Știri 9 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Acesta este unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi în Biserica Greciei, şi unul dintre cei mai mari teologi ai începutului de secol XX.
S-a născut în anul 1846 şi a fost, pe rând, profesor de religie, arhimandrit, consilier patriarhal, Mitropolit onorific de Pentapole, director al unei şcoli teologice din Atena şi întemeietor al Mănăstirii Sfânta Treime din insula Eghina.
S-a mutat către Domnul pe data de 8 noiembrie 1920, în urma unei boli canceroase, iar după douăzeci de ani, sfintele sale moaşte, care izvorau mir, au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare.
În anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia şi Patriarhia de Constantinopol, l-au canonizat ca sfânt, cu zi de prăznuire pe 9 noiembrie, urmare a numeroaselor minuni care se făceau la moaştele sale.
Cu acest prilej, Înalt prea sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine de la ora 13, Taina Sfântului Maslu la troița Sfântul Nectarie din cadrul Așezământului medical din Cogealac.
Duminică, de la ora 8.30, la biserica „Sf. Nectarie” din Constanța (zona Medeea), Sfânta Liturghie va fi oficiată de către un sobor de trei arhierei.
Este vorba despre: IPS Kiprian, Mitropolit de Stara Zagora (Bulgaria), IPS Aleksei, Arhiepiscop de Balta și Ananiev (Ucraina) și ierarhul Tomisului.

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi și pe Sfinţii Mucenici străromâni Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat.
Aceștia au pătimit în timpul împăratului Diocleţian și au primit Botezul creştin de la Episcopul Chiril al Antiohiei.
Fiind sculptori renumiţi, au fost obligaţi să realizeze statuia zeului Asclepios.
Pentru că au refuzat, au fost supuşi la chinuri după care au fost puşi în sicrie de plumb şi aruncaţi în râul Sava.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie de la ora 8.00, la biserica „Sf. M. Mc. Mina”, din Constanța, situată în parcul Tăbăcărie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sf. Mina aflate spre închinare permanentă la acest lăcaș de cult.

Religia creștină și însăși civilizația europeană sunt în pericol, în condițiile accentuării secularizării și fenomenului migrației.
Afirmația aparține secretarului general al Academiei Române, acad. Victor Voicu.
El consideră însă dificile soluțiile de integrare a musulmanilor, cu atât mai mult cu cât susține, citând din studii internaționale recente, că “Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu o gravă criză de identitate”, fenomen care s-ar manifesta și în țara noastră.
La rândul său, liderul Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Murat a spus că Europa va trebui să rămână cu valorile creștine și că din nefericire, la ora actuală se încearcă o îndepărtare de la valorile creștine.

Instituțiile publice și companiile cu capital majoritar de stat care nu au acordat tichetele de vacanță în acest an, vor face acest lucru de la 1 ianuarie.
Sumele urmează să fie prevăzute în bugetul pentru anul viitor, a declarat, ministrul Turismului, Mircea Dobre.
Voucherele de vacanță emise pe suport electronic vor putea fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanță acordate de angajator și pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de servicii turistice în unitățile afiliate.
Valorile nominale permise pentru tichetele de vacanță pe suport hârtie sunt multiplu de 50 lei, până la 100 lei.

Ordonanța de urgenţă privind modificarea Codului fiscal a fost adoptată ieri în şedinţa de Guvern.
Actul normativ prevede transferul contribuţiilor de la angajator la angajat și scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Au fost, de asemenea, aprobate ordonanțele privind creșterea pensiei sociale la 640 de lei și a punctului de pensie la 1.100 de lei de la 1 iulie 2018, precum și cea privind reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1 la 3,7%.
Pe de altă parte, o decizie privind majorarea salariului minim pe economie a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

Şantierele autostrăzilor din ţară au înregistrat anul acesta mari întârzieri, inclusiv din cauza avizelor de mediu care au fost obţinute şi după doi ani.
Declarația aparține ministrului transporturilor, Felix Stroe.
Astfel, la ministerele Transporturilor şi cel al Mediului, s-au constituit grupuri de lucru care vor prezenta soluţiile pentru eliberarea mai rapidă a autorizaţiilor necesare constructorilor.
Ca urmare a acestor probleme birocratice, antreprenorii cer despăgubiri Companiei de Drumuri, pentru că nu pot intra pe şantiere, după ce au mobilizat personal şi utilaje.

Întârzierea medie zilnică pe care CFR Călători a înregistrat-o în acest an, de la 1 ianuarie şi până la 1 octombrie, a fost de 12.500 de minute.
70% din cauzele întârzierilor au fost provocate de CFR Infrastructură, care a instituit restricţii, şi doar 5% dintre cauze au fost determinate de vechimea materialului rulant şi condiţia tehnică în care se află acesta.
Declarațiile au fost făcute de ministrul transporturilor, Felix Stroe.
El a precizat că a dispus să fie analizate toate restricţiile de viteză instituite pe calea ferată pentru a vedea cum s-au rezolvat problemele care au dus la aplicarea lor.

RATC reamintește că se pot depune cererile pentru legitimațiile de călătorie valabile pentru anul 2018.
Este vorba despre pensionarii cu pensii de până la 1.450 de lei inclusiv, persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri, persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri.
Abonamentele gratuite se vor primi la domiciliu, prin poștă.
Cererile și documentele aferente se vor preda până pe data de 20 noiembrie în următoarele locații: sediul Serviciului Public pentru Asistență Socială al Municipiului Constanța, din str. Unirii, chioșcurile R.A.T.C, Centrul de Informare a Cetățeanului din incinta City Park Mall, S.P.I.T. sau la Sediul R.A.T.C. din str. Industrială.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria comunei Cobadin organizează sâmbătă, 11 noiembrie o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30-13.30 la Căminul Cultural din localitatea Cobadin.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept