Știri 20 octombrie 2017

Persecuțiile împotriva creștinilor sunt cele mai grave decât au fost vreodată în istorie.
Potrivit unui raport, în mai multe cazuri genocidul și alte crime împotriva umanității dovedesc faptul că Bisericile din anumite regiuni se află în fața pericolului de a fi exterminate.
State precum Siria, Irak, China, Eritreea, Arabia Saudită sau Nigeria fac parte din categoria țărilor în care persecuția împotriva creștinilor a atins cote alarmante.
În Egipt, India și Iran persecuțiile sunt considerate a avea o intensitate mare sper extremă, în timp ce în Turcia sunt moderate spre mari.
Raportul menționează că Occidentul și ONU nu au reușit să acorde sprijin creștinilor din țări precum Irak și Siria.
Mai mult, Statele Unite sunt un aliat de bază al Arabiei Saudite, una dintre cele mai creștinofobe din lume.

Ministerul Sănătății din SUA recunoaște că „viața începe la concepție”.
Scopul final este de a îmbunătăți rezultatele asistenței medicale pentru toți oamenii, inclusiv nenăscuții, în întreaga asistență medicală.
Pe lângă aceasta, Ministerul recunoaște faptul că viața umană începe la concepție, fapt care a fost contestat sau ignorat, în special de cei care încearcă să justifice întreruperea deliberată a vieții nenăscute prin avortul legal.
Cei care luptă împotriva sinuciderii asistate și a eutanasiei sunt cuprinși, de asemenea, în noul proiect, în special prin adăugarea cuvintelor „moartea naturală”, care se referă la sfârșitul vieții, sugerând că sfârșitul vieții nu ar trebui să fie grăbit de intervenția umană.

O nouă perdea forestieră va fi înființată în județul Constanța.
Aceasta va fi între Medgidia şi Cumpăna.
Este vorba despre o suprafaţă de 42 de hectare, potrivit şefului Direcţiei Silvice Constanţa, Ion Bogdan, care a mai spus că în judeţul nostru sunt foarte puţine perdele forestiere.
120 hectare sunt de-a lungul Drumului Naţional 39, de la Constanţa la Mangalia şi între localităţile Ciobăniţa şi Conacu.

Un nou sens giratoriu va fi amenajat pe Șoseaua Mangaliei, în zona Doraly Mall.
În această perioadă, mai mulți muncitori fac lucrări pregătitoare.
Noua amenajare rutieră va asigura accesul către blocurile noi construite în zonă, dar și către supermarket-ul care se construiește în imediata vecinătate.

Guvernul a aprobat înființarea agențiilor de mediere între cererea și oferta de muncă zilieră.
Aceste structuri vor fi acreditate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, care facilitează punerea în legătură a beneficiarilor de lucrări cu zilieri, în vederea stabilirii de raporturi de muncă.
Potrivit proiectului de lege adoptat, se dublează perioada în care un zilier poate munci pentru acelaşi angajator, de la 90 la 180 de zile.
Prin acest demers se urmăreşte creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii a persoanelor care nu au o calificare profesională.

Ministrul Finanţelor anunţă introducerea unei taxe de solidaritate de 2%.
Aceasta va fi în sarcina angajatorului.
Ministrul, Ionuţ Mişa, a precizat că taxa care ar urma să fie introdusă de anul viitor este prevăzută la nivelul Comisiei Europene şi se aplică atât în sistemul de stat cât şi în mediul privat.
El a mai anunţat că impozitul pe venit va fi de 10% pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei cu salarii de sub 2.000 de lei, măsură ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 pentru absolut toate veniturile.
În schimb, în ceea ce privește impozitul zero pentru salariile mai mici de 2.000 de lei, Ionuț Mișa a răspuns că această măsură nu va fi implementată.

Şoferii vor putea alege cel mai convenabil tarif la carburanţi.
Preţul carburanţilor de pe piaţa autohtonă va fi monitorizat printr-un sistem special, care le va permite clienţilor să aleagă cel mai convenabil tarif, a decis ieri guvernul.
Executivul speră ca, în acest fel, să crească concurenţa între producătorii de carburanţi auto pentru a realiza produse de calitate superioară la preţuri avantajoase.

Multe școli din România nu dispun de cabinete medicale.
Scarlatina, tuberculoza sau hepatita infecţioasă sunt doar câteva dintre bolile uşor transmisibile într-o colectivitate, mai ales acolo unde copiii nu sunt supravegheaţi de un medic sau un asistent.
Pe lângă acestea, există riscul unor accidente grave.
Zilele trecute, o şcoala din Tuzla, judeţul Constanţa, a fost amendată cu 5.000 de lei pentru că nu a făcut triajul epidemilogic obligatoriu la fiecare început de an.
Directorul spune că în ultimul an a făcut numeroase demersuri pentru a avea un medic în școală.
Multe dintre posturile pentru medicii şi asistenţii care ar trebui să lucreze în şcoli sunt blocate de Ministerul Sănătății.

Lunile de vară vor fi tot mai călduroase.
Scenariile climatice indică o diminuare a cantităţilor de precipitaţii în viitor, în medie cu 15-20%, în lunile de vară, iar zonele cele mai afectate de secetă vor fi sudul, sud-estul, estul, vestul României, dar şi Câmpia Transilvaniei.
Declarațiile aparțin directorului general al ANM, Elena Mateescu.
În acest context, specialiştii recomandă agricultorilor decalarea calendarului lucrărilor agricole, în funcţie de rezerva de apă din sol, dar şi adaptarea unor soiuri sau hibrizi care să reziste la temperaturi mai ridicate şi la secetă.
Potrivit măsurătorilor, vremea este într-un continuu proces de încălzire, iar nouă dintre cele zece cele mai ridicate temperaturi globale în perioada ianuarie-septembrie au fost înregistrate începând din 2005.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria orașului Năvodari organizează mâine o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din orașul Năvodari și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.