Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 9 august 2017

Săptămâna aceasta debutează evenimentele dedicate Zilei Marinei.
Astfel, la Constanţa, artiştii Cercului Militar Constanţa vor susţine două spectacole de muzică şi dans, mâine, pe Faleza Cazinoului, de la orele 18.00 şi sâmbătă, în Portul Militar Constanţa, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise, în intervalul orar 09.00-14.00.
Și la Mangalia, Grădina Cercului Militar va fi gazda unor manifestări cultural-artistice, activităţi cu acces gratuit pentru public care încep astăzi și se vor încheia duminică.

Târgul Gaudeamus Litoral va începe sâmbătă.
Acesta a ajuns la ediția cu numărul 100.
Târgul va fi inaugurat în piațeta Perla din stațiunea Mamaia și va fi deschis zilnic, între orele 15:00 şi 23:00 până miercuri, 16 august.
În cadrul târgului, vor avea loc zeci de evenimente editoriale și muzicale, numeroase concursuri și o ofertă de carte atractivă.
În premieră în acest an, Târgul Gaudeamus Litoral este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, iar președintele de onoare al acestei ediții va fi primarul Decebal Făgădău.

Prima plajă de pe litoralul românesc pentru persoanele cu dizabilităţi se deschide astăzi, la Mamaia.
Este un proiect al Asociaţiei „Împreună pentru Viitor”, graţie căruia cei imobilizaţi în scaun cu rotile pot chiar să intre în apă.
Plaja se află în zona hotelului Malibu, de la intrarea din staţiunea Mamaia.
Organizatorii au adus trei scaune flotabile din Franţa, special construite pentru a intra în apa mării şi a merge pe nisip. Acestea vor fi oferite gratuit celor dornici să se relaxeze pe malul mării.

Accizele la carburanţi ar putea reveni la nivelul din anul 2016.
Creşterea a fost propusă deoarece au scăzut încasările la buget din această taxă, conform unui proiect de ordonanţă privind modificarea Codului fiscal.
Preţurile la motorină au ajuns printre cele mai mici din Uniunea Europeană.
guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a afirmat că majorarea accizei la carburanţi va împinge inflaţia în sus.
Măsura este deocamdată o propunere a Ministerului de Finanţe şi ar putea intra în vigoare la 1 septembrie, prin ordonanţă de urgenţă.

Angajații din penitenciare cer salarii mai mari și refuză să muncească ore suplimentare.
Reprezentanţi ai sindicatelor afiliate au depus ieri, declaraţiile privind refuzul de a efectua ore suplimentare.
Conform liderilor de sindicat, din 12.000 de angajaţi, 7.000 au depus astfel de declaraţii, astfel că va fi asigurată doar paza deţinuţilor, până la rezolvarea situaţiei.
Sindicaliştii solicită îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, eliminarea deficitului de personal, majorarea salariilor cu 15 la sută, reorganizarea unităţilor şi construirea unora noi, precum şi diminuarea orelor suplimentare şi „asigurarea unei protecţii reale” pentru angajaţii din penitenciare.

Singurătatea și izolarea socială pot fi mai dăunătoare sănătății publice decât obezitatea.
Conform unui studiu american, impactul negativ al acestora pare să fie din ce în ce mai mare și să se accentueze în viitor.
Experții spun că în condițiile îmbătrânirii populației, se așteaptă ca impactul asupra sănătății publice să crească.
Multe state ale lumii sugerează că în prezent ne confruntăm cu o ‘epidemie de singurătate’.
Oamenii de știință au descoperit că o mai bună conexiune socială a condus la scăderea cu 50% a riscului de deces prematur.
Ei spun că este important să se acorde prioritate cercetării și identificării de resurse pentru a face față acestei amenințări la adresa sănătății publice.

Minutele internaționale nu pot fi utilizate în roaming.
ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie mobilă că apelurile efectuate din România către numere din alte țări, inclusiv din Uniunea Europeană, nu trebuie confundate cu apelurile efectuate în roaming internațional.
Acestea sunt tarifate diferit, în funcție de țara vizitată și de numerele apelate.
Pentru a găsi cele mai avantajoase oferte de telefonie, inclusiv cu minute incluse către destinații internaționale sau pentru apeluri în roaming, utilizatorii pot accesa site-ul www.veritel.ro, comparatorul de oferte pus la dispoziție de ANCOM și accesibil gratuit.

Majorarea accizelor va aduce scumpiri la raft de 5%.
Așa susțin liderii de sindicat din industria alimentară.
În mod normal, prețul carburanților reprezintă 7-8% la sută din prețul final al produselor și o majorare cu 50 de bani a carburanților s-ar putea reflecta în preț și pe fondul secetei și al fluctuației monedei europene.
Președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumosu susține că majorarea accizelor se va resimți în prețul produselor alimentare cel mai probabil din octombrie-noiembrie.

Consumul de energie electrică în județul Constanța a crescut cu 40 la sută.
Potrivit reprezentanţilor E-Distribuţie Dobrogea, creșterea consumului survine codului portocaliu de caniculă şi disconfort termic, astfel că în staţiile de transformare care deservesc zona litoralului, creşterea a fost mai ridicată, ajungând la aproape 40 la sută.
Totodată, în zilele de 5 şi 6 august, consumul mediu de energie electrică înregistrat în judeţul Constanţa a crescut cu aproximativ 30 la sută comparativ cu media zilelor anterioare.

Poșta Română va introduce, de anul viitor, plata prin card bancar la ghișeu.
Primele oficii în care vor fi instalate POS-urile vor fi cele din mediul urban.
În baza unui grafic asumat de comun acord cu banca acceptatoare, până la sfârșitul contractului, vor fi atinse toate subunitățile poștale.