Știri 3 noiembrie 2017

Mâine, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va face parte din soborul de arhierei care va sfinți biserica din satul Sâmbăta Nouă, județul Tulcea.
Duminică dimineață, Ierarhul nostru va sluji la mănăstirea Strunga din jud. Constanța, cu ocazia hramului Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, cinstiți de Biserica Ortodoxă, miercuri, 8 noiembrie.
Astfel, de la ora 8.00, va sfinți pictura clopotniței, apoi va săvârși Sfânta Liturghie.
Marți, 7 noiembrie, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța (Capela militară).
Miercuri, 8 noiembrie, ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Marginea, jud. Suceava.
Joi, 9 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este sărbătorit Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.
Cu acest prilej, marți, la biserica „Sf. Ierarh Nectarie” din Constanța vor fi aduse spre cinstire moaștele Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana (din Mitropolia de Odessa, Ucraina; și moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul (de la mănăstirea Bistrița, jud. Vâlcea).
Întâmpinarea sfintelor odoare va avea loc la ora 15.45, pe bulevardul Aurel Vlaicu (la sensul giratoriu, vizavi de CET Constanța, intersecția str. Vârful cu Dor), urmată de procesiunea Calea Sfântului Nectarie, pe următorul traseu: bulevardul Aurel Vlaicu, str. Cumpenei, biserica „Sf. Nectarie”.
Joi, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la schitul „Înălțarea Domnului și Sfântul Nectarie” de pe raza orașului Vatra Dornei.

Constanţa este în primele cinci judeţe din ţară, unde părinţii se întorc la serviciu, înainte ca cel mic să împlinească doi ani.
La nivel naţional, luna trecută, erau înregistraţi 87 de mii de beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului.
Cei mai mulţi sunt în Bucureşti, peste 12 mii, dar şi în judeţele Cluj, Timiş, Iaşi şi Constanţa, peste 3 mii.
Stimulentul de inserţie pentru creşterea copilului, în valoare de 650 lei/lună, se acordă părinţilor care decid să se întoarcă mai devreme la serviciu din concediul pentru creşterea copilului.

Autoritățile dau asigurări că judeţul Constanţa este pregătit să facă faţă sezonului rece.
Preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, i-a atenţionat pe reprezentanţii ENEL să nu se repete situaţiile din sezonul trecut când sute de sate au rămas fără curent.
La rândul lor, specialiştii Centrului Regional Meteo Dobrogea au anunţat precipitaţii cu până la 30 de litri în plus faţă de media lunilor noiembrie şi decembrie.
Potrivit prognozei, prima lună de iarnă va fi mai caldă decât normalul perioadei.
Situaţia cea mai dificilă este la Serviciul de Ambulantă, unde 70% dintre autospeciale ar trebui înlocuite.

România este ţara cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe din Uniunea Europeană.
96% dintre români trăiesc în locuinţe proprietate personală, cu mult peste media europeană, de 69%, arată datele Eurostat.
Ţara noastră este urmată de Lituania, Croaţia, Slovacia şi Ungaria.
Cele mai reduse procente de proprietari se găsesc în Germania 51%, Austria 55%, Franţa 64 şi Suedia 65%.
În România, 63% din populaţie locuia anul trecut în case, în timp ce 36% în apartamente.

Comisia parlamentară de anchetă ANRE solicită investigarea prețului gazelor.
Astfel, se va afla dacă producătorii au avut prețuri corecte în acest an, după liberalizarea de la 1 aprilie, a declarat președintele Comisiei, deputatul Iulian Iancu.
În urmă cu o săptămână, deputatul a anunțat că prețul gazelor pentru consumatorii casnici nu va mai fi majorat la 1 noiembrie, așa cum declarase fostul președinte al ANRE, Niculae Havrileț. Potrivit lui Iulian Iancu, ANRE va analiza o posibilă modificare a prețului în luna martie a anului viitor.

Aproape un milion de copii mor în fiecare an de pneumonie, deşi boala poate fi tratată cu antibiotice.
Organizaţia umanitară „Salvaţi Copiii” a descris pneumonia drept „ucigaşul uitat al copilăriei” şi a afirmat că boala este responsabilă de moartea mai multor copii sub vârsta de cinci ani decât orice altă afecţiune.
Marea majoritate a deceselor se înregistrează la vârste de sub doi ani, în multe dintre cazuri copiii având sistemul imunitar atât de slăbit de malnutriţie că nu pot lupta cu boala.
„Salvaţi Copiii” face apel pentru ca summitul liderilor mondiali să se ocupe de problema pneumoniei.
De asemenea a cerut vaccinuri mai ieftine, acces sporit la medicamente şi oxigen şi ca cei peste 160 de milioane de copii din lume să fie imunizaţi împotriva bolii.

Românii ajung prea târziu la medic.
Medicii români trag un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de persoane care ajung la doctor în stadii avansate ale bolilor de care suferă, după ce au consumat timp îndelungat medicamente fără prescripţie sau suplimente alimentare crezând că acestea le vindecă.
O campanie de informare în acest sens a fost demarată, la începutul săptămânii, de Asociaţia română a producătorilor de medicamente fără prescripţie, suplimente alimentare şi dispozitive medicale.
Potrivit datelor Asociației Pro Consumatori, trei români din patru se tratează fără a consulta medicul de familie, iar un părinte din șapte își tratează singur copiii.

Furnizorii de energie anunță prețuri mai mari dacă va fi o iarnă grea.
În plus, există şi riscul ca unii consumatori să nu mai fie alimentaţi pe timp de ger şi viscol.
Declarațiile au fost făcute în comisia parlamentară, care anchetează activitatea ANRE.
În schimb, reprezentanții Romgaz şi cei ai ministerului Energiei dau asigurări că stocul de gaze este suficient.

Polițiștii vor avea în dotare arme neletale, precum bastonul cu electroșocuri.
De asemenea, injuriile și gesturile obscene la adresa polițiștilor vor fi considerate infracțiuni.
Proiectul de lege care promite siguranţă și încredere pentru oamenii legii le va permite să înregistreze audio-video și să amendeze în momentul unui control.
În prezent, în dotarea Brigăzii Rutiere București sunt 44 de camere video.
La începutul anului viitor alte 120 vor fi achiziționate și distribuite în județe.
Potrivit proiectului, cei care refuză să se legitimeze vor avea de plată amenzi care pot ajunge până la 1500 de lei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept