Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 21 august 2017

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Mucenic Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust.
Aceștia sunt dacoromani, care au suferit moarte martirică în localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium, la 21 august 304, în timpul împăratului prigonitor Diocleţian.

Mâine debutează la Eforie Nord a patra ediție a unei școli de vară dedicată dezvoltării personalității tinerilor.
Timp de o săptămână, tinerii de azi și adulții de mâine din toată țara vor participa la diverse training-uri ce au ca scop îmbunătățirea aptitudinilor tinerilor, după cum ne-a spus Președintele Asociației Generației de Azi, Cristian Tănase.

Patriarhul Daniel îndeamnă la cinstirea mărturisitorilor Ortodoxiei.
Cu prilejul Duminicii românilor migranți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat, ieri, un mesaj tuturor clericilor și credincioșilor români din diaspora, în care îndeamnă la cinstirea cu recunoștință a mărturisitorilor credinței ortodoxe.
În mesajul său, Patriarhul reamintește importanța sfintelor icoane, care sunt deopotrivă o mărturisire de credință și o chemare la rugăciune.
Totodată, în contextul tematicilor omagiale și comemorative oferite anului 2017 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel a subliniat importanța comemorării tuturor celor care au apărat și mărturisit Ortodoxia în timpul prigoanei comuniste.

Turiștii și constănțenii care se vor aventura în valurile mării când pe plajă este arborat steagul roșu, riscă să fie amendați.
Președintele Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România, Gabriel Bălan, a ridicat, recent, problema sancționării turiștilor care nu respectă indicațiile salvamarilor.
Propunerea a fost abordată ieri, și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, secretarul de stat Raed Arafat.
El a spus că sancționarea celor care ignoră semnificația steagurilor arborate la foișoarele salvamarilor poate fi luată în calcul, dar că decizia trebuie luată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, care ar putea înființa Poliția Plajelor.
Potrivit celor mai recente date, în vara acestui an aproximativ 1.000 de oameni au fost salvați de la înec și alți 22 au murit pe litoralul românesc.

Prima eclipsă totală de soare în Statele Unite ale Americii din ultimii 99 de ani, se produce astăzi şi ar putea fi cel mai vizionat eveniment astronomic din istoria omenirii.
Cincizeci de baloane umplute cu heliu vor fi înălţate la 30 de kilometri altitudine, dotate cu camere foto-video, care vor transmite în premieră mondială prin livestreaming imaginile pe Pământ.
NASA va transmite înregistrări video pe un ecran în Time Square din New York.
Punctul de maximă vizibilitate a eclipsei – faza de eclipsă totală – va avea loc la ora 20.43, ora României.
Eclipsa de soare traversează Statele Unite de la Vest la Est prin 14 state americane, pe o bandă care are o lungime de peste 4.000 de kilometri şi o lăţime de aproximativ 100 de kilometri.

Peste 1.500 de elevi din județul Constanța susțin, de azi, a doua sesiune a Bacalaureatului.
Mai exact, pentru această sesiune, la nivelul județului Constanța, s-au înscris 1.552 de candidați, dintre care 558 sunt absolvenți ai seriilor anterioare.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a amenajat cinci centre de examen și un centru zonal de evaluare.
De data aceasta, însă, candidații încep examenul cu probele scrise, iar probele orale vor debuta pe 25 august.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 septembrie.

Astăzi este Ziua medicinii militare.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 21 august 1862, actul de înfiinţare a corpului de ofiţeri sanitari.
Printr-un înalt Decret Românesc a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari din Armată şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român.
Astfel, a fost atestată medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare.
România a intrat în rândul unor ţări ca Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Turcia, state cu tradiţie în medicina militară.

Bonurile fiscale emise în data de 22 iulie 2017, cu valoarea de 878 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de ieri.
La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 30 iulie 2017.
Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând de azi, timp de 30 de zile

Vremea intră într-un proces de răcire accentuată în toate regiunile țării astăzi și mâine.
Totodată, 15 județe din nordul, centrul și nord-vestul se află sub Cod galben de ploi însemnate cantitativ până azi, la ora 23, potrivit unei informări emise de Administrației Naționale de Meteorologie.
Specialiștii avertizează că astăzi și mâine vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse și descărcări electrice.
Potrivit ANM, temperatura aerului va scădea accentuat, la început în vest, centru și nord, apoi și în restul teritoriului, vremea devenind răcoroasă în toată România.