Știri 7 martie 2018

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh şi Mucenic Efrem al Tomisului.
Acesta a fost al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine.
El s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu.
A mers să se închine la Sfintele Locuri, în Israel şi a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici.
A fost ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului şi a propovăduit Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Mării Negre.
În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor.
Însă, pentru că a mărturisit că este gata să-şi dea viaţa pentru Mântuitorul Iisus Hristos, i s-a tăiat capul în anul 304.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia vineri, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din județul Constanța, de la ora 8.30.
Sâmbătă, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Gherman” din apropierea localității Băneasa, de la ora 8.30.
Totodată, duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 9.00.

Părintele profesor doctor Constantin Necula vine la Constanța.
Acesta va susține o conferință cu tema ’’Despre responsabilitate și bucurie creștină’’.
Evenimentul se va desfășura vineri, de la ora 18, la Biserica Sf. Maria de pe Bd. 1 Mai, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Conferința este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, Societatea Biblică Interconfesională din România și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Elevii se pot pregăti online pentru proba la informatică a bacalaureatului.
Aceștia vor beneficia de meditaţii online prin intermediul platformei WellCode.ro, dezvoltată de o echipă de IT-işti români.
Platforma conţine peste 200 de lecţii şi probleme care îi vor pregăti pe tineri atât pentru Bacalaureat, cât și pentru o viitoare carieră în domeniul informatic.

Femeile din Constanța pot beneficia de analize gratuite pentru depistarea cancerului de sân și de col uterin.
Unitatea Mobilă de Diagnostic se va afla în perioada 6 martie – 8 aprilie în fața mall-ului din Parcul Tăbăcăriei.
Aceasta are aparatură de ultimă generație şi este deservită de personal medical calificat.
Până acum peste 2.000 de persoane s-au arătat interesate de aceste investigaţii.

Șoferii ale căror mașini nu mai pot fi folosite în urma unui accident pot închiria o altă mașină pe toată durata reparațiilor.
Cheltuiala va fi suportată prin asigurarea RCA a vinovatului, conform legislației în vigoare.
În situația în care constatarea avariilor nu se efectuează din vina firmei de asigurare, șoferul prejudiciat poate solicita plata despăgubirii pentru lipsa de folosință a mașinii din momentul depășirii termenului de constatare și până la data efectuării acesteia.

Înscrierea în clasa pregătitoare începe mâine.
Aceasta se va desfășura în două etape și se încheie pe 4 mai.
Înscrierea în clasa 0 este obligatorie pentru toți copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2018.
De asemenea, pot fi înscriși și copiii care împlinesc 6 ani până în data de 31 decembrie 2018 inclusiv, cu condiția de a participa la o testare psihosomatică.

Aproximativ 12 milioane de minore din întreaga lume se căsătoresc în fiecare zi.
Așa arată estimările Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor Națiunilor Unite.
Dacă tendința căsătoriilor minorilor va continua, până în anul 2030 peste 150 de milioane de fete se vor mărita înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
Aproape o treime dintre fetele sub 18 ani măritate recent sunt localizate în Africa Subsahariană.
Circa 650 de milioane de femei care trăiesc astăzi s-au măritat la vârsta la care erau minore.
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite prevăd planuri pentru stoparea căsătoriei minorilor până în anul 2030.

Tinerii din Malta pot vota de la vârsta de 16 ani.
Măsura a fost aprobată luni de Parlament.
Malta devine astfel a doua țară din Europa, după Austria, care coboară vârsta de vot.