Știri 16 februarie 2018

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine Sfânta Liturghie, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Oltina, de la ora 8.
Apoi va sfinți casa praznicală a parohiei.
Tot mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, duminică, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Sf. Ierarh Nectarie, care își serbează cel de-al doilea ocrotitor, pe Sf. Teodor Tiron. Credincioșii pot cinsti moaștele Sfântului Teodor Tiron, aflate spre închinare permanentă la această biserică.
Apoi, ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei pentru începutul Postului Mare, cu rugăciunile de iertare, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 17.00.

Luni, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare.
În prima săptămână a Postului, de luni până joi, în biserici va fi oficiat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, IPS Teodosie va oficia Canonul cel Mare, de la ora 17.00.
Miercuri și vineri, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de la ora 8.00.
Vineri, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năvodari, de la ora 17.00.

Sfânta Matrona va fi cinstită în Biserica Ortodoxă Română pe data de 2 mai.
Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței Sf. Sinod.
De asemenea, a fost aprobată înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.
Au fost aprobate și textele Acatistului Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca, dar și ale Acatistelor Sfinților Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat și cele ale Sfinților 26 de Mucenici din Goția.

Bisericile ortodoxe nu vor mai găzdui activități culturale și artistice.
Decizia a fost luată de Sf. Sinod, pentru evitarea auto-secularizării.
Totodată, filmările în biserici vor fi făcute doar cu acordul centrelor eparhiale, aceeași condiție fiind aplicabilă și în cazul transmiterii pe internet a slujbelor.

Locuitorii orașului Năvodari sunt așteptați să doneze sânge.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța anunță că acțiunea se va desfășura mâine, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, între orele 08.30- 13.30.
Pot dona toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Admiterea la liceu ar putea suferi modificări.
Media claselor V-VIII, care acum contează în proporție de 20% din media de admitere la liceu, ar putea fi înlocuită de media tezelor de la materiile română, matematică și istorie sau geografie.
Propunerea a fost făcută de ministrul educației, Valentin Popa.
De asemenea, tezele ar urma să devină testări naționale cu subiect unic.
Propunerea ministrului a venit în contextul în care unii părinți doresc revenirea la examenele naționale de admitere la liceu sau posibilitatea ca fiecare liceu să organizeze examenele proprii de admitere.

Alimentele ultra-procesate pot crește riscul de cancer.
Specialiștii de la Universitatea Sorbona au pus pe listă prăjiturile, chipsurile şi băuturile îndulcite.
Ei au folosit date de la peste 100.000 de persoane.
Rezultatele arată că un plus de 10 la sută de alimente ultra-procesate în dietă poate fi asociat cu o creştere de 12 la sută a numărului de cazuri de cancer.
Experţii reamintesc însă că o dietă variata și fără excese este cea mai buna alegere.
La nivel mondial se înregistrează peste 8,8 milioane de decese în fiecare an din cauza cancerului.

Parlamentul European nu elimină ora de vară.
Referitor la informaţiile din mass-media, privind „eliminarea” orei de vară printr-o „decizie” a Parlamentului European, acesta a precizat că nu a solicitat sau votat „eliminarea” orei de vară
Prin rezoluţia adoptată săptămâna trecută, Parlamentul European invită Comisia Europeană să evalueze situaţia şi, în cazul în care consideră că este necesar, să propună modificarea sistemului actual.

Bolnavii de cancer beneficiază de investigații moderne, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanța.
Pacienţii cu afecţiuni oncologice care urmează tratament chimioterapeutic, pot beneficia acum de implantarea subcutanată a unei camere pentru citostatice.
În plus, camera implantabilă poate fi utilizată şi pentru recoltarea analizelor, administrarea substanţei de contrast sau a antibioticelor.
Dispozitivul este confecţionat din titan, este tolerat foarte bine de organism și nu împiedică efectuarea de investigaţii imagistice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept