Știri 20 septembrie 2017

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 23.
Astfel, din această după-amiază, fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a țării.
În intervale scurte sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp și izolat 40 l/mp.
În majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăși 50…60 km/h.

Inspectoratul de Stat în Construcţii va intensifica acţiunile de verificare în spitale, şcoli şi grădiniţe.
Măsura a fost luată pentru a preveni apariţia unor situaţii precum cele de zilele trecute, ca urmare a fenomenelor meteorologice.
Astfel, ISC va verifica în permanenţă calitatea construcţiilor, a conformităţii materialelor folosite pentru realizarea acestora şi a respectării disciplinei în construcţii la nivelul întregii ţări.

Firmele private vor fi obligate să mărească salariile brute.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat că firmele private vor fi obligate să mărească salariile brute, în contextul trecerii contribuţiilor obligatorii de la angajator la angajat.
El a precizat că temerea sindicatelor că măsura va duce la diminuarea salariilor nete nu este întemeiată.
Ministrul a explicat că va fi o lege prin care aceste contribuţii vor fi transferate angajatului şi angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut.

România poate beneficia de fonduri europene speciale pentru dezastre naturale.
Autorităţile române au la dispoziţie 12 săptămâni pentru a accesa un fond european de solidaritate, dar pot să utilizeze şi bani din fondul de dezvoltare regională, cum s-a întâmplat după cutremurul din Italia, a explicat comisarul european pentru politica regionala, Corina Creţu.
Ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb a spus că procedura de accesare ar putea dura 6 luni până sosesc fondurile.

Imunoglobulinele vor lipsi de pe piață.
Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că ultimele două firme care aduceau imunoglobuline în România au depus notificare de retragere de pe piaţă.
Demnitarul avertizează şi că în această situaţie cel puţin temporar pe piaţă nu se vor mai găsi aceste medicamente necesare pacienţilor cu un sistem imunitar deficitar.
În prezent, se caută soluţii pentru rezolvarea problemei, iar o posibilă rezolvare ar fi importul în regim de „nevoi speciale”.
Imunoglobulinele sunt substanţe proteice prezente în sângele persoanelor imune.
Sunt administrate artificial la cele cu o imunitate deficitară, pentru a reduce severitatea manifestării diferitelor boli, sau protejarea fătului în timpul sarcinii dacă există riscuri.

Prima bază de pregătire de prim-ajutor şi intervenţie în situaţii de urgenţă din România va fi deschisă mâine în zona Şoimu din jud. Cluj.
Construcţia a fost ȋncepută ȋn urmă cu trei ani şi este concepută ȋn aşa fel ȋncât poate găzdui ȋn jur de 100 de persoane.
Baza mai are, pe lângă locuri de cazare, şi o sală de mese, bucătărie, săli de curs, zone de relaxare, dar şi zone de pregătire amenajate ȋn natură.
Ȋn acest cadru, Crucea Roşie va organiza cursuri pe diferite tematici: prim-ajutor, intervenţie ȋn situaţii de urgenţă, supravieţuire şi salvare din diferite situaţii periculoase.

Senatul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care se majorează salariile poliţiştilor.
Potrivit acesteia, la 1 octombrie se majorează salariile poliţiştilor, ale personalului contractual din structurile MAI şi ale personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Ordonanţa a fost susţinută de toate grupurile parlamentare, pe motiv că aceasta corectează discrepanţele înregistrate între diferitele categorii de personal plătit din fonduri publice. Documentul va fi trimis Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Peste 40 de milioane de persoane sunt victime ale sclaviei moderne.
Așa arată un raport publicat de mai multe organizații ale Națiunilor Unite.
Raportul susține că anul trecut un număr de 24,9 milioane de persoane erau silite să muncească forțat în uzine, șantiere de construcții, ferme și bărci de pescuit, iar alte 15,4 milioane de persoane erau victime ale unor căsătorii cu forța.
Aproape trei sferturi din victimele sclaviei moderne sunt femei, iar o pătrime sunt copii, iar sclavia modernă este preponderentă în Africa, urmată de Asia și Pacific.
Separat, Organizația Internațională a Muncii a dat publicității un raport în care susține că 152 de milioane de copii cu vârsta între 5 și 17 ani erau victime ale exploatării prin muncă, adică aproape 10% din copii din întreaga lume.
Datele sunt rezultatul unor sondaje derulate în 48 de țări și a intervievării a peste 71.000 de persoane cu vârsta de cel puțin 15 ani.

Elevii vor beneficia de încă opt centre de pregătire la disciplinele matematică, fizică şi informatică.
Acestea sunt în Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Vaslui, Târgovişte, Braşov, Constanţa şi Târgu Mureş, pe lângă cele 22 deja existente în cadrul programului „Hai la Olimpiadă!”.
Pentru a beneficia de pregătire în cadrul programului, elevii se pot înscrie online, pe site-ul hailaolimpiada.ro, până duminică, 24 septembrie.

Camera Deputaților a respins propunerea legislativă privind majorarea la 200 lei a cuantumului alocației de stat pentru copii.
Motivul îl constituie faptul că măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare.
Deputatul Tudor Ciuhodaru a declarat că, la rândul său a inițiat un proiect de lege identic, pe care îl va redepune deoarece este un proiect „anti-abandon” al copiilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept