Știri 12 februarie 2018

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Oraşului Năvodari organizează sâmbătă, o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, între orele 08.30- 13.30.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

RATC a redeschis două chioșcuri de bilete și abonamente.
Este vorba despre chioșcurile din zonele ,,Complex Brotăcei” și „Dacia”.
Acestea funcționează de astăzi, în intervalul orar 09:00-17:00.

Astăzi încep probele orale ale examenului de bacalaureat.
A doua sesiune este programată pentru luna iunie, când au loc probele scrise.
Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba continuă mâine şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, care va ava loc miercuri şi joi.
Ultima probă este examenul la o limbă străină de circulaţie internaţională, în perioada 21 – 22 februarie.
Este pentru prima dată când probele orale şi cele digitale sunt programate în timpul anului şcolar cu câteva luni înainte de absolvirea liceului.

Elevii și preșcolarii s-au întors de astăzi la cursuri.
Semestrul al doilea se va încheia în 15 iunie.
Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este programată între 31 martie şi 10 aprilie, iar vacanţa de vară începe pe 16 iunie şi se încheie pe 9 septembrie.

Sistemul European de Verificare a Medicamentelor a fost lansat oficial în România, vineri, 9 februarie.
Sistemul va deveni operaţional în toate ţările Uniunii peste un an.
De la acel moment, doar medicamentele care respectă noile reguli de securitate vor putea fi puse în circulaţie în spaţiul comunitar.
Sistemul presupune existenţa unei baze de date unde seriile fiecărei cutii de medicament vor fi stocate şi care oferă posibilitatea farmaciştilor să verifice seria medicamentului, atunci când îl eliberează către pacient.

Vârstnicii cu probleme pot apela gratuit un număr special de telefon.
0800 460 001 este numărul de telefon la care pot suna vârstnicii care nu se mai pot îngriji singuri, au fost abuzaţi ori le-au fost încălcate drepturile, dar și cei care se simt singuri şi doresc să socializeze.
Fiecare dintre cele 20.000 de interacțiuni înregistrate până acum au însemnat un ajutor potrivit pentru o persoană vârstnică.

Franța a interzis folosirea telefoanelor mobile în mașină.
Potrivit deciziei instanței, șoferilor le este interzis să folosească telefoane mobile chiar și când vehiculul este oprit.
Cu toate acestea, ei pot utiliza telefoanele mobile doar dacă autovehiculul este parcat într-un loc special amenajat în acest scop.
Regula nu se aplică șoferilor care folosesc dispozitive de tip hands-free.
Încălcarea acestei dispoziții se pedepsește cu amendă de până la 135 de euro, iar șoferii vor fi sancționați și cu trei puncte de penalizare.
Această decizie vine după ce Guvernul de la Paris a anunțat că va lua măsuri pentru reducerea accidentelor din trafic.

Obezitatea îmbolnăvește copiii.
Potrivit statisticilor, 25% sunt fie supraponderali, fie obezi. Medicii spun că greutatea în exces vine cu o serie de afecţiuni care apăreau în trecut doar la adulţi: diabet şi boli cardiovasculare, dar și cu dezechilibre hormonale.
În plus, tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu astm, alergii respiratorii şi alimentare.
Astfel, mulţi copii şi adolescenţi ajung să cântărească mult peste limita normală.
În aceste cazuri, dietele nu mai funcţionează şi singura soluţie rămâne chirurgia bariatrică, adică micşorarea stomacului.

Persoanele care obişnuiesc să consume băuturi fierbinţi şi să bea în fiecare zi alcool pot avea un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta o formă letală de cancer.
Asocierea dintre cancerul esofagian, consumul de alcool şi fumat fusese confirmată de oamenii de ştiinţă însă, în cadrului noului studiu, cercetătorii au descoperit că riscul de apariţie a acestei afecţiuni este sporit de consumul frecvent de băuturi fierbinţi.
Cancerul esofagian reprezintă una dintre formele de tumori cu cea mai scăzută rată de supravieţuire.
În fiecare an, în Marea Britanie peste 9.000 persoane sunt diagnosticate cu cancer de esofag, iar 7.800 mor din această cauză.

Pensionarii care nu au 10 ani vechime devin asistați social.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu.
Pentru ei, anul acesta, de la 1 iulie, pensia crește la 640 de lei, nicio altă pensie din România, inclusiv pentru ceilalți care au cotizat peste 10 ani nu va coborî sub acest cuantum, a spus ministrul Muncii.

Statul român intenţionează să le ofere copiilor născuţi după 1 ianuarie 2018 câte 10.000 de euro.
Scopul legii inițiate în Parlament este ca toţi copii să-şi continue studiile, să-și deschidă o afacere sau să își cumpere o casă din momentul când vor împlini 18 ani.
Banii vor putea fi utilizați doar de titular și numai după împlinirea vârstei de 18 ani, însă cu o condiție: copilul să urmeze 12 clase. Inițiatorii spun că această lege este un fel de mulțumire a statului român pentru fiecare născut și o garanție că statul se îngrijește de el.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept