Știri 2 noiembrie 2017

Mâine, în calendarul ortodox este consemnată sărbătoarea Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 22, Taina Sf. Maslu, urmată de Sf. Liturghie la schitul Cloșca din comuna constănțeană Horia, care are hramul Sf. Gheorghe.
Credincioșii vor putea cinsti și un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care se află spre închinare permanentă în așezământul monahal, dar și moaștele Sfintelor Preacuvioase Maici Alexandra, Marta și Elena, starețele de la Diveevo, ale Sfintelor Fericite Pelaghia, Parascheva și Maria cele nebune pentru Hristos de la Diveevo și ale Sfintei Cuvioase Matrona.
Sâmbătă, ierarhul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va face parte din soborul de arhierei care va sfinți biserica din satul Sâmbăta Nouă, județul Tulcea.
Duminică dimineață, Ierarhul nostru va sluji la mănăstirea Strunga din jud. Constanța, cu ocazia hramului Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, cinstiți de Biserica Ortodoxă, miercuri, 8 noiembrie.
Astfel, de la ora 8.00, va sfinți pictura clopotniței, apoi va săvârși Sfânta Liturghie.

De astăzi sunt disponibile modele orientative de subiecte pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul anul viitor.
Acestea sunt disponibile pe site-ul subiecte2018.edu.ro și
au fost construite în funcţie de trei cerinţe: formulare clară, precisă şi în strictă concordanţă cu programele de examen, nivel mediu de dificultate şi posibilitatea de a fi rezolvate în 120 de minute.
Evaluarea Naţională pentru absolvenţii de gimnaziu va avea loc în perioada 11 – 14 iunie, iar absolvenţii de liceu vor susţine bacalaureatul în februarie – probele orale – şi în perioada 25 – 28 iunie – cele scrise.

Constanța va avea spital regional.
Guvernul a aprobat demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timișoara, Târgu Mureș, Constanța, Brăila-Galați și Brașov.
Guvernul precizează că, potrivit programului de guvernare, Ministerul Sănătății este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanțare fonduri europene, iar cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța va avea un nou program, din 6 noiembrie.
Astfel, luni, între 08:30 – 18:30, iar de marți până vineri, între 08:30 – 16:30
Persoanele care s-au programat online se pot prezenta la ghișeu conform programării.
Începând cu aceeași dată, examinarea candidaților la proba teoretică se va efectua exclusiv pe bază de programare online.

Registrul Auto Român va lucra cu publicul și în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul acestui an.
Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, care se programează pentru a obține actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand.
Astfel, în toate reprezentanțele RAR se va lucra în fiecare zi de sâmbătă de la ora 8.00 la ora 14.00, cu excepţia zilelor de 2, 23 și 30 decembrie 2017.

Niciun copac nu va fi tăiat pentru realizarea ansamblului de miniaturi din Parcul Tăbăcăriei.
Mai mult, proiectul va aduce beneficii importante pentru spaţiul verde.
Precizarea a fost făcută de primarul Decebal Făgădău, care a spus că este vorba despre investiţii în iluminat şi irigaţii, făcute cu bani europeni, graţie acestui proiect.
Proiectul privind realizarea unor miniaturi a principalelor obiective turistice din oraş, în Parcul Tăbăcăriei, a atras critici, încă de la început.
Săptămâna trecută, a fost organizat un protest al celor care se opun proiectului.

Primele 900 de doze de imunoglobulină vor ajunge în această lună la pacienţi.
De asemenea, o nouă tranşă de 3.000 de flacoane va fi asigurată în luna ianuarie a anului viitor.
Asigurările au fost date ieri, de producători ministrului Sănătăţii, Florian Bodog.
Mai mult, un producător care a ales să părăsească piaţa din România în luna mai 2016 şi-a anunţat intenţia de a reveni, informează Ministerul Sănătăţii.
Pacienţii cu afecţiuni autoimune sunt cei mai afectaţi de lipsa imunoglobulinei, de care ei sunt dependenţi.

Legea Colectiv a fost adoptată tacit de Senat.
Propunerea legislativă prevede că până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor în construcţii şi amenajări publice vor fi obligaţi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective.
Nerespectarea obligaţiei de realizare şi amplasare a panourilor de înştiinţare în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a legii se sancţionează cu amendă de la 20.000 la 50.000 de lei.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept