Știri 14 iulie 2017

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti marți pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum.
Cu acest prilej, duminică, de la ora 8.00, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dumbrăveni, așezământ monahal ce-și va serba hramul.
Miercuri, Biserica Ortodoxă va cinsti aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Astfel, marți, de la ora 23.30, Ierarhul nostru va oficia slujba Sfintei Liturghii la schitul „Sf. Serafim de Sarov” din apropierea localității Ion Corvin.

Peste 240 de locuri au rămas libere în liceele constănţene după prima repartizare computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a.
Şi în acest an, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa este în topul primelor zece licee din ţară, după media de admitere.
În judeţul Tulcea au rămas libere pentru cea de-a doua etapă de repartizare peste 330 de locuri.
Depunerea dosarelor de înscriere în liceele unde candidaţii au fost repartizaţi va putea fi făcută de astăzi şi până luni, 17 iulie.

Bursele pentru medicii rezidenți se vor plăti în continuare.
Guvernul a emis o Ordonanță de urgență pentru ca aceștia să își primească în continuare drepturile, după ce, prin intrarea în vigoare a legii salarizării unitare, aceste beneficii ar fi fost puse sub semnul întrebării.
Recent, Platforma România 100, lansată de Dacian Cioloş, a cerut clarificări miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru situaţia incertă a plății burselor pentru medicii rezidenți.
Ministerul Muncii a precizat atunci că bursele rămân în plată până la finalul acestui an, ele fiind stipulate în mai multe acte normative care nu fuseseră abrogate.

Peste 2.000 de medicamente riscă să dispară de pe piaţă din cauza taxei clawback.
Avertizarea vine din partea Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.
Dintre cele peste 2.000 de medicamente, 62% costă sub 25 de lei.
Producătorii cer trecerea la calculul diferenţiat al taxei clawback în acest an sau la plafonarea acesteia.

Guvernul a decis înființarea Centrului Național pentru Informații Financiare.
Potrivit unui Memorandum adoptat în ședința de ieri a Guvernului, măsura are scopul să contribuie la îmbunătățirea relației cetățenilor cu administrația fiscală, prin creșterea creșterea gradului de informatizare și, implicit, simplificarea procedurilor administrative.
Centrul va fi înființat în aparatul central al Ministerului Finanțelor, până la 1 septembrie, prin comasarea tuturor structurilor din minister și instituțiilor subordonate cu atribuții în tehnologia informației și comunicațiilor.

Parlamentul Maltei a adoptat legea ce permite căsătoria cuplurilor de același sex și adopția copiilor de către acestea.
Malta a devenit astfel cea de-a 25-a țară care va permite căsătoria cuplurilor homosexuale și a 15-a din Europa.
Biserica Catolică s-a opus ferm textului, dar dezbaterile din Parlament s-au axat în principal pe probleme de semantică.
Tot în această țară, divorțul nu a fost autorizat decât în 2011, iar avortul este ilegal.

Elevii solicită restructurarea examenului de bacalaureat.
Aceștia vor să fie eliminaţi itemii subiectivi şi să existe bareme clare de notare, cu direcţii bine conturate de abordare a noţiunilor.
Totodată, Consiliul Naţional al Elevilor solicită profesorilor din cadrul comisiilor de corectare să acorde o atenţie deosebită corectării lucrărilor pentru o evaluare cât mai obiectivă şi corectă.

Un program de somn ar putea reduce impactul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) la copii.
Așa arată un studiu realizat în Australia.
Astfel, copiii cu ADHD care aveau rutine de somn consistente erau mai puțin anxioși la ora de culcare și adormeau cu mai multă ușurință.
Specialiștii spun că și persoanele care nu au ADHD și care nu dorm suficient au probleme de concentrare și de atenție.
Oamenii de știință intenționează să desfășoare în viitor un studiul clinic implicând 300 de copii pentru a stabili dacă programele dezvoltate de psihologi și de medicii pediatri pot modifica obiceiurile de dormit ale copiilor și dacă le pot schimba acestora comportamentul.

Bisericile coptă și evanghelică din Egipt și-au suspendat anumite activități din motive de securitate.
Măsura a fost luată după mai multe atacuri jihadiste, care au vizat creștini din această țară.
Din decembrie, trei biserici copte au fost ținta unor atentate care au ucis zeci de persoane.
Jihadiștii au amenințat în repetate rânduri să comită noi atacuri contra creștinilor din Egipt care reprezintă aproximativ 10% din totalul de 90 de milioane de locuitori ai țării.

Noul program de compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionari este operaţional.
Conform modificărilor aprobate printr-o hotărâre, pragul de pensie până la care se poate beneficia de program a fost majorat de la 700 la 900 lei/lună.
De program vor beneficia şi pensionarii care încasează venituri din alte surse, în afara pensiei şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari.
În plus, beneficiarii programului nu vor mai depune la medicul de familie declaraţia pe proprie răspundere referitoare la veniturile obţinute, ci vor prezenta doar talonul de pensie şi actul de identitate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept