Știri 28 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă îl va cinsti joi pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, mâine, la ora 10.00, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va fi prezent la Grădinița cu program normal nr. 51 din Constanța (subordonată Seminarului teologic ortodox „Cuv. Dionisie Exiguul”), unde va avea loc un program educațional dedicat zilei Sfântului Apostol Andrei și Zilei Naționale.
Astfel, elevii seminarului vor prezenta viața și activitatea Sfântului Apostol Andrei, corul va interpreta cântece patriotice, iar elevii Liceului teoretic Mihail Kogălniceanu vor prezenta un program dedicat Zilei Naționale a României, 1 decembrie.
Apoi, de la ora 12.00, Ierarhul nostru va merge la Mangalia, la Școala Gimnazială nr. 2 „Sf. Andrei”, unde elevii și profesorii își vor cinsti ocrotitorul spiritual prin susținerea unui program artistic.
Joi, de la ora 9.00, la mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei” din apropierea localității Ion Corvin va fi oficiată Sf. Liturghie de către un sobor de 13 ierarhi din România, Ucraina și Bulgaria.

Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Stareţul Iacov Tsalikis din Evia.
Sfântul Sinod a aprobat referatul Comisiei Canonice privind trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe a Arhimandritului Iacov Tsalikis, originar din Asia Mică, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, stabilind ca dată de pomenire ziua de 22 noiembrie a fiecărui an.
Fericitul părinte Iacov s-a născut pe 5 noiembrie 1920 și a vieţuit la Sfânta Mănăstire a Cuviosului David cel Bătrân din Evia.
Acesta a fost un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.
S-a mutat la Domnul pe 21 noiembrie 1991.

Patriarhul Daniel va merge la Moscova, într-o vizită istorică, prima după 1990 a unui patriarh român în Rusia.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este invitat, împreună cu alți patriarhi ortodocși, la Moscova, la sărbătorirea celor 100 de ani de la restaurarea patriarhatului Bisericii Ruse.
Vizita va avea loc în perioada 2-5 decembrie și Sunt prevăzute întâlniri cu liderii Bisericii Ruse, în frunte cu patriarhul Kirill, și, foarte probabil, și cu președintele Vladimir Putin.
Ultimul patriarh român care a fost la Moscova a fost Patriarhul Nicodim, în 1946.

Arhiepiscopia Tomisului se implică în două activități sociale.
Primul proiect, unic în Europa, este lansat de Centrul psihologic „Marea Neagră” și are ca scop amenajarea unei plaje terapeutice destinată recuperării a peste 200.000 de persoane cu dizabilități.
Pentru sprijinirea acestui proiect, Arhiepiscopia Tomisului organizează, în perioada 3-10 decembrie, o colectă.
Fiecare doritor poate să doneze la orice biserică din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.
Mai multe detalii aflăm de la coordonatorul proiectului, Adrian Gemănaru.

De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului este implicată într-o acțiune caritabilă organizată în perioada 1-15 decembrie, de către City Park Mall în parteneriat cu ShoeBox.ro.
Oricine poate oferi cărți, alimente neperisabile, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, care pot fi ambalate într-o cutie etichetată și aduse la Info Desk din City Park Mall Constanța.
Darurile colectate vor ajunge la copiii și familiile din comunitățile defavorizate prin parohiile Arhiepiscopiei Tomisului.

Traficul rutier va fi închis circulației mâine pe str. Traian.
Pe tronsonul cuprins între str. Mihai Viteazu și str. Prelungirea Traian, se va reface stratul de uzură a părții carosabile.
Astfel, accesul va fi restricționat pe str. Traian pe ambele sensuri de mers, pentru toate categoriile de vehicule între orele 09:00 și 20:00.
Participanții la trafic pot folosi ca rute ocolitoare bd. Ferdinand și str. Mihai Viteazu.

Două linii de autobuz își modifică programul.
RATC anunță că, în perioada 1 – 24 decembrie, liniile 100 C și 43 C vor avea ultima plecare din centrul comercial Carrefour după următorul program: în perioada 1- 23 decembrie, ultima plecare va fi la ora 00.30, iar pe 24 decembrie, ultima plecare va fi la ora 19.30.

Facebook își va extinde programul de inteligență artificială pentru a contribui la prevenirea sinuciderilor.
Compania a anunțat că va folosi și în alte țări software-ul său de recunoaștere a tiparelor comportamentale după succesul înregistrat de testele desfășurate în Statele Unite ce au vizat detectarea utilizatorilor cu intenții suicidare.
Dacă software-ul detectează o posibilă sinucidere, el alertează o echipă de angajați ai companiei Facebook care sunt specializați în astfel de cazuri.
În anumite cazuri, angajații Facebook contactează autoritățile locale pentru a le cere să intervină.
Și motorul de căutare al Google afișează numere de telefon ale unor linii de consiliere împotriva sinuciderilor în urma efectuării unor căutări online.

Hotărârea de Guvern referitoare la majorarea salariului minim brut va fi aprobată de Executiv în cursul acestei săptămâni.
Declarația aparține ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
Inițiatorii propun ca, de la 1 ianuarie, salariul de bază minim brut pe țară garantat să fie majorat la 1.900 lei.
Creșterea propusă va avea efecte pozitive asupra economiei prin stimularea ocupării și reducerii muncii la negru, potrivit notei de fundamentare a proiectului.
În prezent, salariul minim în România este de 1.450 de lei.

Un nou gazoduct va interconecta reţelele de gaze naturale din Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.
Pe teritoriul României, gazoductul va parcurge o distanţă de 529 de kilometri şi va avea o capacitate de livrare de 1,5 miliarde de metri cubi pe an către Bulgaria şi 4,4 miliarde de metri cub pe an către Ungaria.
Costul proiectului este de 547,4 milioane de dolari, dintre care 179 de milioane au fost alocate de Uniunea Europeană ca un grant acordat României.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept