Știri 28 august 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine, Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie Arhierească, mâine, începând cu ora 8 la mănăstirea Lipniţa, care îşi serbează hramul.
Credincioșii prezenți se vor putea închina la moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, la icoana Maicii Domnului Trihirusa, cu trei mâini, primită din Sfântul Munte Athos, la icoana Făcătoare de Minuni Maica Domnului Potolește Întristările Noastre, adusă din Rusia, dar și la părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Nectarie, Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, Sfintei Mucenițe Ecaterina, Sfântului Ierarh Luca al Crimeii și ale multor altor sfinți, precum și la o părticică din lemnul Sfintei Cruci.

Școala de vară de la biserica de lemn „Sf. Mare Mucenic Mina” din Constanța a ajuns, ieri, la final.
Cu această ocazie, copiii care au participat la școala de vară au prezentat, ieri, spectacolul „O călătorie în jurul lumii”, cu dansuri din mai multe părți ale lumii.
40 de copii, cu vârste între 4 și 14 ani, au participat, în perioada 3 iulie – 27 august, la cursuri de pictură, dezvoltarea personalității, lucru manual, exerciții sportive și balet la Școala de vară de la biserica de lemn „Sf. Mare Mucenic Mina” din Constanța.
Proiectul s-a aflat la cea de-a doua ediție.

Mii de credincioși au participat, ieri, la sfințirea Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Sihăstria Putnei din județul Suceava.
Slujba a fost oficiată de șapte ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, printre care și Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Construcţia bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria Putnei, cu hramurile Izvorul Tămăduirii  şi Sfântul Serafim din Sarov a început în 2002.
Ridicarea lăcașului de cult a venit ca o necesitate liturgică deoarece Biserica Buna Vestire nu mai făcea față numărului mare de credincioşi prezenți la slujbe.

Refuzul părinților de a vaccina copilul îi poate aduce în fața instanței.
Copiii vor fi acceptați în învățământ, chiar dacă părinții vor refuza consilierea pentru imunizare și în final vaccinarea, în schimb, părinții ar putea fi dați în judecată, după ce vor plăti și câteva amenzi, unele chiar consistente între 5.000 și 10.000 de lei, dacă se vor opune vaccinării la intrarea copilului în colectivitate, fără un motiv medical dovedit cu acte, potrivit ultimului proiect al Legii Vaccinării, explicat de Grupul de Vaccinologie Societatea Națională de Medicina Familiei.
Ultima variantă a proiectului Legii vaccinării aduce lămuriri cu privire la realizarea imunizării, un punct important constând în eforturile medicilor și autorităților de a-i informa corect și constant pe părinții ezitanți sau care se opun imunizării asupra importanței vaccinării și renunțarea la varianta în care copiii nu ar fi fost primiți în învățământ dacă nu ar fi fost vaccinați.

Traseul unui autobuz RATC se modifică de la sfârșitul acestei săptămâni.
Regia Autonomă de Transport în Comun din Constanța anunță că începând de vineri, 1 septembrie, traseul liniei 101 C se prelungește cu o stație, până la Poarta 1.
Programul în zilele lucrătoare va fi între orele 5.15 – 23, iar în week-end şi de sărbătorile legale, autobuzele vor circula în intervalul orar 5:45 – 23.

Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța modifică modul de acces în autobuze.
RATC anunță că săptămâna aceasta implementează un program pilot privitor la accesul în mijloacele de transport în comun.
Zilnic, în perioada 28 august – 3 septembrie, pe linia 42, în intervalul orar 8-16, călătorii vor întâlni  reprezentanți ai regiei, care le vor solicita să urce în autobuze folosind ușile din spate și să coboare pe ușile din față, respectiv mijloc.
Opțiunea accesului exclusiv pe prima ușă nu este fezabilă tehnic, pentru că autobuzele MAZ sunt prevăzute cu o cabină extinsă pentru conducătorul auto, transmit reprezentanții regiei de transport.

Autoritățile locale organizează o acțiune de donare de sânge la sfârșitul acestei săptămâni la Corbu.
Donatorii primesc tichete de masă, zile libere și bani de transport.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Corbu organizează sâmbătă, 2 septembrie, între  orele  8.30 – 13.30, acțiunea de donare de sânge la Căminul Cultural din Corbu.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Corbu și localitățile învecinate care doresc să îi  ajute pe bolnavii dependenți de tratamentul transfuzional.

Guvernul vrea să mute o parte din contribuţia virată de stat la Pilonul II de pensii, în Pilonul I.
Executivul pregăteşte Ordonanța de urgență în două săptămâni.
Așadar, Guvernul intenţionează să “mute” o parte din contribuţia virată de stat la fondurile de pensii private obligatorii către Pilonul I, pentru că Pilonul II ar avea un randament redus, au declarat, pentru Mediafax, surse guvernamentale.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului continuă astăzi cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română.
Tot azi a demarat și proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru absolvenții de liceu aparținând minorităților naționale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Următoarea probă de evaluare a competențelor digitale se va derula mâine și miercuri, urmând ca evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională să se desfășoare miercuri și joi.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 septembrie până la ora 16, iar contestațiile se pot depune în aceeași zi între orele 16 și 20.
Notele finale vor fi făcute publice pe 6 septembrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept