Ştiri 4 mai 2011

ASCOR Constanţa invită constănţenii la o seară duhovnicească.
Tema serii o constituie “Credinţă şi mântuire în lumea de azi” şi va fi susţinută de Arhimandritul mitrofor rus Ambrozie Iurasov.
La eveniment va participa şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Conferinţa va avea loc duminică, la ora 17, în sala mică a Casei de Cultură.

Proiectul privind disponibilizările din Ministerul de Interne a fost adoptat de deputaţi.
Acesta prevede că 8.500 de angajaţi din Ministerul de Interne ar urma să-şi piardă locurile de muncă.
Potrivit unui reprezentant al ministerului, disponibilizările se aplică tuturor categoriilor de angajaţi şi nu doar poliţiştilor.

Comisia economică din Senat a adoptat o propunere legislativă prin care produsele alimentare vor fi etichetate cu “buline”.
Iniţiativa prevede instituirea a trei tipuri de buline în funcţie de gradul în care acestea afectează sănătatea consumatorului.
Astfel, bulina verde, se foloseşte pentru produse alimentare sănătoase, care pot fi consumate zilnic fără să prezinte vreun risc pentru sănătate; bulina portocalie, pentru produsele alimentare care trebuie consumate cu moderaţie, iar bulina roşie, pentru alimentele care conţin substanţe sau aditivi care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii.

Bolnavii de cancer dau statul român în judecată.
Motivul îl constituie decizia Ministerului Sănătăţii de a distribui tratamentul injectabil oncologic prin farmaciile cu circuit închis.
În opinia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, măsura îi va condamna pe pacienţi la moarte.
Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, a afirmat că, în judeţul nostru, nu sunt probleme în asigurarea tratamentului, dar ar putea apărea, la sfârşitul anului, dacă bugetul programului de oncologie nu va fi suplimentat.

Astăzi este Ziua Naţională a Inimii.
Cu acest prilej, medicii aduc o serie de informaţii populaţiei, menite să asigure prevenţia tuturor afecţiunilor cardiace.
Ei atrag atenţia asupra creşterii numărului de afecţiuni cardiovasculare şi asupra factorilor de risc cum ar fi stresul, fumatul, excesul de alcool şi sedentarismul.
Potrivit specialiştilor, în mai puţin de 15 ani, bolile cardiovasculare vor fi responsabile de decesul a 25 de milioane de oameni pe an.
Totodată, datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că România ocupă primul loc în Europa la incidenţa bolilor cardiovasculare.

Liceenii vor putea studia oratoria începând din anul şcolar următor.
Ministerul Educaţiei a aprobat programa şcolară pentru acest opţional.
Disciplina va putea fi studiată, o oră pe săptămână, indiferent de profilul sau specializarea liceului, iar introducerea ei în programa şcolară va depinde de o decizie în acest sens a unităţilor de învăţământ.

Guvernul român estimează că populaţia ţării va continua să scadă în următorii patru ani.
În acelaşi timp, numărul naşterilor ar putea scădea în contextul crizei şi reducerii indemnizaţiei pentru creşterea copiilor.
Autorităţile estimează că populaţia ţării va avea o tendinţă constantă de scădere în anii următori, de la 21,39 milioane locuitori în acest an, la 21,1 milioane persoane în anul 2015.
Populaţia României a scăzut constant după anul 1989, din cauza emigraţiei şi sporului natural negativ.
La începutul anului trecut, populaţia României era calculată la 21,4 milioane locuitori.

Cornul şi laptele destinate elevilor ar putea fi înlocuite cu alte produse.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a supus dezbaterii publice un proiect prin care se doreşte introducerea unor noi produse pe lista celor destinate elevilor, cum ar fi laptele UHT, pasteurizat, dar şi produse derivate precum iaurtul, chefirul, laptele bătut sau sana.
De asemenea, pe lângă cornuri, autorităţile propun să le fie distribuite elevilor batoane, covrigi simpli sau biscuiţi.
Ministrul Educaţiei mai punea în discuţie si posibilitatea ca elevii să primească o masă caldă în locul laptelui şi cornului.

Ziua de 22 decembrie va deveni Ziua Victoriei Revoluţiei şi a Libertăţii.
Senatorii din Comisia juridică au votat o propunere legislativă în acest sens.
Potrivit iniţiatorilor, proiectul urmăreşte promovarea importanţei zilei de 22 decembrie, în mentalul colectiv, ca zi care a marcat începutul democraţiei în România.
Senatul este prima Cameră sesizată cu proiectul legislativ.

Românii sunt obligaţi să încheie asigurarea pentru locuinţă la un an de la începerea emiterii poliţelor.
Iniţial, data limită pentru încheierea poliţei a fost 15 ianuarie 2011, însă ulterior lucrurile s-au schimbat, iar multe persoane nu ştiu care este varianta reală, astfel încât să fie în legalitate. Potrivit Ministerului de Interne, doar în cazul în care poliţa nu este încheiată până la data de 15 iulie 2011, primăriile pot aplica amenzi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept