Știri 29 septembrie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti duminică Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși astăzi, de la orele 21.45, Taina Sf. Maslu, urmată de Sfânta Liturghie, la mănăstirea Călugăreni (situată în apropierea comunei Pantelimon, jud. Constanța), care își va serba hramul.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, jud. Suceava, așezământ monahal care își serbează hramul.

Astăzi este Ziua Mondială a Inimii.
Aceasta are drept scop creșterea gradului de informare al populației globului asupra factorilor de risc în apariția bolilor cardiovasculare.
În prezent acestea sunt responsabile pentru 17,3 milioane de decese pe an.
Până în 2030 se estimează că cifra va crește la 23 de milioane.
România se află între ţările din Europa cu o rată ridicată a mortalităţii, deşi numărul deceselor provocate de bolile cardiovasculare a scăzut în ultimii 10 ani.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează mâine o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 09.00-13.00.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.
De asemenea, au fost ridicate restricțiile impuse de apariția cazurilor de infecţie cu virusul West-Nile în judeţul Constanța, ca urmare a asigurării testării donărilor de către Institutul National de Hematologie Transfuzională Bucureşti.

De astăzi, constănțenii vor avea apă caldă la robinete.
Revenirea la furnizarea agentului termic primar se va face etapizat, pe parcursul zilei, iar primii abonaţi RADET care vor avea apă caldă vor fi locuitorii cartierului CET.
Dacă nu apar alte probleme pe reţeaua de distribuţie, toţi abonaţii RADET din Constanţa vor avea apă caldă la robinete până la sfârșitul zilei.

Procesul de recrutare a rezerviştilor voluntari ai Armatei României va continua până la 20 octombrie.
Sunt disponibile aproximativ 2.000 de posturi pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari.
Candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele/serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini.

Plata taxelor și impozitelor locale este condiționată de achitarea amenzilor.
Anunțul a fost făcut de SPIT Constanța.
Astfel, în situația în care cetățenii figurează în evidențele fiscale cu amenzi contravenționale neachitate, suma plătită va stinge întâi cuantumul acestora.
Reamintim că termenul scadent pentru plata taxelor și impozitelor locale a fost prelungit până luni, 2 octombrie.

Președintele Klaus Iohannis va deschide noul an universitar la Constanța.
Acesta va participa, luni – 2 octombrie, începând cu ora 11.00, alături de studenții și profesorii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” la festivitatea de deschidere a noului an universitar 2017-2018, în Piața Ovidiu.
Ceremonia este organizată de către cele trei instituții de învățământ superior de stat din Constanța – Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Universitatea „Ovidius” și Universitatea Maritimă Constanța – în colaborare cu Primăria.
Evenimentul este dedicat memoriei poetului roman Publius Ovidius Naso, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc 2.000 de ani.

Traseul unei linii de autobuze RATC va fi prelungit.
Regia anunță că, de astăzi și până pe 9 octombrie, prelungește traseul 5-40, datorită desfășurării evenimentului ,,Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean”, care va avea loc la Pavilionul Expozițional.
Astfel, autobuzele vor întoarce și vor avea stație în fața Pavilionului Expozițional.

Un fost elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, promoția 1944, a donat o troiță din lemn unității de învățământ.
Traian Petcu, în vârstă de 93 de ani, este cetățean de onoare al municipiului Constanța și fost atlet de performanță.
El a declarat că gestul său este o dorință din copilărie, pe care a putut să o îndeplinească abia acum.
Troița, așezată în interiorul școlii, pe un culoar al elevilor, a fost sfințită ieri, de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

O tânără creștină din Australia, a fost concediată pentru că nu este de acord cu „căsătoria” între persoane de același sex.
Ea a postat pe FaceBook un mesaj publicitar la coaliția „E în regulă să votezi NU” care se opune legalizării „căsătoriei” între persoane de același sex în Australia la referendumul ce are loc în această perioadă.
După câteva zile angajatoarea i-a comunicat printr-un mesaj pe chat-ul Facebook că este concediată întrucât are „puncte de vedere homofobe care sunt dăunătoare pentru afacere dacă sunt făcute publice”.