Știri 6 martie 2018

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia vineri, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din județul Constanța, de la ora 8.30.
Sâmbătă, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Gherman” din apropierea localității Băneasa, de la ora 8.30.
Totodată, duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 9.00.

Părintele profesor doctor Constantin Necula vine la Constanța.
Acesta va susține o conferință cu tema ’’Despre responsabilitate și bucurie creștină’’.
Evenimentul se va desfășura vineri, de la ora 18, la Biserica Sf. Maria de pe Bd. 1 Mai, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Conferința este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, Societatea Biblică Interconfesională din România și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

România a declanşat mecanismul de alertă european privind imunoglobulina.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea spune că, de două săptămâni, a solicitat fiole țărilor partenere, fără rezultat, în condițiile în care lunar este nevoie de 5 mii de fiole.
Aceasta a precizat că discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de retragerea de pe piață a producătorilor care asigurau peste 80% din necesar.

Guvernul va studia toate problemele pe care le întâmpină copiii şi tinerii afectaţi cu sindromul Down şi pacienţii cu boli rare.
Luna viitoare va forma o comisie care să modifice legea persoanelor cu dizabilităţi.
Decizia a fost luată în urma întâlnirii pe care au avut-o reprezentanţii asociaţiilor de sprijin pentru aceste persoane, cu premierul Viorica Dăncilă.
Aceste asociații au în vedere și înființarea unor şcoli speciale care să-i pregătească pentru anumite meserii în conformitate cu dizabilităţile lor.

Elevii ar putea primi banane şi o masă caldă la şcoală, anul viitor.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea.
Astfel, în 50 de unităţi de învăţământ din ţară va fi demarat proiectul pilot privind acordarea unei mese calde.
În şcolile unde nu există cantină sau spaţiu pentru servirea mesei, elevii vor primi pachet alimentar.
Banii pentru alimente vor fi alocați de primării.
Dacă proiectul va avea succes, acesta va fi extins la nivel național.

Programul Rabla vine cu reguli noi.
Astfel, proprietarii care vor să-și dea la casat mașinile vechi prin programul Rabla trebuie să aibă inspecție tehnică periodică valabilă și să poată circula pe drumurile publice.
Altfel, nu va mai fi emis ecobonusul de 6.500 de lei pentru cumpărarea unui autoturism nou.
Ministrul Mediului estima recent că programele Rabla și Rabla Plus ar urma să înceapă în prima jumătate a acestei luni.
Ministerul Mediului a lansat propunerea în dezbatere publică.

Fostul ministru al Educației, Liviu Pop propune introducerea obligativității acordării de burse pentru elevi.
El a inițiat deja un proiect în acest sens, motivând că bursele ar stimula elevii să fie mai competitivi și i-ar ajuta pe cei defavorizați din punct de vedere financiar.
În prezent, elevii cu rezultate bune la învățătură primesc burse de studiu sau de merit, iar cei cu o situație financiară dificilă primesc burse sociale.
Mai mult, un alt proiect legat de burse prevede că toate tipurile de burse pentru elevi și studenți ar putea să se majoreze cu 5%. Ministerul Educației a elaborat deja un proiect în acest sens.
Prin această inițiativă se dorește susținerea materială a elevilor și studenților, dar și motivarea performanțelor academice ale tinerilor.

Polițiștii ar putea fi plătiți pentru orele suplimentare.
Potrivit ministrului Carmen Dan, MAI va adapta programe de lucru pentru a asigura munca în ture, astfel încât să fie respectat timpul liber corespunzător necesar angajaţilor pentru refacerea capacităţii de muncă.
Dacă proiectul va fi aprobat de Parlament, acest mecanism va funcţiona din luna aprilie, iar primele ore suplimentare vor fi plătite din luna iunie.
Măsura va fi aplicată şi angajaţilor din penitenciare.

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, probele continuă mâine cu Limba și literatura Maternă.
Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.