Știri 22 ianuarie 2018

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia miercuri, de la ora 8, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Apoi, de la ora 10, va săvârși slujba de Te Deum în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor și vor fi trase clopotele timp de un minut.
Totodată, de la ora 10.30, vor fi premiate cele mai bune lucrări participante la concursul „Dobrogea, înainte și după 1878”, la care au participat 80 de elevi din 15 școli din oraș și județ.
Concursul s-a desfășurat în semestrul I și este inclus în proiectul școlar „România în sărbătoare”, fiind organizat de către Arhiepiscopia Tomisului și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Joi, 25 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului.
Cu acest prilej, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ierarhi Nicolae şi Bretanion”, de lângă localitatea 23 August.

Miercuri, 24 ianuarie, se împlinesc 159 de ani de la prima Unire a Principatelor Moldovei şi Munteniei.
Cu acest prilej, Biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului va găzdui, de la ora 11, conferința intitulată ’’Unirea de la 1859 – temei al Marii Uniri din 1918’’.
Invitați vor fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, Lect. Univ. dr. Carmen Ciornea și studentele Elisabeta Chiriac, Cristina Oprea și Doinița Catrangiu.
În cadrul evenimentului, vor avea loc două momente artistice susținute de Grupul vocal Sf. Cuvios Dionisie Exiguul, dirijor Arhid. Adrian Clinciu și Cercul Teatral al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța, coordonat de prof. Carmen Ciornea.
Manifestarea este organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă Sf. Ap. Andrei din cadrul Universității Ovidius.
Intrarea va fi liberă.

Constănțenii sunt invitați la o conferință cu temă patriotică intitulată ’’Neam Unit sau Bucuria de a fi român’’.
Aceasta se va desfășura joi, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Vor conferenția Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Protosinghel Iustin Petre, părintele Ilarion Dan, duhovnicul Mănăstirii Crucea și părintele Ionuț Aștefănoae.
La final, actorul Hari Gromoşteanu va susține un moment muzical-artistic.
Evenimentul este organizat de Școala Brâncovenească, iar intrarea va fi liberă.

Încrederea românilor în Biserică este în creștere.
Pompierii continuă să reprezinte instituția în care românii au cea mai mare încredere, potrivit unui sondaj.
După o perioadă de scădere, încrederea în Biserică, Justiție și Școli a înregistrat o creștere semnificativă în ultimele două luni.
Astfel, 83% dintre români au încredere în pompieri, 70% în Școli (în creștere cu 4%), 69% în armată(în scădere cu 2%), 66% în Biserică(în creștere cu 5%) și 59% în Poliție.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează săptămâna aceasta două acțiuni de donare de sânge.
Prima se va desfășura miercuri, între orele 07.30- 13.00, iar cea de a doua va avea loc sâmbătă, între orele 9.00 și 13.00.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc sa îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Județul Constanța se află sub avertizare cod galben de precipitații și vânt puternic.
Potrivit ANM, aceasta este valabilă până la ora 22.
În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, în Dobrogea, 30…35 l/mp.
Treptat, ploile se vor transforma în ninsori, iar vântul va avea intensificări în sud-estul teritoriului, cu viteze de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea.

RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență.
În urma atenționărilor meteorologice de precipitații abundente și intensificări ale vântului, se va interveni în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate.
Astfel, au fost constituite 14 echipe de intervenţie la nivelul municipiului Constanța, respectiv 18 echipe pentru restul județului, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

Carburanții s-au scumpit cu aproximativ 3% în primele două săptămâni din acest an.
În România, benzina s-a scumpit, în medie, cu 16 bani pe litru, iar motorina cu 15 bani pe litru.
Calculele arată că, la 1 ianuarie, preţul mediu la benzină era, în România, de 5 lei și 16 bani pentru un litru, iar cel al motorinei de 5 lei și 27 de bani.
După două săptămâni, un litru de benzină costa 5 lei și 32 de bani iar motorina 5 lei și 42 de bani litrul.

Președintele american Donald Trump a inaugurat premiile fake-news.
2017 a fost un an plin de știri nedrepte și false, conform unor studii care au arătat că peste 90% din știrile privind mediatizarea activității președintelui au fost negative.
Pe primul loc figurează The New York Times, urmat de ABC News, iar locul trei a revenit celor de la CNN.
Totodată, CNN a primit cele mai multe „nominalizări”, pentru difuzarea, în total, a patru știri false despre liderul american.
Studiile au mai arătat că „Russia Collusion!” sau complotul rusesc este știrea falsă cu cel mai mare impact asupra poporului american.