Știri 7 septembrie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Simeon si Amfilohie de la Pângărați.
Sfântul Cuviosul Simeon s-a născut la începutul secolului al 15-lea, intr-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun.
De tânăr a ales viața monahală și a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa.
În anul 1432 s-a retras în pustie împreună cu încă doi ucenici ai săi, la poalele muntelui numit „Păru’’.
Sfântul domnitor Ştefan cel Mare a auzit de nevoinţa Cuviosului, și în anul 1461, i-a dăruit bani și ajutor să înalțe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
La rândul său, Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângărați s-a născut în anul 1487, în partea de nord a Moldovei.
Și-a început viața monahala de tânăr, la Mănăstirea Moldoviţa, iar de aici a venit la Mănăstirea Pângărați, unde a și fost ales stareț.
Aici a condus obştea mănăstirii timp de 56 de ani.
Cei doi sfinți au fost canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008.

Brâul Maicii Domnului revine la Constanța.
Acesta va fi adus de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, împreună cu moaștele Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor, astăzi la ora 12, la Biserica Adormirea Maicii Domnului II, zona Dacia, unde va fi întâmpinat de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Apoi, Sfintele Odoare vor fi purtate în procesiune pe traseul Bd. Tomis – Poarta 2 – Valea Portului, până la Catedrala Arhiepiscopală, unde vor rămâne până mâine.
Mâine, de la ora 7, se va pleca din nou în procesiune cu Brâul Maicii Domnului și sfintele moaște spre biserica Sf. Maria din zona Far, pe traseul Valea Portului – str. Traian – bd. 1 Mai, unde vor rămâne până duminică.
De asemenea, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.30 Sf. Liturghie, la această biserică, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.
Tot mâine, de la ora 20, va fi oficiată Taina Sf. Maslu, iar de la orele 22.30, Paraclisul Maicii Domnului și Miezonoptica.
Sâmbătă, de la ora 8.30 se va oficia Sf. Liturghie, iar de la orele 19, slujba Vecerniei.
Apoi, de la orele 20.30, va fi săvârșită Taina Sf. Maslu, iar de la orele 22.30, Paraclisul Maicii Domnului și Miezonoptica.
Duminică, de la ora 7, se va citi Acatistul Maicii Domnului, iar de la ora 9.30, Sf. Liturghie va fi oficiată de către PS. Ignatie Mureșanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.
La ora 13.30, Sfintele Odoare vor pleca la biserica Adormirea Maicii Domnului din loc. Cumpăna, unde vor rămâne până luni, după care se vor întoarce în Grecia.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Nașerea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la orele 18, slujba Vecerniei la Mănăstirea Deleni din jud. Constanța.
Mâine, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la biserica Sf. Maria din zona Far, iar de la 17.30, slujba Vercerniei la biserica Sf. Ioachim și Ana de pe strada Badea Cârțan.
Apoi, de la ora 20.00 va fi prezent la procesiunea închinată praznicului Nașterii Maicii Domnului, desfășurată la Mangalia, de la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” până la biserica „Sf. Gheorghe”.
Sâmbătă, 9 septembrie, în Biserica Ortodoxă Română, alături de Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana este serbat Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va răspunde invitației IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și va fi prezent la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Sihăstria Voronei din județul Botoșani.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria) și va fi prezent la sfințirea bisericii „Tuturor Sfinților” din Ruse și la săvârșirea Sfintei Liturghii.

Constănţenii care vor să renunţe la serviciile RADET mai au la dispoziţie două săptămâni.
Pentru depunerea dosarului de debranşare trebuie îndeplinite mai multe condiţii, printre care şi cea a achitării unei taxe de 160 de lei.
Dosarele pentru debranşare se depun la sediul RADET Constanţa până vineri, 15 septembrie, inclusiv.

Elevii care nu pot fi şcolarizaţi la specializarea dorită, în localitatea de domiciliu, vor avea naveta decontată.
Decizia a fost luată ieri, de Guvern, anunţă Asociaţia Elevilor Constanţa.
Reprezentanţii acesteia spun că până acum, naveta era decontată doar pentru elevii care nu puteau fi deloc şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, indiferent dacă aveau sau nu posibilitatea de a studia la specializarea dorită.
În momentul de faţă, până la aplicarea acestei măsuri mai este nevoie ca Preşedintele României să promulge legea.
Se mai menţionează şi faptul că demersurile pentru adoptarea acestei modificări au început în luna februarie, în urma sesizărilor primite din partea elevilor navetişti.

Preţul gigacaloriei pentru constănţeni ar putea rămâne neschimbat, la iarnă.
Autorităţile locale susţin că fac eforturi să păstreze aceleaşi condiţii de plată ca anul trecut, pentru cei racordaţi la sistemul centralizat al RADET.
Regia îi asigură pe constănţeni că nu vor duce lipsă de căldură sau de apă caldă în sezonul rece, iar compania a început o serie de revizii şi reparaţii.
Şi CET-ul va face în ultima săptămână din septembrie, revizia generală care va lăsa oraşul fără apă caldă pentru 4 zile.

Facturile pentru energia electrică vor fi mai mari de la 1 ianuarie 2018.
Motivul nu îl constituie liberalizarea totală a pieţei, ci preţurile mari ale energiei.
Preţul energiei a crescut deja în primele opt luni ale anului cu 64%, faţă de anul trecut, în condiţiile în care cantitatea tranzacţionată a fost doar cu 3% mai mare, conform preşedintelui Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, Ion Lungu.

Contribuțiile la asigurările sociale de sănătate și la asigurările sociale pentru salariații part-time sunt datorate, începând cu luna august, la nivelul salariului minim pe economie, 1.450 de lei brut.
Plata efectivă se face în această lună, pentru veniturile încasate în luna august.
Aşadar, contribuţiile vor fi calculate şi plătite la nivelul de 1.450 de lei, chiar dacă angajatul part-time avea un salariu mai mic.
Potrivit estimărilor autorităţilor, în România sunt înregistrate circa 360.000 de contracte de muncă part-time.

Senatorii din Comisia de Muncă au aprobat ordonanţa de urgenţă prin care indemnizaţiile pentru creşterea copilului sunt plafonate la un nivel de cel mult 8.500 lei.
Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a precizat că limita reprezintă nivelul maxim din Uniunea Europeană, iar măsura Executivului a corectat unele inechiţăţi.
Actul normativ va fi supus votului în plenul Senatului, după care va fi transmis Camerei Deputaţilor – for decizional în acest caz.

Apa de la robinet este contaminată cu fibre de plastic.
Un studiu al unei fundații americane arată că la robinetele din Europa curge în proporție de 72% apă contaminată cu microfibre, timp ce în Statele Unite rata este de 94%.
Acest lucru înseamnă că materialele plastice se descompun în resturi imperceptibile ochiului liber și trec prin circuitul apei în natură.
Până acum, specialiștii stabiliseră că plasticul care poluează oceanele este ingerat de oameni prin consumul de fructe de mare.
Numărul mediu de fibre de plastic găsite în 500 de mililitri de apă variază de la 4,8 în Statele Unite, până la 1,9 în Europa.
Principalele probleme ale contaminării sunt nanoparticulele de plastic, care pot penetra celule sau organe și chimicalele sau bacteriile care se atașează de microfibre.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept