Știri 8 august 2017

Patriarhia Română face apel la protejarea vieții și a sănătății copiilor.
Biserica susține programele publice de vaccinare care urmăresc scopuri terapeutice.
Efectele secundare menționate în prospectele medicamentelor, inclusiv vaccinuri, pot genera ezitări şi rezerve ale unor părinți față de administrarea acestor medicamente propriilor copii.
Astfel, potrivit Patriarhiei, este în beneficiul copiilor şi al familiilor să existe o informare precisă şi transparentă cu privire la toate activităţile cuprinse în procesul de vaccinare.
Cunoaşterea normelor de siguranţă şi de calitate care sunt respectate în fabricarea, transportarea şi administrarea vaccinurilor va convinge pe mai mulţi părinţi să ia decizia vaccinării copiilor.

Plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului va determina o scădere a natalităţii.
Așa susțin reprezentanţii Asociaţiei Mame pentru Mame.
Aceştia spun că, în anul trecut, în România s-au născut mai mulţi copii faţă de intervalul anterior, pentru că nu exista această plafonare.
Deoarece noile reguli se aplică şi retroactiv, Asociaţia cere amânarea intrării în vigoare a normelor, astfel încât să nu îi afecteze pe cei care au apucat să conceapă copilul ştiind pe ce bani se bazează.
Amintim că Executivul a decis, vineri, să plafoneze indemnizaţia de creştere a copilului la 8.500 de lei pe lună, indiferent de veniturile părintelui.

ANM a emis o informare meteorologică de disconfort termic.
Aceasta este valabilă astăzi, astfel că local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
În sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
De mâine, treptat valul de căldură se va extinde și se va intensifica.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Oraşului Cernavoda organizează mâine o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura între orele 08.30- 13.30 la Spitalul Orăşenesc Cernavodă.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Cernavodă și localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

În Carpați vor fi construite autostrăzi și căi ferate cu un impact redus asupra mediului.
România este partener în proiectul „Transgreen”, cu o valoare de circa 2,48 milioane de euro și care va fi finalizat în 2019.
Rețeaua de autostrăzi și căi ferate ce vor traversa munții Carpați vor conecta puncte-cheie ale României și, mai departe, țara noastră cu restul Europei.
Pentru preîntâmpinarea și diminuarea amenințărilor asupra naturii, proiectul Transgreen va dezvolta soluții pentru ca impactul asupra mediului să fie cât mai redus și, totodată, „să se circule în siguranță în România, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria”.

Statul român va restitui sumele de bani încasate pentru taxa de poluare pentru autovehicule şi timbru de mediu, de la 1 ianuarie 2018 până în martie 2019.
Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă.
Cererile completate de beneficiari vor fi aprobate de ministerele Mediului şi Finanţelor în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei.
Restituirea sumelor se va realiza astfel: pentru taxa specială autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare autovehicule, taxa pentru emisiile poluante, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018, iar pentru timbrul de mediu autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Asiguratorii vor putea acorda, în premieră, reduceri de primă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii.
Așa prevede noua legislație RCA, potrivit Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.
O altă noutate este reducerea termenului pentru constatarea prejudiciilor de către asigurător la trei zile lucrătoare.
Totodată, la efectuarea reparațiilor, odată cu noul cadru legal, societățile de asigurare vor fi obligate să menționeze pe procesul-verbal dreptul persoanei prejudiciate de a se adresa oricărei unități reparatoare.

Patronii nu vor mai putea să-şi ţină salariaţii peste program fără să-i plătească.
Așa prevede o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care completează Codul Muncii.
Măsura oferă posibilitatea verificării în timp real a formei de angajare a persoanelor care desfăşoară activitate la locul de muncă, prin confruntarea imediată a datelor existente în documente cu cele transmise în Registrul general de evidenţă a salariaţilor.
De asemenea, vor putea fi depistate eventualele ore de muncă lucrate peste program neevindenţiate şi neplătite de angajator.
Prin noua măsură, inspectorii de muncă vor şti cu exactitate câte ore a muncit într-o zi un salariat şi dacă a fost plătit pentru munca suplimentară.

Pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul.
În coaliţia de guvernare s-a decis să se modifice legislaţia în vigoare, astfel încât nimeni să nu mai cumuleze pensia cu salariul, a anunțat ieri, Călin Popescu Tăriceanu.
El a menţionat că măsura va viza întreaga administraţie centrală şi locală şi nu va acţiona doar pentru viitor.

Institutul Cantacuzino va putea produce vaccinuri peste cel puțin 2 ani.
Secretarul de stat în ministerul Sănătății, Cristian Grasu, a anunțat că primul vaccin va fi BCG-UL, antituberculoză, urmând cel antigripal, iar până la sfârșitul anului se va deschide o linie de fiolaj.
Managerul Institutului Cantacuzino, Mircea Ioan Pop, a explicat, însă că producerea de vaccinuri necesită mult timp și multe măsuri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept