Știri 14 septembrie 2017

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la Mânăstirea Dervent, care îşi serbează unul din hramuri.
Apoi, va conduce o procesiune cu Icoana Maicii Domnului de la Dervent spre Izvorul Tămăduitor, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apei.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.15, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Ciocârlia de Sus.
Totodată, ierarhul nostru va sfinți catapeteasma lăcașului de cult, casa parohială și casa mortuară a parohiei.

Toţi elevii din judeţul Constanţa vor primi rechizite.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a anunţat, în prima zi de şcoală, că toţi elevii vor primi rechizite, chiar dacă în unele unităţi acestea nu au ajuns încă.
Potrivit acestuia, pachetele cu rechizite vor conține şi anul acesta ghiozdan, acuarele, caiete, penar, bloc de desen, culori.
Distribuirea lor va începe în a doua jumătate a lunii septembrie, în judeţ ajungând anul acesta aproximativ 32.400 de pachete cu rechizite.
De asemenea, Consiliul Județean Constanta continuă şi programul de burse pentru elevii din mediul rural.
Astfel, 2.300 de elevi din mediul rural vor primi în lunile următoare burse de merit.

Un protest împotriva vaccinării obligatorii va avea loc duminică la București.
Asociația Pro Consumatori organizează duminică, între orele 15:00 și 18:00 în Piața Victoriei, un protest împotriva vaccinării obligatorii.
Cei de la APC sunt indignați de faptul că, prin legea vaccinării vor fi impuse o serie de măsuri împotriva voinței umane.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Municipiului Mangalia organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30, la Spitalul Municipal Mangalia.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Mangalia și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Analizele medicale nu sunt obligatorii pentru înscrierea copiilor la școală sau grădiniță.
Acestea erau considerate până în 2014 a fi obligatorii pentru înscrierea copiilor la grădiniţă şi la şcoală, precum exudatul nazo-faringian şi examenul coproparazitar, nu mai sunt o obligaţie, din 2015, conform legii.
Cu toate acestea, încă există şcoli care dezinformează părinţii în privinţa obligativităţii acestor analize.
Legea precizează clar că analizele pot fi solicitate doar de medicul de familie şi sunt obligatorii doar dacă copilul prezintă simptome de boală.
În caz contrar este un abuz al autorităţii şcolare asupra părinţilor, copiii fiind expuşi inutil unor analize care favorizează administrarea excesivă de antibiotice şi, prin urmare, apariţia rezistenţei la antibiotice.

Pilonul II de pensii va fi opțional.
Săptămâna trecută, premierul Mihai Tudose a anunţat că Pilonul II nu va fi desfiinţat, dar că este posibil să devină opţional, românilor urmând să le fie prezentată o analiză comparativă pentru a lua decizia cea mai bună în ceea ce priveşte pensia lor.
El a precizat, însă, că nu a fost luată o decizie în acest sens, având în vedere că în prezent se desfăşoară o analiză.

RATC deviază mai multe linii de autobuze.
Din cauza lucrărilor de reparație a carosabilului, traseele traseele liniilor 2-43, 43M și 43C, vor fi deviate până duminică, 17 septembrie, pe strada Mircea cel Bătrân – Tronson: bulevardul Mamaia – strada Ion Rațiu, după următorul itinerar: strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Mamaia (până la Capitol) – bulevardul Tomis, pe sensul de mers spre Tomis Nord.
Autobuzele vor opri în stațiile: Capitol, Spital și Colegiul Tehnic Tomis, după care își vor continua traseul normal.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept