Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 7 noiembrie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța (Capela militară).
Mâine, ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Marginea, jud. Suceava.
Joi, 9 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Astfel, astăzi, la biserica „Sf. Ierarh Nectarie” din Constanța vor fi aduse spre cinstire moaștele Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana (din Mitropolia de Odessa, Ucraina) și moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul (de la mănăstirea Bistrița, jud. Vâlcea).
Întâmpinarea sfintelor odoare va avea loc la ora 15.45, de către Arhiepiscopul Tomisului, pe bulevardul Aurel Vlaicu (la sensul giratoriu, vizavi de CET Constanța, intersecția str. Vârful cu Dor), urmată de procesiunea Calea Sfântului Nectarie, pe următorul traseu: bulevardul Aurel Vlaicu, str. Cumpenei, biserica „Sf. Nectarie”.
Joi, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Înălțarea Domnului și Sfântul Nectarie” de pe raza orașului Vatra Dornei.

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie de la ora 8.30 la biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sf. Mina aflate spre închinare permanentă la acest lăcaș de cult.

Românii care intenţionează să plece din ţară pentru mai mult de şase luni de zile vor risca, de la 1 ianuarie, să fie amendaţi dacă nu notifică Fiscul în prealabil.
Notificarea Fiscului trebuie făcută prin completarea şi depunerea unui chestionar de rezidenţă fiscală.
Amenda pentru nedepunerea în timp util a chestionarului respectiv va fi, din prima zi a anului viitor, cuprinsă între 50 şi 100 de lei.
Chestionarul trebuie depus şi de către persoanele fizice care sosesc în România pentru o perioadă, care depăşeşte în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, din anul calendaristic vizat.

În fiecare an, în România, sunt diagnosticate peste 11.000 de cazuri de cancer pulmonar.
Dintre bărbaţi, 85% pierd lupta cu boala încă din primul an, din cauza depistării în stadii avansate.
Şi la Constanţa, cancerul bronho-pulmonar este în top, cu peste 400 de noi cazuri în ultimii ani.
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România atrage atenţia autorităţilor în privinţa importanţei organizării de campanii naţionale de informare despre cancerul pulmonar.
Luna noiembrie este dedicată la nivel mondial conştientizării pericolului pe care îl reprezintă depistarea tardivă a cancerului pulmonar, afecţiune ce cauzează cel mai mare număr de decese – peste un milion.

Pneumonia este principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, la nivel mondial.
Din acest motiv, vaccinul antipneumococic a fost inclus în schema obligatorie de imunizare.
Din octombrie, sunt disponibile şi dozele de vaccin împotriva bolilor cauzate de pneumococ.
La Constanţa sunt disponibile 6.000 de doze de vaccin, care acoperă necesarul de imunizare până la sfârşitul anului şi începutul lui 2018.
Imunizarea se face pentru copiii născuţii începând cu luna august, în trei rapeluri, la 2, 4 şi 11 luni.

Munca pe timp de noapte creşte riscul de a dezvolta diabet zaharat sau boli cardiovasculare.
Acest tip de program provoacă şi tulburări de somn, susţine Consiliul de Sănătate olandez într-un raport.
Aproximativ 1,3 milioane de olandezi (15% din populația activă) lucrează ocazional sau în mod regulat pe timp de noapte.
Aproximativ 40 de ani de muncă de noapte cresc cu 7% până la 8% riscul de a dezvolta un diabet de tip 2 şi boli cardiovasculare.
Din cauza efectelor negative şi dovedite asupra sănătăţii, Consiliul de Sănătate olandez recomandă să se reducă la minim munca de noapte.

Anul 2017 va fi unul dintre anii cu cele mai ridicate temperaturi din istorie, ca urmare a fenomenului de încălzire globală provocat de utilizarea combustibililor fosili.
Afirmația aparține Organizaţiei Meteorologice Mondiale. Raportul a fost făcut public la începutul Conferinţei ONU privind schimbările climatice, care se desfăşoară în Germania, la Bonn.
Sub efectul puternicului fenomen meteorologic El Nino, 2016 ar urma să-şi păstreze statutul de cel mai cald an din istorie, în timp ce anii 2015 şi 2017 îşi vor disputa locul al II-lea şi al III-lea.
Potrivit RADOR, conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Bonn este prima reuniune majoră pe această temă după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump a anunţat intenţia de a retrage Statele Unite din acordul de la Paris.

Bucureştiul este pe locul zece în topul celor mai ieftine oraşe din lume.
Autorii cercetării au dat ca exemplu preţul mediu al câtorva produse considerate reprezentative, precum pâinea, vinul, sau un litru de benzină.
Studiul a comparat peste 400 de preţuri la 160 de produse şi servicii, inclusiv costurile legate de mâncare, chirie, transport şi divertisment.
Cele mai ieftine oraşe din lume sunt Alma-Ata, centrul financiar al Kazahstanului, Lagos, din Nigeria şi Bangalore, din India.
La polul opus, cele mai scumpe metropole sunt Singapore şi Hong Kong.
Din Europa Occidentală, Zurich şi Geneva sunt pe locul trei, respectiv, pe şapte, iar Parisul pe opt.
New York este singurul oraş din America de Nord în clasament, fiind doar pe locul nouă, din cauza deprecierii dolarului, care a afectat şi poziţia altor metropole americane.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria comunei Cobadin organizează sâmbătă, 11 noiembrie o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30-13.30 la Căminul Cultural din localitatea Cobadin.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.