Știri 13 martie 2018

O conferință dedicată profesorului Nichifor Crainic se va desfășura mâine la Constanța.
Tema o constituie ’’Academician Profesor Nichifor Crainic – Mare gânditor și mărturisitor pentru neamul românesc și credința ortodoxă’’ și va fi susținută de doctorand Florin Duțu.
Evenimentul va avea loc de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Conferința este organizată de profesor univ. dr. Gheorghe Anghelescu și preot lector universitar doctor Florin Spanache.

Joi se va desfășura Conferinţa Naţională ’’100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 Martie 1918), primul pas spre Marea Unire’’.
Aceasta va avea loc în Sala Senatului din cadrul campusului Universității Ovidius, de la orele 12.
Vor conferenția istoricul Ion CONSTANTIN, Vicepreședintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Bacău, Colonel Mihai PURCARU și Conf.Univ.Dr. Constantin Claudiu COTAN, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Evenimentul se înscrie în seria de manifestări desfășurate în cadrul Patriarhiei Române în acest an – Anul omagial al unității de credință și de neam, an comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Conferința este organizată de profesor univ. dr. Gheorghe Anghelescu și preot lector universitar doctor Florin Spanache.

Astăzi este Ziua Mondială a Somnului.
Aceasta este coordonată de Asociaţia Mondială a Medicinei Somnului și are ca scop conştientizarea tulburărilor de somn, cu ajutorul unui specialist în domeniu.
Cele mai multe tulburări de somn pot fi prevenite sau tratate, dar mai puţin de o treime din suferinzi recurg la ajutor profesionist.
Tulburările de somn constituie o problemă globală ce ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii pentru 45% din populaţia lumii.
Potrivit statisticilor, 10% din populaţia lumii este mulţumită cu 6-7 ore de somn pe noapte, iar 15% are nevoie de mai mult de 9 ore.

Locuitorii orașului Medgidia sunt așteptați să doneze sânge.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța anunță că acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Spitalul Municipal Medgidia, între orele 8.30 – 13.30.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

RATC anunță înființarea a două noi chioșcuri de bilete și abonamente.
Acestea vor fi amplasate pe Șoseaua Mangaliei, în stația KM4 – vizavi de Carrefour Market și pe Str. Eliberării – stația Primăverii, pe sensul de mers spre Centru.
Chioșcurile vor funcționa de mâine, în intervalul orar 9.00 – 17.00.

ANM a emis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ.
Aceasta este valabilă până mâine dimineață la ora 8.
Temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a țării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice și centrale.
Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.
Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat, 30…35 l/mp.

Cumpărăturile online vor fi mai sigure.
Ministerul Comunicațiilor spune că pregătește noi reglementări pentru magazinele de pe internet.
Astfel, ar putea fi înființată o instituţie care să verifice şi să certifice calitatea unui magazin online.
De la începutul anului, au fost făcute aproximativ 6.000 de reclamaţii.
Comerţul virtual ar urma să depășească 3 miliarde de euro anul acesta în România.

Pateurile de post sunt pline de chimicale.
Infocons a realizat un studiu pe etichetele produselor tip pate vegetal.
În total au fost analizate 23 de produse, iar la 39% dintre acestea au fost descoperite peste 10 E-uri.
Majoritatea pateurilor conțin caragenan și monoglutamat de sodiu, ascorbat de sodiu, dar și foarte multă sare.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală nelucrătoare.
Potrivit expunerii de motive, Vinerea Mare este zi legală de sărbătoare în 16 dintre cele 28 de ţări ale Uniunii Europene.
Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul, pe 28 februarie.

Guvernul respinge scăderea impozitului auto.
Motivul îl constituie diminuarea veniturilor la bugeturile primăriilor cu peste 40%.
Conform proiectului, erau vizate mașinile cu motoare de peste 1.600 centimetri cubi.
Proiectul va intra în dezbaterea comisiei de specialitate din Senat, în calitate de primă cameră sesizată.