Știri 29 august 2017

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.
Sărbătoarea este de origine biblică şi marchează momentul uciderii prin decapitare a Sfântului Ioan.
Conform relatărilor biblice din Noul Testament, Sfântul Ioan a fost întemniţat de către regele Irod Antipa, datorită criticării concubinajului dintre rege şi cumnata sa, Irodiada.
La ziua regelui, Salomeea, fata Irodiadei, a dansat înaintea regelui desfrânat, care îi promite „orice, până la jumătate din împărăţie”.
Fata a fost sfătuită de mamă să ceară pe tipsie capul Sf. Ioan, dorinţă ce s-a împlinit pe loc.
Potrivit Tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-a îngropat la Ierusalim.
În anul 453, capul a fost dus la Emesa, iar în secolul IX, cinstitul cap a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie, Patriarhul Bizanţului.
În timpul cruciadelor, în anul 1204, latinii au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-au dus în Franţa, unde se afla si astăzi.
Conform unor surse istorice, sărbătoarea era ţinută iniţial în Palestina, în amintirea sfinţirii unei biserici din Samaria, unde se aflau mormintele Sf. Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Prooroci Elisei şi Avdie.
Alte surse menţionează sfinţirea unei biserici din Alexandria, pe vremea Patriarhului Teofil.
Sărbătoarea este amintită şi de fericitul Augustin, care a alcătuit două predici în cinstea ei.
Pentru că Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul a fost o nedreptate plecată din nechibzuinţa şi desfrânarea regelui Irod, Biserica Ortodoxă a rânduit astăzi zi de post, spre înfrânarea poftelor.

Biserica Ortodoxă face, mâine, pomenirea Sfântului Ierarh Alexandru.
Cu acest prilej, mâine dimineață, de la ora 8.30, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Constanța, din zona Inel II, la invitația soborului de preoți și a credincioșilor parohiei.
Sfântul ierarh Alexandru a fost ierarh al Constantinopolului în secolul IV, urmându-i în scaunul patriarhal Sfântului Mitrofan.
În anul 325 a participat la Sinodul I Ecumenic, desfășurat la Niceea, și a apărat dreapta credință, combătând erezia lui Arie.
Înainte de moarte, Sfântului Mitrofan i s-a arătat un înger care i-a cerut să-l lase pe Alexandru ierarh în locul său.
La presiunea episcopului Eusebiu de Nicomidia de a sluji împreună cu Arie, Sfântul Alexandru s-a retras în biserica „Sf. Irina” și s-a rugat lui Dumnezeu.
Cu o zi înainte de slujba programată, Arie a murit.
Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.

Biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului” din Constanța își serbează, joi, hramul.
În ultima zi a lui Gustar, în calendarul ortodox este consemnată sărbătoarea Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 18, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia slujba Privegherii la biserica „Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului” din Constanța din zona Trocadero – Coiciu.
Așezământul de cult își serbează hramul pe data de 31 august.

Candidații la sesiunea de toamnă a bacalaureatului susțin azi și mâine probă de evaluare a competențelor digitale.
Mâine și joi se va derula evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
În județul Constanța s-au înscris peste 1.500 de absolvenți de liceu la sesiunea de toamna a bacalaureatului.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 septembrie până la ora 16, iar contestațiile se pot depune în aceeași zi între orele 16 și 20.
Notele finale vor fi făcute publice pe 6 septembrie.

Salariile angajaţilor din penitenciare vor fi mai mari cu zece procente.
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a publicat, ieri, proiectul de ordonanţă de urgenţă.
Documentul prevede creşterea cu 10% a salariilor angajaţilor sistemului penitenciar începând cu luna octombrie.
Sindicaliştii susţin că ordonanţa de urgenţă va intra pe ordinea de zi a Guvernului de săptămâna aceasta.

Prima plajă din Europa pentru persoanele cu dizabilități se va deschide vara viitoare.
Începând cu sezonul estival 2018, Plaja 3 Papuci din Constanţa va deveni prima plajă din Europa realizată pentru persoanele cu nevoi speciale.
Lucrările de amenajare au început deja, iar de astăzi, vor putea fi admirate primele echipamente care vor dota plaja si parcul terapeutic.
Proiectul unic în Europa se va întinde pe o suprafaţă de peste 20 de mii de metri pătraţi de plajă şi va cuprinde mai multe zone terapeutice, atât pentru persoanele cu dizabilităţi, cât şi pentru turiştii care vor să le ofere o mână de ajutor oamenilor aflaţi în plin proces de recuperare.

Peste 140 de constănțeni și turiști prinși fără bilet au fost amendați la sfârșitul săptămânii trecute în urma raziilor de pe autobuzele RATC.
Conform autorităților locale, în perioada 23 – 25 august, în baza Planului Comun de Acțiune, polițiștii în colaborare cu reprezentanți ai Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța au desfășurat un control tematic pe mijloacele de transport în comun.
Ofițerii de poliție au aplicat sancțiuni în valoare de aproximativ 13 mii de lei persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil.
Acțiuni similare vor continua și în perioada următoare, asigură reprezentanții regiei de transport.

Peste patru sute de locuri de muncă vacante sunt disponibile în această perioadă în județul Constanța.
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt înregistrate aproximativ 25 de mii de locuri de muncă, în data de 28 August.
Cele mai multe joburi, peste patru mii, se găsesc în București, în Prahova și Arad numărul locurilor de muncă disponibile depășește câte două mii, iar în județul Constanța sunt disponibile 417 joburi.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă.

Vacanțele la mare sunt mai ieftine în această perioadă.
Prin programul “Litoralul pentru toți”, care a demarat ieri, turiștii vor putea plati și cu 75 la sută mai puțin față de cât ar fi dat în luna iulie, când era plin sezon.
Un sejur de șase nopți în Mamaia, la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus costă 605 lei de persoană, 485 de lei la patru stele și 425 de lei la trei stele.
În programul “Litoralul pentru toți” s-au înscris, până acum, doar opt hoteluri, care pun la dispoziție 800 de locuri pe serie.
Conform datelor, cel puțin patru mii de turiști vor beneficia de vacanțe pe litoral, la tarif redus.