Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 17 octombrie 2017

Astăzi este Ziua Internaţională pentru Eradicarea Săraciei.
Aceasta a fost marcată oficial de ONU și îşi propune să atragă atenţia lumii asupra necesităţii eradicării sărăciei, în special în ţările în curs de dezvoltare.
În prezent, 1 miliard de oameni din lume trăiesc în sărăcie extremă, adică cu mai puţin de 1.90 de dolari pe zi, şi mai mult de 800 de milioane îndură foamea şi malnutriţia.
Aproape 400 de milioane de copii din ţările în curs de dezvoltare trăiesc într-o sărăcie cruntă, în familii cu venit sub 2 dolari pe zi.
Aceasta este concluzia unui raport realizat de UNICEF şi Banca Mondială, care mai arată că jumătate dintre aceştia trăiesc în Africa sub-sahariană, iar o treime în Asia de Sud.

Constănţenii au salarii mai mici decât media pe ţară.
În Constanţa, salariul mediu net a fost în luna iulie, de 2.122 de lei, faţă de Cluj şi Sibiu, unde este mai mare cu peste 600, respectiv 300 de lei.
Explicaţia ţine de oferta de job-uri de pe litoral, dar şi de lipsa de investiţii strategice, care să genereze locuri de muncă, spune, potrivit patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa.
Majoritatea forţei de muncă din Constanţa este absorbită, vara, în sectorul turismului, unde mulţi patroni îşi plătesc salariaţii la negru, ne-au declarat surse din acest domeniu.

Constănțenii care au nevoie de pașaport se pot programa online.
Aplicația poate fi găsită pe ePasapoarte.ro, însă link-uri către aceasta sunt disponibile și pe site-ul Prefecturii Constanța.
Șeful Serviciului de Pașapoarte, Adrian Manea, a declarat că județul Constanța a devenit al zecelea din țară care implementează utilizarea acestei aplicații.
Utilizatorii care accesează aplicația vor primi o confirmare pe adresa de e-mail, iar programările se pot face de pe o zi pe alta, însă numai de luni până vineri și în afara sărbătorilor legale.
De asemenea, va exista un ghișeu separat pentru cei care au programare online.

Ministerul Finanţelor nu intenționează să impoziteze bacşişul primit de ospătari şi barmani.
Dezminţirea vine după ce mai multe site-uri au publicat informaţia că guvernul va impozita aceste sume.
Săptămâna trecută, o serie de operatori economici şi-au exprimat dorinţa revenirii la reglementări privind evidenţa contabilă.
În legătură cu impozitarea bacşişului, regimul fiscal al acestor sume primite la nivelul persoanelor fizice este deja reglementat, fiind considerate venituri din alte surse.

Sistemul de avertizare rapidă – RoAlert – va fi disponibil de la începutul anului viitor.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a explicat că sistemul va trimite avertismente, inclusiv sms-uri, prin intermediul tuturor operatorilor de telefonie.
Vor exista însă şi alte modalităţi de prevenire, de exemplu în zonele unde nu există semnal pentru telefonul mobil.
Raed Arafat a mai spus că decizia privind introducerea RoAlert vine pe fondul înmulţirii fenomenelor meteo extreme faţă de care timpul de reacţie trebuie să fie foarte scurt.
Potrivit agenției de presă Rador, noul sistem de alertare a populaţiei a fost aprobat de guvern prin ordonanţă de urgenţă, iar fondurile alocate sunt de 30 de milioane de lei.

Inspectorii OPC au descoperit la Constanţa o reţea de falşi producători agricoli.
Din 20 de comercianţi verificaţi, niciunul nu a putut demonstra că legumele puse la vânzare provin de pe terenurile proprii.
Inspectorii OPC au descoperit că cei mai mulţi dintre comercianți nu deţin grădini ori sere, iar marfa este cumpărată la negru, fără niciun act de provenienţă.
Adevăraţii cultivatori susţin că vina o poartă primăriile care emit certificate de producător fără să verifice mai atent dacă solicitanţii deţin şi suprafeţe cultivate de teren.

Românii se află pe ultimele locuri în ceea ce privește igiena personală.
Numai în 2015, peste 5.000 de persoane s-au îmbolnăvit de Hepatita A, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică.
Boala este cel mai des întâlnită la copiii între 5 și 9 ani.
Spălatul pe mâini previne apariția unor boli grave ca Hepatita A, cunoscută ca boala “mâinilor murdare”.
În România, o familie cheltuie în medie 14 lei pe lună pentru produsele de îngrijire personală.
De exemplu, pentru săpun, un român alocă doar 1 și 60 de bani pe lună.

Ministerul Mediului vrea să lanseze programul Rabla pentru biciclete.
Ministerul pregăteşte o serie de programe destinate reducerii poluării, printre care se află achiziţia de maşini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electrice.
Declarațiile au fost făcute de ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Şcolile din Constanţa vor fi supravegheate video.
De asemenea, orașul nostru va avea semafoare şi parcări inteligente, autobuze electrice, dar și camere de luat vederi pe bulevarde, de la un capăt la altul.
Așa a declarat primarul Decebal Făgădău după ultimele întâlniri cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa.
Autorităţile locale au aprobat planul de mobilitate urbană şi au apelat la specialişti atât de la Banca Europeană de Dezvoltare, cât şi de la Banca Mondială pentru asistenţă, elaborarea planurilor, prioritizarea proiectelor şi identificarea de finanţări.
Prima prioritate a Primăriei Constanţa este însă resistematizarea traficului din municipiu, una dintre cele mai aglomerate zone din ţară.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria orașului Năvodari organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din orașul Năvodari și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.