Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 14 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Apostol Filip şi pe Sfântul Grigorie Palama.
Sfântul Apostol Filip a fost unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi este originar din cetatea Betsaida, din Galileea.
Lui îi spune Iisus Hristos „Urmează Mie”, iar Sfântul Apostol urmează cu entuziasm aceasta chemare, văzând in persoana Mântuitorului pe Mesia cel aşteptat de poporul evreu.
A îndurat mari suferinţe şi ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne.
Sfântul Apostol Filip a fost ucis la Ierapole, prin crucificare cu capul în jos.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sfântul Grigorie Palama.
Acesta s-a născut în anul 1296, la Constantinopol, într-o familie nobilă şi evlavioasă.
A intrat în legătură cu monahismul încă din adolescenţă, iar în anul 1326 este hirotonit preot.
În jurul anului 1331, Sfântul Grigorie s-a stabilit în schitul Sfântul Sava de la Athos, unde a început să scrie şi să ţină predici.
S-a mutat la Domnul în anul 1359 şi a fost proclamat sfânt prin sinodul convocat în anul 1368 de către patriarhul Filotei.

Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 21 noiembrie Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Astfel, sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului paraclisului.
Duminică, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, așezământ monahal ce are hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților: Pantelimon, Ap. Andrei, Zotic, Atal, Camasie și Filip, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Seminarul Teologic Ortodox “Sf. Cuv. Dionisie Exiguul” din Constanţa organizează o activitate dedicată Sf. Ioan Gură de Aur.
Aceasta se va desfăşura mâine, de la ora 10, la sala Magnum din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, la care va participa și Î.P.S. Teodosie.
Tema este “Personalitatea Sf. Ier. Ioan Gură de Aur în educaţia copiilor”, și face parte din proiectul “Actualitatea scrierilor patristice în contextul educaţional contemporan”.
În cadrul evenimentului, elevi ai Seminarului Teologic şi ai Instituţiilor partenere, respectiv Liceul Teoretic Traian, Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” şi ai Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu vor aborda actualitatea învăţăturilor patristice în contextul exigenţelor învăţământului contemporan.
Evenimentul va cuprinde momente artistice susţinute de Corul Psaltic al Seminarului Teologic Ortodox, elevi ai Colegiului National de Arte “Regina Maria” şi Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu.
De asemenea, va avea loc și o lansare de carte a elevei Borundel Maria – Cristina din clasa a XII – a A a Seminarului Teologic Ortodox Constanţa.

Moaștele Sfintelor Cuvioase de la Diveevo vor sosi la biserica Sf. Haralambie din Constanța.
Este vorba despre părticele din moaștele Sfintelor Cuvioase Starețe Alexandra, Marta și Elena, ale Sfintelor Fericite Parascheva, Pelaghia și Maria, cele nebune pentru Hristos, ale Sfintei Cuvioase Matrona Mărturisitoarea și un fragment din potcapul Sf. Serafim de Sarov, aduse de la Schitul Cloșca din comuna constănțeană Horia.
Sfintele odoare vor fi întâmpinate de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie mâine, de la ora 16, la intersecția Bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, apoi se va merge în procesiune până la biserica Sf. Haralambie, unde Ierarhul Tomisului va oficia Taina Sf. Maslu.
Evenimentul este prilejuit de începerea Postului Nașterii Domnului în Biserica Ortodoxă.
Moaștele vor rămâne spre închinare până luni, 20 noiembrie, perioadă în care la această biserică va fi săvârșită zilnic Taina Sf, Maslu, dar și pe tot parcursul postului.

Constănțenii sunt invitați la o conferință duhovnicească.
Tema o constituie Jertfă și mărturisire creștină în vremea prigoanei comuniste-atee din România(1945-1989). Profilul Părintelui Nil Dorobanțu și va fi suținută de părintele Ionel Dumitru Adam.
Evenimentul se va desfășura sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, joi, de la orele 17, la Curtea Brâncovenească.
Organizatorii sunt Prof. Univ. Dr. Gheorghe Anghelescu și Asist. Univ. Dr. Ionuț Chircalan.

Astăzi este Ziua Dobrogei.
Aceasta marchează 139 de ani de la reintrarea Dobrogei în componenţa statului român modern.
Pe 14 noiembrie 1878 au intrat în vigoare două documente fundamentale, semnate de către domnitorul Carol I şi anume „Proclamaţia către dobrogeni“, respectiv „Înalt Ordin de Zi către Armată“.
Documentele arătau că „Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, face parte din România”.
Revenirea Dobrogei la statul român a avut o importanţă istorică deosebită, deoarece a devenit o cale de comunicare a României cu restul lumii.

Tot astăzi este și Ziua Mondială a Diabetului.
Aceasta are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Specialiştii spun că numărul persoanelor bolnave de diabet este în creştere.
Astfel, din anul 2008, când au fost realizate testele de screening pentru sănătatea populaţiei, au intrat în evidenţe cu aproape 50 la sută mai mulţi diabetici, faţă de câţi erau până atunci.
Medicii spun că cea mai importantă cauză a diabetului este obezitatea.
De asemenea, un stil de viaţă neadecvat, lipsa efortului fizic sau alimentaţia nepotrivită sunt factorii care favorizează apariţia diabetului.

Primăria Constanţa lucrează la un Regulament pentru acordarea locuinţelor sociale conform legii.
Reprezentanţii municipalităţii au declarat că viitorul Regulament va veni în sprijinul celor ce locuiesc de mai mult timp în acest oraş, muncesc aici, sau au copii care învaţă în municipiu.
Regulamentul va fi elaborat anul acesta urmând apoi să fie supus dezbaterii publice şi adoptării Consiliului Local în primăvara anului viitor.
Construcţia ultimelor 16 blocuri sociale în cartierul Henri Coandă a fost finalizată.
Aici sunt peste 700 de unităţi locative, care vor fi distribuite în primăvară conform noului Regulament.
Pentru acordarea unei locuinţe sociale, la primăria Constanţa sunt înregistrate peste 5.000 de cereri.

Premiera filmului Ovidius va avea loc astăzi la Constanța.
Evenimentul se va defășura de la ora 18.00, la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski.
Filmul marchează împlinirea a 50 de ani de la înfrățirea orașelor Constanța și Sulmona și prezintă detalii despre viața și opera poetului Ovidius, dar și despre prefectul constănțean Remus Opreanu, precum și despre Ettore Ferrari, arhitectul care a realizat statuile poetului, din cele două orașe înfrățite.
Documentarul a fost filmat în România, Italia și Bulgaria și au fost realizate circa 15 interviuri cu specialiști din România și Italia, dar și cu martori ai înfrățirii de acum jumătate de secol.
Producția a fost realizată de Constantin Țițineanu, Cristian Broască și Cristian Cealera și face parte dintr-un proiect finanțat de Primăria Constanța.
Intrarea este liberă.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează săptămâna aceasta mai multe acţiuni de donare de sânge.
Astfel, mâine, acțiunea se va desfășura între orele 08.30- 13.30, la Spitalul Municipal Medgidia, iar joi, în același interval orar la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din orașul Năvodari.
De asemenea, sâmbătă, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la Spitalul Municipal Mangalia, între orele 08.30- 13.30.