Știri 5 decembrie 2017

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit.
S-a născut în Capadocia, în anul 439, şi încă de la vârsta de opt ani a ales viaţa călugăriei, intrând în mănăstirea numită „a lui Flavian”, unde a învăţat Psaltirea pe de rost.
Pe când avea 18 ani a mers la Cuviosul Eftimie cel Mare, care l-a trimis la Cuviosul Teoctist, la mănăstire de obşte, unde a cunoscut bunele obiceiuri şi ostenelile fraţilor ce locuiau acolo. Pentru că era un om deosebit de înduhovnicit, Cuviosul Eftimie l-a numit pe Sfântul Sava „copil bătrân”.
El a fost îndrumător şi povăţuitor multor călugări, întemeind mănăstirea care îi poartă numele şi alcătuind Tipicul sfintelor slujbe pe care îl urmează până astăzi Biserica Ortodoxă. Sfântul Sava este numit „cel Sfinţit” pentru că a fost hirotonit preot şi rânduit îndrumător al tuturor mănăstirilor din Palestina. El a mers în două rânduri la Constantinopol, în calitate de sol al Patriarhului Ierusalimului, la împăraţii Anastasie şi Iustinian cel Mare.
S-a mutat la Domnul în anul 532, la vârsta de 94 de ani.
Biserica Ortodoxă a rânduit astăzi dezlegare la pește.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Cu acest prilej, astăzi de la ora 16, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica Sf. Nicolae din cadrul parohiei Sfinții Împăraţi Constantin și Elena 2 din cartierul km 4-5.
Mâine, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul constănțean Coiciu.
La sfârșitul slujbei vor fi dăruite 300 de pachete alimentare ce conțin pește, dulciuri și fructe.
Duminică, 10 decembrie, de la ora 8.45, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie arhierească în biserica mănăstirii „Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion”, din localitatea 23 August, jud. Constanța.

Biserica Ortodoxă o va cinsti joi pe Sf. Mc. Filofteea de la Curtea de Argeș.
Cu acest prilej, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mc. Filofteia” din Cartierul Km. 4.
Vineri, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la acest lăcaș de cult.
Totodată, credincioșii vor putea cinsti papucelul și crucea Sfântului Gherasim din Kefalonia, ce vor fi aduse de la biserica „Sf. Nicolae” Grozăvești, mâine, la ora 16.00.
Sfintele odoare vor rămâne la această biserică până duminică, ora 13.00.

Astăzi este Ziua Internațională a Voluntariatului.
În anul 1985, Naţiunile Unite au desemnat data de 5 decembrie ca Ziua internaţională a Voluntarului.
Această zi este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuţie importantă societăţii prin oferirea timpului lor ca voluntari.
Ziua de 5 decembrie este sărbătorită şi în România din anul 2000.

Toate dozele de vaccin antigripal au ajuns la Constanţa.
În judeţ vor fi distribuite peste 90 de mii de doze de ser.
În schimb, la Tulcea, cetăţenii din grupele de risc vor trebui să mai aştepte demararea campaniei gratuite de imunizare din acest sezon.
De asemenea, peste 2.000 de flacoane de imunoglobulină au fost trimise spre toate spitalele din ţară, după ce au fost verificate.
Ministrul Sănătății a spus că în următoarele două săptămâni vor mai fi distribuite încă 11.000 de flacoane, care vor acoperi nevoile pacienţilor din România.

80 la sută dintre adolescenți au fost hărțuiți pe internet.
Un studiu arată că cele mai populare rețele de socializare unde are loc fenomenul de cyberbullying sunt Facebook, Messenger și Instagram.
Mesajele de amenințare și cele negative, urmate de comentarii nepotrivite la fotografii, dar și furt de identitate – sunt cele mai des folosite mijloace de tachinare.
De teamă sau din lipsa de încredere că ar putea schimba ceva, două treimi dintre cei hărțuiți nu au povestit nimănui despre incident.

Senatul a adoptat proiectul de lege privind implementarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă Ro-Alert.
Recent, fenomene meteo periculoase din vestul ţării au fost caracterizate de o amploare fără precedent.
În astfel de cazuri, alarmarea populaţiei s-a realizat prin acţionarea sirenelor, modalitate care s-a constatat că prezintă deficienţe.
Sistemul va fi aplicat cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi va funcţiona 24 de ore din 24.
Proiectul va fi transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Un aditiv periculos urmează să fie interzis în Uniunea Europeană.
Sorbitatul de sodiu va fi interzis din cauza lipsei de dovezi privind siguranţa sa.
Acesta este un conservant folosit pentru a împiedica formarea fungilor, bacteriilor şi mucegaiurilor în produsele alimentare.
Este utilizat în brânzeturi, dulceţuri şi gemuri, dulciuri, cereale, produse din carne, băuturi răcoritoare, dar şi pentru fructe şi legume proaspete.

România rămâne fără forță de muncă.
Patronii români se plâng că nu mai au cu cine să lucreze și se văd nevoiți, în viitorul apropiat, să aducă muncitori din China, Nepal sau Vietnam, în condițiile în care peste 3 milioane de români au plecat peste hotare în căutarea unui trai mai bun.
În replică, Ministerul Muncii nu vede măsura drept o soluție pentru țara noastră.
In România, statisticile oficiale arată că, la ora actuală, sunt aproape 400 de mii de șomeri și 240 de mii de familii care primesc ajutor social.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept