Știri 24 ianuarie 2018

Astăzi se împlinesc 159 de ani de la prima Unire a Principatelor Moldovei şi Munteniei.
Această unire reprezintă actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române.
Actul solemn al acestui eveniment a fost marcat odată cu sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în capitala Bucureşti.
Astfel, la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a românilor şi momentul în care ţara noastră primeşte numele de România.
Statul naţional român s-a format treptat, astfel că a început cu Unirea din 1859 şi s-a încheiat în 1918, când lupta de eliberare naţională a poporului român va fi încununată de victorie.
Cu acest prilej, IPS Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie si slujba de Te Deum în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor și au fost trase clopotele timp de un minut.

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcop al Tomisului.
Cu acest prilej, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ierarhi Nicolae şi Bretanion”, de lângă localitatea 23 August.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Constănțenii sunt invitați la o coferință cu temă patriotică intitulată ’’Neam Unit sau Bucuria de a fi român’’.
Aceasta se va desfășura mâine, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Vor conferenția Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Protosinghel Iustin Petre, părintele Ilarion Dan, duhovnicul Mănăstirii Crucea și părintele Ionuț Aștefănoae.
La final, actorul Hari Gromoşteanu va susține un moment muzical-artistic.
Evenimentul este organizat de Școala Brâncovenească, iar intrarea va fi liberă.

Parlamentarii vor să elimine practica banilor dați la medic.
Potrivit unei inițiative, pacienții care vor să mulțumească doctorului pot dona banii unității spitalicești.
Astfel, parlamentarii vor să legifereze și să fiscalizeze veniturile suplimentare.
Dacă proiectul va fi adoptat, toți banii veniți din partea pacienților vor ajunge direct în contul spitalului, iar de acolo donațiile vor fi făcute publice în fiecare lună, pe site-ul Ministerului Sănătății.
Propunerea legislativă urmează să ajungă pentru dezbatere în Camera Deputaților, care este for decizional.

Profesorii ar putea pierde unele sporuri.
Ministrul a precizat că dorește uniformizarea salariilor din învățământ.
El a mai spus că profesorii din o sută de școli și-au acordat anumite sporuri, beneficii care vor fi anulate printr-o hotărâre de Guvern.
În ceea ce privește desființarea unor școli, Liviu Pop a infirmat informațiile apărute, dar nu a negat ca unele școli ar putea fi comasate.

Șoferii pot afla încadrarea în clasa bonus-malus a autoturismelor asigurate prin poliţe RCA.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat o aplicație pe pagina de internet, asfromania.ro.
Căutarea se poate face simultan pentru maxim cinci maşini, iar criteriile de căutare sunt numărul de înmatriculare sau numărul de identificare a autovehiculului și seria de şasiu.
Bonus-malus este un sistem prin care prima de asigurare auto poate fi redusă, dacă în anul anterior asiguratul nu a avut daune, sau poate fi mărită, dacă asiguratul a înregistrat daune.

Produsele cosmetice care conţin microparticule din plastic au fost interzise în Statele Unite și Marea Britanie.
O decizie similară va fi luată și de Italia în următorii 2 ani.
Organizațiile pentru protecția mediului au reușit să obțină o lege care prevede amenzi foarte mari pentru cei care nu se vor supune.
Studiile arată că particulele fine de plastic, folosite în cremele pentru exfoliere, în pasta de dinți sau în bețișoarele pentru urechi, ajung în ocean, apoi în pești și în final în organismul uman.
În ultimii 70 de ani, omenirea a produs peste 8 miliarde de tone de plastic, din care peste 6 miliarde au ajuns în natură.

Guvernul ar putea acorda un nou ajutor social.
Mai mulți parlamentari au depus un act normativ care prevede ca pensionarii și famiile cu copii ce au un venit net mai mic de 1.200 lei, să primească lunar bonuri pentru alimente în valoare de 500 lei.
Acest ajutor poate fi acordat și celor care nu au venituri, cu condiția ca aceștia să efectueze câteva zile de muncă în folosul comunității.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept