Știri 16 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei.
Acesta a fost fiul lui Alfeu, era vameş în Capernaum și înainte de a fi chemat la apostolat de Mântuitorul se numea Levi.
După înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, a rămas la Ierusalim, unde a scris Evanghelia ce-i poartă numele.
Sfântul Matei s-a îndreptat apoi spre alte locuri ale Răsăritului, unde s-a străduit să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni.
Istoria Bisericii arată că Sfântul Apostol Matei a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug.

Doi supraviețuitori ai temnițelor comuniste vin la Constanța.
Mărturisitorii Nicolae Rădulescu și Emanoil Mihăilescu, singurii supraviețuitori ai lotului „Rugul Aprins” vor vorbi în cadrul simpozionului intitulat „Rugul Aprins și Patriarhul Justinian”.
Acesta se va desfășura mâine de la ora 12:00, în Sala Senatului a Universității „Ovidius”.
Vor lua cuvântul și Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, lect. univ. dr. Carmen Ciornea, protos. Maxim Vlad, prof. univ. dr. Răzvan Ionescu, prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu, pr. prof. univ. dr. Nechita Runcan, dr. Nicolae Georgescu și Ionuț Druche.
În cadrul evenimentului va avea loc și lansarea cărții „Sandu Tudor și asociațiile studențești creștine din România interbelică”, ce poartă semnătura lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Simpozionul face parte din proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului” și este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Editura Eikon și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius”.
Evenimentul are loc cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Daniil Sandu Tudor, fondatorul Rugului Aprins.

Constănțenii sunt invitați la o conferință duhovnicească.
Tema o constituie Jertfă și mărturisire creștină în vremea prigoanei comuniste-atee din România(1945-1989). Profilul Părintelui Nil Dorobanțu și va fi suținută de părintele Ionel Dumitru Adam.
Evenimentul se va desfășura sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, astăzi, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Organizatorii sunt Prof. Univ. Dr. Gheorghe Anghelescu și Asist. Univ. Dr. Ionuț Chircalan.

Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 21 noiembrie Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Astfel, sâmbătă, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului paraclisului.
Duminică, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, așezământ monahal ce are hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților: Pantelimon, Ap. Andrei, Zotic, Atal, Camasie și Filip, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi se împlinesc 114 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae.
S-a născut la 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Astăzi este Ziua Internațională a Toleranței.
Aceasta a fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, când statele membre UNESCO au adoptat ”Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986.
Toleranța înseamnă acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaște și respecta convingerile altora.
Totodată, este cel mai puternic fundament pentru pace și reconciliere.
Statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe și acțiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetățeni să aibă atitudini tolerante.

Meteorologii avertizează că iarna din acest an va fi una dintre cele mai grele, atât la noi în țară, cât și în Europa.
Potrivit ultimelor aprecieri, în acest weekend sunt aşteptate ninsori în centrul, nordul şi nord-vestul ţării.
ANM avertizează că, de duminică, prin nordul ţării, va pătrunde ciclonul polar Olaf, care va transforma precipitaţiile în ninsoare şi care ar putea interacţiona cu un alt ciclon, Numa.
Numa a afectat şi Grecia, cu inundaţii, Croaţia, cu vânt şi grindină şi se deplasează către sudul ţării noastre.
Olaf este format în zona peninsulei Scandinavice, şi ar urma să ajungă în România prin partea de nord.
Pentru iarna care urmează, meteorologii spun că vom avea parte de episoade severe de ger, viscol și ninsori abundente, iar temperaturile vor scădea cu mult sub pragul înghețului.

Guvernul susține inițiativa cetățenească prin care este propusă revizuirea Constituției astfel încât familia să fie definită drept căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Executivul a avizat punctul de vedere de susținere a proiectului de lege, pe care îl va transmite Parlamentului.
Proiectul a fost deja adoptat de Camera Deputaților și se află în lucru la comisiile de specialitate ale Senatului.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de reviziuire a Constituției va trebui aprobat și prin referendum.

Scenele care descriu Nașterea Domnului sunt definitiv interzise în clădirile publice din Franța.
Consiliul de Stat a decis să interzică expunerea scenelor care descriu Nașterea Domnului în clădirile publice, cu excepția „circumstanțelor speciale care ar arăta valoarea culturală, artistică sau festivă a inițiativei”.
Disputa a pornit de la decizia primarului din Beziers, de a inaugura în holul instituției o astfel de scenă în perioada Crăciunului din 2014.
În prima fază, decizia edilului a fost validată, dar apoi Curtea de Apel din Marsilia a schimbat-o în 2017.
Primarul a făcut recurs la această decizie în fața Consiliului de Stat, care a hotărât să respingă apelul acestuia.