Știri 13 decembrie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.
Acesta s-a născut în anul 1624, cel mai probabil în oraşul Suceava, într-o familie de mazili.
În anul 1649, după încheierea studiilor, s-a retras la Mănăstirea Probota, unde a fost tuns în monahism.
Aici şi-a început activitatea cărturărească, cu traducerea, pentru prima oară în româneşte, a Istoriilor lui Herodot.
La începutul anului 1658 a fost hirotonit episcop de Huşi, iar doi ani mai târziu, a fost instalat pe scaunul episcopal al Romanului.
A revizuit traducerea Septuagintei, realizată de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol, iar în jurul anului 1665 a început să lucreze la “Psaltirea în versuri” şi la “Viaţa şi petrecerea sfinţilor”.
Astfel, Sfântul Dosoftei este cel dintâi ierarh moldovean care a pus bazele procesului de pătrundere a limbii române în Biserică, prin înlocuirea slavonei bisericeşti.
După 11 ani de păstorire la Roman, în anul 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.
S-a mutat la Domnul în anul 1693 şi a fost înmormântat la Biserica “Naşterea Domnului” din Zolkiew, în Polonia.
Sfântul Ierarh Dosoftei a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2005.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia vineri, la ora 22.30, slujba de sfințire mică a bisericii, la parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea constănțeană Topraisar, urmată de Sfânta Liturghie.
Slujba de sfințire va fi oficiată cu ocazia finalizării lucrărilor de renovare exterioară a lăcașului de cult.
La această biserică există obiceiul ca, în fiecare post, o noapte să fie dedicată rugăciunii.
Duminică, 17 decembrie, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 9.00, la biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Năvodari.
La sfârșitul slujbei, Arhiepiscopul Tomisului va înmâna distincția „Crucea Sfântului Apostol Andrei” părintelui Vasile Vasile, de la biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Năvodari, părintelui Serghie Oancea, preot pensionar la parohia Crucea, fost deținut politic, arhitectului Dan Corneliu și Asociației Foștilor Deținuți Politic din România, filiala Constanța.
Aceasta este ultima acțiune din cadrul proiectului Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului, desfășurat de către Arhiepiscopia Tomisului pe parcursul acestui an și corelat Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

Concertul caritabil de Crăciun a strâns 12.800 de lei.
Evenimentul a avut loc duminică, la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța și a avut ca scop ajutorarea a doi copii cu probleme de sănătate.
Unul din copii a plecat împreună cu părinții, a doua zi dimineață spre Istanbul, pentru continuarea tratamentului.
Concertul de colinde a fost susținut de șase corale, care au primit binecuvântări din partea Înalt Prea Sfințitului Teodosie, dar și cadouri din partea parohiei Sf. Vasile cel Mare.

Astăzi este Ziua Tipografului Român.
La 13 decembrie 1918, circa 600 de tipografi bucureşteni au realizat o manifestaţie în care solicitau condiţii socio-economice pentru munca pe care o desfăşurau şi libertate pentru presă.
În urma evenimentului, zeci de tipografi şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi doar pentru ca au revendicat condiţii mai bune de muncă şi de trai.

RATC anunță înființarea unor noi stații de autobuz.
Astfel, în afara stațiilor deja existente, autobuzele RATC vor opri, de astăzi, și în următoarele locații: pe B-dul Aurel Vlaicu în zonele Campus și Maritimo, pe Șos. Mangaliei, în zona Abator și Str. Sălciilor, pe B-dul 1 Mai, zona Stadionul Portul, pe B-dul Alexandru Lăpușneanu, zona Zodiac și pe Str. Dobrilă Eugeniu, în zona intersecției cu Str. Cișmelei.
De asemenea, noi stații vor fi înființate pe B-dul Tomis, zona Macul Roșu și pe B-dul Ferdinand, zona Consulatul Turciei.

Școlile private nu vor mai putea avea clase subdimensionate, de anul viitor.
De la 1 ianuarie 2018 apar schimbări în bugetarea învățământului, atât în cel de stat, cât și în cel privat.
Finanțarea pentru un elev se face direct prin inspectoratele școlare, ceea ce va duce la restructurarea rețelei din învățământ.
Inspectorul general Petrică Miu a explicat că efectivul minim avut în vedere la liceu trebuie să fie 28, iar la gimnaziu 25.

Clopotele vor bate de trei ori, în timpul funeraliilor Regelui Mihai.
Potrivit Patriarhiei Române, în cadrul ceremoniilor religioase oficiate cu prilejul înmormântării Regelui Mihai I al României vor exista trei momente în care vor fi trase clopotele catedralelor, mănăstirilor si bisericilor din întreaga țară.
Astfel, primul moment este astăzi, la sosirea sicriului cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, al doilea va fi sâmbătă, 16 decembrie, ora 12.30, la începutul slujbei de înmormântare din interiorul Catedralei Patriarhale, apoi la ora 18.30, la începutul ceremoniei religioase de îngropare în Noua Catedrala Arhiepiscopala și Regală din Curtea de Argeş.

În România, laptele praf nu este contaminat cu salmonella.
Ministrul agriculturii, Petre Daea spune că țara noastră nu a primit nicio notificare oficială cu privire la retragerea unor loturi de lapte praf produse de compania franceză Lactalis.
Autorităţile franceze au interzis vânzarea unor loturi de lapte praf şi au cerut retragerea lor, după ce zeci de sugari au fost infectaţi cu salmonella.
Informaţiile primite până în acest moment de ANSVSA arată că distribuţia produselor contaminate s-a făcut doar către state din Asia şi Africa.

Mărțișorul a fost inclus pe lista reprezentativă a Patrimoniului Imaterial UNESCO.
Astfel, acesta are șansa de a fi cunoscut și promovat dincolo de spațiul dunărean în care se practică.
Potrivit dosarului trimis la UNESCO, doar în țara noastră există 503 comunități în care este atestată această tradiție a mărțișorului.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează mâine o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 10.00-15.00 la Clubul Pensionarilor din localitatea Negru-Vodă.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept