Știri 11 septembrie 2017

Cu prilejul începerii noului an școlar, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj de binecuvântare elevilor, părinților și profesorilor.
Totodată, Patriarhul BOR a arătat că, în societatea secularizată de astăzi, copiii și tinerii au nevoie și de o formare spirituală, care să genereze o armonie socială.

Un simpozion religios internațional debutează astăzi la Constanța.
Acesta se intitulează Bisericile din România, Georgia, Macedonia și Polonia – Forme de organizare și conducere de-a lungul secolelor. Considerații și aprecieri.
Evenimentul se va desfășura astăzi și mâine între orele 10 și 19.45 la Sala Senatului din cadrul Campusului universitar Ovidius.
Lucrările simpozionului vor fi susținute de academicieni, profesori și cercetători din România, Georgia, Macedonia și Polonia.
Printre organizatori se numără Academia Oamenilor de Știință din România, Academia Națională de Științe din Georgia, Universitatea Silesia din Katowice, Polonia și Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-canonice al celor Trei Religii Monoteiste al Facultăţii de Teologie, din cadrul Universității „Ovidius”.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Municipiului Mangalia organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30, la Spitalul Municipal Mangalia.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Mangalia și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Sindicatele cer modificarea legii voucherelor de vacanță.
Liderii Cartel Alfa Constanţa, Sindicatului Unit Dunăre Marea Neagră şi Federaţiei Transconex s-au întâlnit cu senatorii Tit-Liviu Brăiloiu și Ștefan Mihu, dar şi cu deputatul George Gabriel Vișan.
Sindicaliştii au cerut ca regiile autonome și companiile naționale, doar cele care înregistrează profit, să poată acorda vouchere de vacanță până la șase salarii, potrivit președintelui Cartel Alfa Constanța, Ion Caraignat.
Propunerea a fost discutată cu cei trei parlamentari, urmând ca, în perioada următoare, modificarea Ordonanţei să fie susținută şi în Parlament.

Elevii beneficiază de reducere de 50% la abonamente la toate trenurile.
Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.
În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului.

Aproximativ 2,3 milioane de elevi şi copii de grădiniţă din România încep astăzi cursurile.
Prima vacanță va fi între 23 decembrie — 14 ianuarie, cea intersemestrială, între 3 — 11 februarie, vacanța de primăvară între 31 martie — 10 aprilie și vacanța de vară, între 16 iunie — 9 septembrie.
Majoritatea școlilor sunt autorizate sanitar, însă în mediul rural copiii vor învăţa din nou în condiţii necorespunzătoare.
În judeţul Constanţa, 32 de unităţi şcolare nu au încă autorizaţie sanitară, însă restul arată foarte bine, este de părere inspectorul şcolar general Petrică Miu.

Referendumul pentru modificarea Constituției va avea loc la sfârșitul lui octombrie, cel târziu începutul lui noiembrie.
Anunțul a fost făcut de Liviu Dragnea.
El a subliniat că și-ar dori să fie cât mai mulți prezenți la referendum, care este „o chestiune de profunzime uriașă în societatea românească’’.

60 de parlamentari au depus un proiect de lege pentru înăsprirea legislației privind violența în familie.
Acesta elimină din Codul penal posibilitatea ca împăcarea între părți să înlăture răspunderea penală.
Parlamentarii subliniază că statul are “obligația pozitivă” de a-și apăra cetățenii și de aceea este nevoie de această modificare legislativă.
Potrivit inițiatorilor, anual sunt 500.000 de victime ale violenței domestice, din care peste 90% sunt femei.

Expunerea angajaților europeni la efectele negative ale fumatului pasiv este în creștere.
Fumatul pasiv reprezintă o problemă de sănătate pentru 27,5% din totalul persoanelor care lucrează în spații închise.
Așa relevă un studiu britanic realizat pe un eșantion de peste 27.000 de europeni în anul 2014.
Rezultatele au fost comparate cu un studiu similar din 2009, potrivit căruia doar 23,8% dintre respondenți s-au declarat afectați de fumatul pasiv.
Cele mai multe dintre guvernele europene au interzis fumatul la locul de muncă sau în spațiile publice.
Specialiștii afirmă că aceste reglementări sunt aplicate în mod inegal la nivelul Uniunii Europene.
Cele mai stricte țări în această privință sunt Suedia, Marea Britanie și Irlanda.

Bucureștiul are cel mai aglomerat trafic din Europa, cu un scor de 50%, o creștere masivă cu șapte puncte față de 2015.
Capitala noastră este urmată de Moscova, Sankt Petersburg și Londra.
În acest top, Bucureștiul nu are doar un trafic aglomerat, dar nu are nici locuri de parcare suficiente.
Londra percepe o taxă pentru majoritatea vehiculelor care se deplasează în zone predispuse la congestionare, în special în centrul orașului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept