Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 30 august 2017

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.
Acesta a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632 şi 1653.
S-a născut în jurul anului 1590, lângă Târgu-Neamţ şi a fost tuns în monahism la Mânăstirea Secu.
Aici a tradus Scara Sfântului Ioan Scărarul, si a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
În anul 1632 a fost ales Mitropolit al Moldovei, unde a păstorit până în anul 1653.
Ca mitropolit, a înfiinţat la mânăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi prima tipografie din Moldova, unde a tipărit mai multe cărţi de slujbă şi de apologetică ortodoxă, printre care şi prima carte românească tipărită în Moldova, Cazania de la 1643.
În anul 1641, Sfântul Varlaam a aşezat la mânăstirea sfinţii Trei ierarhi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Mitropolitul Varlaam s-a preocupat şi de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, unde s-a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului.
După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mânăstirea Secu, unde a mai trăit patru ani şi unde a şi fost îngropat.
Sfântul Varlaam a fost canonizat de către Sfântul Sinod în data de 12 februarie a anului 2007.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română cinstește şi pe Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu.
Acesta a trăit în secolul 17, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei.
S-a născut în ţinutul Vrancei şi a intrat în monahism la Mânăstirea Râşca, unde a vieţuit aproape 18 ani, după care s-a mutat la mânăstirea Secu, iar în anul 1641 devine egumen la Mânăstirea din cetatea Neamţului.
În anul 1667, Sfântul Ioan a fost ales episcop al Huşilor, unde a păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele de atacuri militare.
Adânc impresionat de viaţa curată şi alesele nevoinţe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, îl numeşte într-una din cărţile sale „arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.
Din anul 1674 a păstorit Episcopia Romanului până la mutarea sa la Domnul, din anul 1685, fiind înmormântat la mânăstirea Secu.

Biserica Ortodoxă face, astăzi, pomenirea Sfântului Ierarh Alexandru.
Sfântul ierarh Alexandru a fost ierarh al Constantinopolului în secolul IV, urmându-i în scaunul patriarhal Sfântului Mitrofan.
În anul 325 a participat la Sinodul I Ecumenic, desfășurat la Niceea, și a apărat dreapta credință, combătând erezia lui Arie.
Înainte de moarte, Sfântului Mitrofan i s-a arătat un înger care i-a cerut să-l lase pe Alexandru ierarh în locul său.
La presiunea episcopului Eusebiu de Nicomidia de a sluji împreună cu Arie, Sfântul Alexandru s-a retras în biserica „Sf. Irina” și s-a rugat lui Dumnezeu.
Cu o zi înainte de slujba programată, Arie a murit.
Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.

Astăzi se împlinesc 13 ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului.
Acesta s-a născut la 3 aprilie 1923, în comuna Stremţ din judeţul Alba.
În anul 1974 a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală
iar în anul 1985 a devenit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu titlul de ”Tomitanul”.
În anul 1990 a fost ales Arhiepiscop al Tomisului până în anul 2001 când s-a retras din motive de sănătate.
Înaltpreasfinţitul Lucian Florea a trecut la Domnul în ziua de 30 august a anului 2004 şi a fost înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
În timpul păstoririi sale s-au reînfiinţat, în judeţul nostru, Mănăstirile ”Dervent”, ”Peşterea Sfântului Apostol Andrei” şi ”Sfânta Elena de la Mare” şi s-au pus bazele înfiinţării Facultăţii de Teologie din Constanţa.

Satul de Vacanță a fost luat la control de comisarii Protecției Consumatorilor care au lăsat în urma lor amenzi de zeci de mii de lei.
Comisarii au verificat jocurile, terasele și restaurantele, însă cele mai grave nereguli au fost găsite la instalaţiile de distracţie.
În total, au fost controlaţi şapte operatori economici şi la toţi au fost descoperite abateri.
În cele mai multe cazuri nu erau respectate cerinţele de securitate.
Pentru deficienţele constatate au fost aplicate patru amenzi în valoare de 32.000 de lei şi cinci avertismente.
De asemenea, la cinci operatori economici, s-a dispus interzicerea utilizării echipamentelor de agrement până la remedierea deficienţelor, au anunțat reprezentanții Protecției Consumatorilor.

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe sfintul Cuvios Dionisie cel Smerit și pe sfantul Simeon Stâlpnicul, precum și Începutul Anului Bisericesc.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, vineri dimineață de la ora 8.
După slujbă, ierarhul nostru va oficia un Te-Deum pentru intrarea în noul an bisericesc.
Sâmbătă, IPS Teodosie va oficia Sf. Liturghie arhierească la mânăstirea Strunga, cu începere tot de la ora 8.
După slujbă, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba parastasului la împlinirea a 40 de zile de la mutarea la cele veșnice a duhovnicului mânăstirii Strunga, Părintele Cleopa.
Duminică, de la ora 9, IPS Teodosie va oficia Sf. Liturghie arhierească la mânăstirea „Sf. Dionisie cel Smerit” de la Peștera, din apropierea localității Târgușor.

Parohia Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului din Constanța iși va sărbători mâine hramul.
În ultima zi a lui Gustar, în calendarul ortodox este consemnată sărbătoarea Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă.
Cu acest prilej, în această seară, de la ora 18, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia slujba Privegherii la biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului” din Constanța din zona Trocadero – Coiciu.
Așezământul de cult își serbează hramul pe data de 31 august.

Poliția Locală din Constanța va fi dotată cu mașini noi.
Primăria Constanța a lansat o procedură de achiziție a unui număr de 28 de autovehicule, în sistem de leasing operațional cu o durată de patru ani, iar mașinile vor intra în dotarea Poliției Locale.
Întreaga achiziție este estimată la o valoare de aproximativ două milioane de lei.
Deschiderea ofertelor este programată pentru data de 24 octombrie.

România ar putea să adopte moneda euro peste cinci ani.
Țara noastră ar putea adera la zona euro în 2022, odată ce venitul celor mai săraci cetățeni va crește, a declarat ministrul de Externe Teodor Meleșcanu, pentru un cotidian polonez, citat de Reuters.
„Deja întrunim în prezent toate cerințele formale, am putea să ne alăturăm uniunii monetare chiar mâine, dar ne temem că va avea un efect negativ asupra veniturilor pensionarilor și a celor mai săraci”, a explicat Meleșcanu pentru cotidianul polonez.
Din zona euro fac parte 19 state.
Cel mai recent, Lituania, s-a alăturat în 2015.