Știri 1 noiembrie 2017

Vineri, 3 noiembrie, în calendarul ortodox este consemnată sărbătoarea Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia joi seara, de la ora 22, Taina Sf. Maslu, urmată de Sf. Liturghie la schitul Cloșca din comuna constănțeană Horia, care are hramul Sf. Gheorghe.
Credincioșii vor putea cinsti și un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care se află spre închinare permanentă în așezământul monahal.
Sâmbătă, ierarhul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va face parte din soborul de arhierei care va sfinți biserica din satul Sâmbăta Nouă, județul Tulcea.
Duminică dimineață, Ierarhul nostru va sluji la mănăstirea Strunga din jud. Constanța, cu ocazia hramului Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, cinstiți de Biserica Ortodoxă, miercuri, 8 noiembrie.
Astfel, de la ora 8.00, va sfinți pictura clopotniței, apoi va săvârși Sfânta Liturghie.

Biserica catolică din Polonia le-a cerut credincioșilor să nu sărbătorească Halloween.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Conferinței Episcopale poloneze, sărbătoarea de Halloween presupune “o negare” a valorilor creștine fundamentale.
Mai multe parohii și instituții poloneze având legături cu Biserica Catolică au organizat ieri întâlniri religioase și procesiuni, adresate mai ales tinerilor, ca alternativă la Halloween.

Căldura furnizată constănţenilor, în sistem centralizat, nu se va scumpi.
În şedinţa de ieri, consilierii locali au stabilit ca preţul gigacaloriei să fie 250 de lei şi în acest an.
Prezent la şedinţă, primarul Decebal Făgădău a spus că luna viitoare ar putea veni cu o soluţie financiară şi pentru lunile ianuarie şi februarie.

Bursele şcolare vor creşte.
Așa au decis ieri, consilierii locali constănţeni.
Altfel, bursele de performanţă cresc de la 200 la 300 de lei, cele de merit rămân 50 de lei iar cele de studiu precum şi cele de ajutor social cresc de la 150 la 200 de lei.
Aleşii locali au discutat şi despre tichetele valorice acordate pensionarilor.
Valoarea acestora rămâne la 40 de lei, existând posibilitatea majorării, de anul viitor, dacă bugetul va permite.

Un parc din Constanţa ar putea purta numele „Trianon”.
Este vorba despre parcul de la Casa de Cultură, care în prezent, nu are niciun nume oficial.
Solicitarea vine din partea Universităţii „Andrei Şaguna“ şi a Colegiului Național de Arte „Regina Maria“, care au lansat o iniţiativă cetăţenească adresată Consiliului Local.
Reprezentanţii instituţiilor de învăţământ spun că astfel, s-ar reliefa rolul pe care l-a avut regina Maria în semnarea tratatului de Trianon, care consfinţea, Unirea Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918.

Legea pensiilor a fost modificată și adoptată de plenul Camerei Deputaților.
Documentul legislativ permite cumularea pensiei de invaliditate şi a celei de urmaş cu veniturile obţinute din activităţi independente, cum ar fi drepturile de autor sau cele obţinute ca persoană fizică autorizată.
Prevederea nu se aplică însă pentru cei care s-au pensionat anticipat.
Plenul a aprobat şi modificările aduse legii privind protecţia românilor care lucrează în străinătate.
Astfel, ofertele ferme din contracte vor cuprinde, între altele, datele de identificare ale angajatorului străin, timpul de muncă şi de repaus şi condiţiile de transport şi repatriere ale salariaţilor români, inclusiv în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces.

Infracţiunea de abuz în serviciu ar putea fi redefinită.
Se ia în considerare varianta ca, dacă nu există dare sau luare de mită, să nu existe nici încălcare a legii.
Președintele Comisiei speciale de punere în acord a legislației justiției cu deciziile CCR, Florin Iordache, a declarat că impunerea unui prag „modic” pentru infracțiunea de abuz în serviciu nu va deranja pe nimeni, menționând că, în acest sens, se poate analiza propunerea privind un prag de aproximativ 19.000 lei.
Încă din iarnă s-a discutat impunerea unui prag pentru abuzul în serviciu.
Atunci a fost adoptată controversata Ordonanță 13, care prevedea un prag de 200.000 de lei.

Notele elevilor vor fi confidenţiale.
Ministrul educaţiei, Liviu Pop, a declarat recent că în următorii ani, ministerul va trebui să ţină cont de Directiva europeană privind protecţia datelor cu caracter personal, motiv pentru care numele elevilor şi notele acestora nu vor mai putea fi comunicate.
Ministrul a precizat că fiecare elev va şti doar notele sale, nu şi pe ale altui coleg, decât dacă elevii şi le vor spune între ei.

România se confruntă cu lipsa imunoglobulinei.
Din acest motiv Ministerul Sănătăţii va cere autorităţilor bulgare să furnizeze această substanţă, până la completarea stocurilor. Precizarea a fost făcută ieri, de reprezentanţii instituţiei.
Ei au mai spus că lipsa imunoglobulinei de pe piaţa românească se datorează problemelor de producţie înregistrate de firmele producătoare.

Copiii greu adoptabili au o şansă în plus să-şi găsească o familie.
Este vorba despre cei de vârste mai mari, cu probleme de sănătate sau cu fraţi de care nu pot fi separaţi.
Toţi sunt trecuţi într-un registru, iar potenţialii părinţi pot vedea filmuleţe sau fotografii cu ei.
De multe ori, acest lucru îi face să se ataşeze de un anumit copil.
Într-un singur an s-au încheiat 300 de astfel de adopţii.
Ultimele cifre arată că, din cei aproape 3.200 de copii care ar putea fi adoptaţi în acest moment, în jur de 2.200 sunt pe lista celor greu adoptabili.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept