Știri 15 ianuarie 2018

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 17, slujba Vecerniei la biserica Sf. Antonie cel Mare din Năvodari.
Mâine, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 23.00, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Lăcaşul de cult este situat la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în spatele „Galeriilor Soveja”.

Astăzi se împlinesc 168 de ani de la naşterea poetului naţional, prozatorului şi jurnalistului Mihai Eminescu.
Marele poet s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani şi a fost considerat drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.
Poetul a studiat la Viena si Berlin si a debutat în anul 1866 cu poezia intitulată “La mormântul lui Aron Pumnul”.
Printre operele sale, cele mai importante se numără poeziile Luceafărul, Revedere, Scrisoarea a 3-a sau basmul Făt-Frumos din Lacrimă.
Tot astăzi este celebrată şi Ziua Culturii Naţionale.
Aceasta a fost decretată oficial printr-o lege promulgată în anul 2010.

Poetul Mihai Eminescu va fi omagiat la Arhiepiscopia Tomisului.
Astfel, astăzi, la ora 14.00, în Sala Magna va avea loc manifestarea cultural – artistică „Ziua lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naționale”.
Programul conține un recital de poezie susținut de către membrii Cercului teatral din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Dionisie Exiguul”, momente muzicale susținute de către Grupul vocal „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”, dirijor arhidiacon Adrian Clinciu, precum și conferința „Eminescu – expresie integrală a sufletului românesc”.
În cadrul acesteia vor susține prelegeri: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, directorul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“, filiala Constanţa, Costin Scurtu, părintele Spiritual al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius”, preot Mircea Cristian Pricop și lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Evenimentul este organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei”, Universitatea „Ovidius”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul”, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Asociația culturală „Astra Dobrogeană” și Radio Dobrogea.
Intrarea va fi liberă.

Tot astăzi, se va desfășura conferința intitulată ’’Iubesc acest popor – O sărbătoare a iubirii’’.
Evenimentul va avea loc de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Invitaţi vor fi istoricul Ioan Damaschin, scriitorul Alexandru Mihalcea, profesor Paula Paliuc, profesor Carmen Ciornea și elevul Matei Benescu care vor susține alocuțiuni despre marele poet și scriitor Mihai Eminescu.
După ora 19:00, manifestarea va continua cu o seară de muzică folk susţinută de Walter Ghicolescu.

9 din 10 elevi constănţeni consumă alcool, iar 42% din cei întrebaţi au ajuns, măcar o dată acasă, în stare de ebrietate.
Asta arată studiul privind consumul de tutun, alcool şi droguri, realizat de Centrul Antidrog Constanţa.
La chestionar au răspuns 733 de elevi din 14 licee din mediul rural şi urban.
Mai mult de jumătate dintre ei au recunoscut că fumează şi este vorba despre cei din clasele a 11 şi a 12 –a.
Părinţii sunt mai indulgenţi cu consumul de alcool comparativ cu cel de droguri.
Inspectorul şcolar general Petrică Miu a declarat că îşi doreşte înăsprirea legii privind vânzarea de tutun şi alcool minorilor.
Din toamnă se va suplimenta numărul de psihologi în şcolile din judeţul Constanţa.
În prezent, un psiholog se ocupă de 1.200 de elevi.

Constanţa va avea din nou, un Liceu Militar de Marină, din anul şcolar viitor.
Anunțul a fost făcut de către inspectorul general, Petrică Miu. Liceul Militar de Marină din Constanța va funcționa în locul actualului Colegiu Tehnic „Navrom” din cartierul Faleza Sud.
În primul an școlar vor fi înființate cinci clase de a IX-a cu un număr maxim, total, de 100 de elevi.
Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța a funcționat timp de 25 de ani, din 1973 până în1998.
Cei mai mulți dintre absolvenți au urmat, ulterior, cursurile Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” sau ale Universității Maritime Constanța.

Ministerul Educației va plăti 390 de milioane de lei pentru voucherele de vacanță destinate cadrelor didactice.
Anunțul a fost făcut de ministrul Liviu Pop, care a mai spus că profesorii ar urma să primească tichetele în luna martie.
În acest an, Ministerul Educației plătește pentru fiecare profesor 1.450 de lei, iar voucherele trebuie acordate până în luna noiembrie.

Elevii şi preșcolarii au început astăzi cursurile, după o vacanță de trei săptămâni.
Potrivit calendarului aprobat de minister, elevii din toate ciclurile de învăţământ vor mai avea o vacanţă intersemestrială între 3 şi 11 februarie.
Vacanța de primăvară e programată între 31 martie și 10 aprilie, iar cea de vară între 16 iunie și 9 septembrie.

Legea Educației va suferi modificări în acest an.
Astfel, Bacalaureatul se va susține în două etape.
Probele orale și competențele digitale vor începe în a doua jumătate a lunii februarie, iar cele scrise vor fi susținute în vară.
De asemenea, ministrul vrea ca lucrările scrise ale candidaților să fie scanate și apoi corectate online, printr-un sistem asigurat de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Printre modificări se numără și faptul că salariile dascălilor se vor da prin inspectorate, nu prin consiliile locale, ca până acum, iar din vară, profesorii vor începe un program de formare, care se va desfășura în următorii patru ani.

Pensionarii și persoanele cu venituri reduse pot avea abonamente gratuite de la RATC.
Abonamentele se eliberează celor cu pensii de până la 1450 lei inclusiv, persoanelor de peste 70 ani și persoanelor de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Cererile se găsesc la pangarele bisericilor constănțene și se depun personal la Serviciul Public de Asistență Socială din Constanța.