Știri 27 octombrie 2017

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie a purtat din copilărie lupte acerbe pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune.
Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a vieţuit în aspre osteneli ascetice până la sfârşitul vieţii sale.
După moartea sa, pietrele aflate la intrarea în peşteră au blocat accesul înăuntru şi au transformat peştera în mormânt.
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au surpat zidul natural de la intrarea în peşteră.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia.
Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala mitropolitană unde se află şi astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul oraşului Bucureşti, iar harul său se face simţit în numeroasele vindecări petrecute la racla sa.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Catedrala patriarhală din Capitală.

Biserica Ortodoxă Română va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Cu acest prilej, în această noapte, de la ora 23.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, cu prilejul hramului bisericii mari, „Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești”.
Mâine, ierarhul nostru va participa la ședinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Duminică, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va resfinți biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Hârșova, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.
Apoi, de la ora 17.30, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sf. Filofteia”, din Cartierul constănțean Km. 4.

Contribuțiile la Pilonul II de pensii vor fi reduse de anul viitor.
Acestea vor scădea de la 5,1% în prezent, la 3,7%, a anunţat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
La rândul său, Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat ieri, în şedinţa de Guvern mai multe măsuri fiscale.
Cele mai importante dintre acestea vizează majorarea salarului minim brut pe economie, de anul viitor, de la 1.400 de lei, la 1.900 lei, iar impozitul pe venit scade de la 16%, la 10%.
Ministrul a mai spus că scăderea impozitului de 16% se face şi pentru veniturile din pensiile mai mari de 2.000 de lei, dobânzi şi chirii.

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra de mâine, în vacanţă.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, ei se vor întoarce la cursuri luni, 6 noiembrie.
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018), vacanţă intersemestrială (3 – 11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie – 10 aprilie 2018) şi vacanţa de vară (16 iunie – 9 septembrie 2018).
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Începând cu anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Trecerea la ora oficială de iarnă se face în ultima duminică a lunii octombrie, iar la ora oficială de vară în ultima duminică a lunii martie.

Românii vor putea opta pentru cartea de identitate electronică.
Guvernul a aprobat un proiect de Lege pentru punerea în circulație a unui nou document de identitate electronic.
Acesta va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale instituţiilor.
Documentul de identitate va permite, printre altele, autentificarea în Platforma informatică a sistemului public al asigurărilor sociale de sănătate pentru a dovedi calitatea de asigurat a titularului.
Cardul de sănătate își încetează valabilitatea în momentul emiterii cărții electronice de identitate.
Pentru persoanele care nu vor solicita eliberarea unui astfel de document, se vor emite în continuare carduri de sănătate, în aceleași condiții ca în prezent.

Numărul femeilor care mor la naştere s-a dublat.
Un studiu arată că s a ajuns la 19 decese dintr o sută de mii de naşteri, cifre care plasează astfel România pe primul loc în Europa.
Lipsa educaţiei, sărăcia, dar şi lipsa cabinetelor medicale sunt principalele cauze care au dus la creşterea mortalităţii la naştere.
În plus, datele arată că una din cinci gravide nu a ajuns niciodată la medic înainte de naştere.

Mâine se recuperează programările la Direcția Regim Permise de Conducere.
Totodată, proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto se va derula conform programărilor.
În urma unor defecțiuni de natură tehnică la nivelul sistemului informatic central al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, serviciile publice comunitare nu și-au putut desfășura activitatea cu publicul, ieri, conform programărilor existente.

Lumina provenită de la becuri poate dăuna sănătății.
Oamenii de știință au descoperit că unele dintre acestea pot afecta retina și creierul, din cauza substanțelor chimice pe care le conțin.
Este vorba despre becurile cu gaz care, conform cercetărilor ar avea particule fine, vapori de mercur și care sunt periculoase pentru corpul uman.
Cei mai predispuși sunt copiii, dar și adulții dacă petrec mult timp în lumina artificială.
Pentru evitarea vizitelor la medic, specialiștii recomandă să petrecem cât mai mult timp la lumina naturală.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept