prezenţa acestora în sticle de apă îmbuteliată din nouă ţări, inclusiv în Germania sau SUA.
În medie, acestea conţineau 10 particule de plastic pe litru, fiecare mai mare decât grosimea unui fir de păr.
Efectele periculoase ale acestora asupra sănătăţii sunt încă nedeterminate, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că va reevalua potenţialele riscuri reprezentate de microparticulele de plastic din apa de băut.

Introducerea orelor de educație pentru sănătate în școli este necesară.
Declarația a fost făcută de președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.
Potrivit acestuia, transmiterea infecțiilor, atât a celor comunitare, cât şi a infecţiilor asociate asistenţei medicale înregistrează o creștere alarmantă.
Acesta a mai subliniat că unul dintre indicatorii care arată cât de deficitari suntem la capitolul prevenirea infecțiilor este consumul scăzut de săpun în România.

Cinci microbuze maxi taxi din Constanța au fost scoase de pe traseu, în urma unui control al OPC.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au descoperit că acestea se aflau într-o stare de degradare, deși inspecţia tehnică periodică era la zi.
De asemenea, inspectorii au verificat şi autobuzele RATC, înainte de a pleca pe traseu, însă nu au fost semnalate nereguli.

Programul „miere în şcoli” este amânat până anul viitor.
Apicultorii întâmpină probleme cu vânzarea mierii, deoarece supermarketurile preferă mierea ieftină din import.
Ministerul Agriculturii a alocat 16,8 milioane de lei pentru programul privind acordarea de miere de albine în şcoli şi grădiniţe.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept