Știri 17 august 2017

Statul Texas interzice finanțarea din bani publici a avorturilor.
Guvernatorul Greg Abbott a semnat legislația care asigură faptul că niciun texan nu este obligat vreodată să plătească pentru o procedură prin care se termină viața unui copil nenăscut.
Acest proiect de lege interzice furnizorilor de asigurări din Texas să-i forțeze pe deținătorii de polițe pentru a subvenționa avorturile.
Noul proiect de lege include o scutire doar pentru o urgență medicală și doar pentru a salva viața mamei.

Turiştii vor fi despăgubiţi în cazul falimentului agenţiei de turism.
Proiectul de ordonanţă în acest sens a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Turismului.
În cazul în care în contractul privind comercializarea pachetului de servicii turistice este inclus şi transportul de pasageri, agenția de turism asigură şi garanţii pentru repatriere.
Suma asigurată şi modalitatea de organizare şi funcţionare a sistemelor de garantare vor fi stabilite prin ordin de ministru şi norme ale Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Ministerul Afacerilor Europene a lansat un Telverde pentru soluționarea problemelor legate de drepturile europene.
Ministrul Victor Negrescu a declarat că scopul acestuia este de a soluţiona în regim de urgenţă problemele generate de aplicarea necorespunzătoare a legislaţiei europene privind piaţa internă.
Potrivit MAE, numărul 0800 672 507 poate fi apelat, gratuit, din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, de luni până vineri, în intervalul orar 9,00 – 16,00.

Firmele mici şi mijlocii pot primi finanţare nerambursabilă.
Acestea se pot înscrie în programul Comerţ 2017, prin care pot obţine fonduri nerambursabile de la bugetul de stat, în valoare de cel mult 250 de mii de lei.
Aplicaţiile pot fi făcute online, până pe 29 august, pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, unde se pot depune planurile de investiţii şi celelalte documente necesare.
Firmele câştigătoare vor primi ajutorul nerambursabil de la stat numai după ce antreprenorul efectuează cheltuielile din resursele proprii.

Un loc de muncă nesatisfăcător este mai nociv pentru sănătate decât șomajul.
Un studiu a descoperit că persoanele angajate în posturi prost plătite sau cu un nivel foarte ridicat de stres pot suferi mai mult decât cele care nu ocupă niciun loc de muncă.
Scopul studiului a fost acela de a analiza modul în care schimbarea serviciului poate afecta sănătatea și nivelul de stres.
Studiul a demonstrat că efectuarea oricărei activități profesionale nu a fost asociată cu o îmbunătățire a stării de sănătate fizică, în comparație cu persoanele șomere.

Vânzările de autovehicule ecologice s-a triplat în România.
În primele șapte luni ale anului, s-au vândut 1.237 de astfel de mașini, potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme.
Conform statisticii, în perioada ianuarie — iulie 2017, comparativ cu primele șapte luni din anul anterior, ponderea autoturismelor “eco” în totalul vânzărilor a fost de 1,8% pe plan local, iar comercializarea de mașini electrice s-a majorat cu circa 180%, în timp ce în cazul celor hibride s-a consemnat de peste 215%.
În prezent, se derulează o nouă ediție a Programului ‘Rabla Plus’, destinat achiziționării de mașini prietenoase cu mediul. Prin intermediul programului, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-și achiziționeze un autovehicul nou 100% electric este, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Oraşului Medgidia si Spitalul Municipal Medgidia organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Medgidia și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Angajații Fiscului nu mai vor să lucreze sâmbăta și duminica.
Aceasta este o modalitate de a protesta față de mai multe măsuri ale Guvernului.
Ei sunt nemulțumiți că nu li se plătesc orele suplimentare, că au pierdut 20% din sporul de stres și, după aplicarea Legii Salarizării, nu au fost reîncadrați în funcții de stat.
Potrivit sindicatelor, în luna septembrie urmează și alte forme de protest.

Primăria Constanța vrea să introducă plata parcării prin SMS, iar cei care vor parca neregulamentar vor rămâne fără mașină.
Societatea Confort Urban se va ocupa de ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Constanţa, după ce va fi votat un proiect de hotărâre în acest sens.
Reprezentanții instituției au declarat că propunerea legislativă va cuprinde prevederi despre costurile pe care trebuie să le achite proprietarul pentru a-şi recupera maşina.
Directorul Confort Urban, Florian Andrei, a declarat că va fi achiziționată pentru început o mașină cu care vor fi tractate autovehiculele și au demarat procedurile pentru găsirea unui teren unde acestea vor fi ţinute.

40 la sută dintre șomerii români se gândesc să plece din țară.
Potrivit datelor unui studiu realizat la începutul anului, 34% dintre români care au răspuns la întrebări nu sunt optimişti în privinţa găsirii unui loc de muncă în acest an.
De asemenea, aproape 39% dintre aceştia iau în calcul relocarea într-un alt oraş pentru a găsi un job, iar 40% se gândesc chiar la părăsirea ţării pentru a-şi căuta un loc de muncă.
În ceea ce priveşte românii angajaţi, o treime din aceştia ar fi dispuşi să se mute în alt oraş pentru un post mai bun, în timp ce peste jumătate dintre ei vor să rămână la actualul loc de muncă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept