Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 5 octombrie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți biserica Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul din incinta Grup Social Ceres, în localitatea Mihail Kogălniceanu.
Slujba de sfințire mare a lăcașului de cult va avea loc duminică, de la ora 7.30, cu prilejul încheierii lucrărilor, urmată de Sf. Liturghie.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 26 februarie 2012, iar pictura este în stil fresco.

Unitățile de învățământ din țară desfășoară programul educaţional de protecţie a mediului „Patrula de Reciclare”.
La ediţia din acest an, din fiecare judeţ se pot înscrie până pe 20 octombrie, cel mult 20 de unităţi de învăţământ: 10 ca patrule şcolare, iar alte 10 ca suporteri.
În cadrul programului, elevii şi profesorii lor vor desfăşura activităţi de promovare a colectării selective a deşeurilor electrice în comunităţile lor, cu scopul de a reduce poluarea şi pentru a proteja mediul.
În premieră, la această ediţie, vor fi acordate premii.
Înscrierile în program se pot face pe pagina de internet www.patruladereciclare.ro.

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie de a respecta şi aprecia contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.
Cu acest prilej, Ministerul Educaţiei a decis ca astăzi cursurile să fie suspendate.
Potrivit unui ordin al ministrului, unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare decid cum vor marca această zi, conform planificărilor de la nivelul fiecărei şcoli.

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Primăria Constanţa ia măsuri împotriva celor care parchează neregulamentar.
Confort Urban se va ocupa de ridicarea maşinilor, după ce va fi votat un proiect de hotărâre în acest sens.
De asemenea, Confort Urban a introdus un nou sistem de plată prin SMS, pentru parcarea în Constanţa şi în Staţiunea Mamaia.
Mesajul se trimite la numărul 7420 și trebuie să conțină un cod în funcție de numărul de ore de staționare și numărul de înmatriculare ai mașinii.
Deocamdată, sistemul de plată se aplică în două zone din Constanţa, dar se dorește extinderea lui.

Federația Sindicală Ambulanța declanşează astăzi un protest național, pe o perioadă nedeterminată.
Protestul va consta în afișarea pe toate ambulanțele operative a inscripției „PROTEST NAȚIONAL”.
În paralel, se va desfășura procesul de strângere de semnături, până pe 11 octombrie, dată la care vor fi pichetate Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice.
Activitatea în serviciile de ambulanță nu va fi întreruptă până la noi hotărâri.
Sindicaliştii cer stoparea diminuării veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018.
De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa cer renunţarea la măsura de transfer a taxelor sociale de la angajator la angajat.

Peste 40 de mii de femei gravide nasc fără să vină la medic în timpul sarcinii.
Statisticile arată că peste 20 la sută din totalul celor aproape 190 de mii de nașteri au fost neinvestigate, iar 11 la sută dintre femeile care au adus pe lume un bebeluș anul trecut erau minore.
Cu o sarcină dusă fără ajutorul medicului, apar complicațiile, principala cauză de deces în rândul gravidelor.
ONG-urile desfășoară în zonele defavorizate proiecte prin care mamele primesc ajutor, inclusiv bani, acces la informație și sprijin medical.
Un astfel de proiect se desfășoară în rândul a peste 150 de mii de femei din zone defavorizate ale județelor Dolj, Vaslui și Vâlcea.

Excesul de greutate a fost asociat cu aproape 40% dintre cazurile de cancer din Statele Unite.
Un studiu arată că obezitatea crește probabilitatea de apariție a treisprezece tipuri de cancer, printre care se numără cel esofagian, tiroidian, de stomac, de ficat, de pancreas, ovarian și de colon.
Diagnosticele de tumori asociate cu excesul de greutate sunt în continuă creștere în Statele Unite, în timp ce numărul total al cazurilor noi de cancer este în scădere din anii ’90.
Aproximativ două treimi din cele 630.000 de tipuri de cancer asociate problemelor de greutate detectate în 2014 au apărut la persoane având vârsta cuprinsă între 50 și 74 de ani.
Femeile sunt cele mai afectate — 55% dintre cazurile de cancer diagnosticate la acestea au fost asociate excesului de greutate, comparativ cu 24% la bărbați.
Potrivit celor mai recente statistici, 33% dintre locuitorii din Statele Unite sunt supraponderali, iar 38% sunt obezi.

Un proiect social va reduce abandonul școlar în orașul Techirghiol.
Administrația publică a orașului a demarat un proiect pentru familiile cu venituri reduse intitulat O șansă la educație. O șansă la o viață mai bună.
Acesta este derulat de primăria orașului Techirghiol în parteneriat cu Liceul Emil Racoviță, Parohia Sf. Ilie și Fundația Breath România.
Prin intermediul proiectului se va oferi o masă caldă copiilor nevoiași de la clasa pregătitoare și până la clasa a 8-a.