Știri 19 iunie 2017

Probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale au început astăzi.
Conform calendarului, prima probă scrisă este la Limba şi literatura română, iar miercuri va avea loc cea la matematică.
Rezultatele finale după contestaţii vor fi afişate pe 30 iunie.
Reamintim că anul acesta media de la examen are o pondere de 80% din media de admitere la liceu.

România şi Polonia au înregistrat anul trecut cele mai mici prețuri la produse alimentare.
Conform Eurostat, cele mai scumpe au fost în Danemarca şi Suedia.
De asemenea, în ţara noastră, facturile la utilităţi, dar şi costurile reparaţiilor şi ale întreţinerii locuinţei sunt printre cele mai scăzute, înaintea noastră poziţionându-se doar Bulgaria şi Polonia.
Preţurile hoteliere şi cele practicate de restaurantele din ţara noastră sunt aproape de trei ori mai mici decât în Danemarca, care ocupă prima poziţie la acest capitol.
Industria turistică cu cele mai mici preţuri este cea din Bulgaria, urmată de România şi Cehia.

Aproximativ 750.000 de copii din estul Ucrainei ar putea rămâne fără apă potabilă.
Aceasta din cauza confruntărilor armate din teritoriile cu o importantă infrastructură civilă, potrivit unui raport UNICEF.
Situația din Donbas amenință cu un focar de boli infecțioase.
Din cauza escaladării conflictului armat și, în special, a atacurilor, au fost avariate două stații de purificare a apei.
Ca urmare a acestei situații, aproximativ 400.000 de persoane, inclusiv 104.000 de copii au fost private timp de patru zile de accesul la apă potabilă.
Potrivit UNICEF, aproximativ 3.000.000 de oameni din estul Ucrainei depind de sistemele de tratare a apei în jurul cărora au loc confruntări armate.

Călătorii îşi pot cumpăra biletele de tren online.
De luna aceasta, biletele de tren pot fi cumpărate online cu cel puţin şase ore înainte de plecarea trenului, faţă de 12 ore cât era până acum.
CFR Călători anunţă că biletele în trafic intern pot fi achiziţionate anticipat, chiar şi cu o lună înainte de efectuarea călătoriei.
În plus, pasagerii trebuie să ştie că tipărirea biletului online nu este obligatorie, întrucât identificarea în tren are loc în baza ID-ului (codului) biletului electronic care poate fi notat sau fotografiat şi a unui act oficial de identitate.
La cumpărarea de bilete online se adaugă o reducere de 5% la suma finală, care se cumulează şi cu alte discounturi.

Statul american Oregon va permite rezidenților săi care nu se identifică drept bărbat sau femeie să aleagă o a treia opțiune de acest fel.
De luna viitoare, cetățenii statului Oregon vor putea alege una dintre litere M, F sau X pe cărțile lor de identitate sau pe permisele de conducere.
Această schimbare vine ca urmare a unui judecător statal care a permis unui veteran de război, să se identifice cu un al treilea sex.
Luna trecută și Senatul Californiei a adăugat o a treia opțiune pentru cărțile sale de identitate.

Smartphone-urile oferite copiilor la vârste nepotrivite pot avea efecte la fel de negative ca cele ale „unui gram de cocaină”.
Avertizarea vine din partea unui expert în dezintoxicare din Marea Britanie.
Acesta a spus că aplicații precum Instagram și Snapchat pot crea dependență la fel de mare ca alcoolul sau drogurile în rândurile copiilor.
Expertul i-a rugat pe părinți să ia în calcul nevoile compulsive pe care le generează folosirea unui smartphone de către copii, similare cu cele generate de alcool și droguri.
Potrivit studiilor efectuate până acum, cu cât un copil primește un telefon inteligent mai târziu, cu atât mai bine.
Aceasta deoarece smartphone-urile distrag atenția copiilor de la cel mai important lucru din viața lor, școala, și îi expun la riscuri precum hărțuirea online sau pedofili.

Comisia Europeană a introdus Poliția Gândirii pe Internet.
Astfel, ceea ce nu corespunde doctrinei UE, va fi eliminat.
Mai multe rețele sociale, printre care Facebook, Google, Twitter și YouTube, dar și Microsoft, au semnat la sfârșitul lunii mai codul de conduită al Comisiei Europene, prin care se angajează să blocheze sau să șteargă în 24 de ore mesajele pe care le consideră incitatoare la ură și violență

Peste 10% dintre adolescenții din lume sunt fumători.
Consumul de tutun este principala cauză la nivel mondial de mortalitate evitabilă și de boli grave, fiind responsabil de moartea a circa 6 milioane de persoane anual, notează oamenii de știință în cadrul unui raport al Centrului american de prevenire și control al bolilor.
Potrivit specialiștilor, tinerii care încep să fumeze la o vârstă fragedă prezintă un risc mai mare de a dezvolta dependența de nicotină în comparație cu cei care fac acest lucru mai târziu în viață.
Un studiu realizat în 61 de țări arată că jumătate dintre state aveau o rată a fumătorilor de cel puțin 15% în rândul băieților și de cel puțin 8% în cel al fetelor.

Biserica Scoțiană recunoaște căsătoriile între persoane de același sex.
Sinodul general al Bisericii Episcopaliene Scoțiene a votat în favoarea modificării canonului Bisericii privind căsătoria, pentru a elimina definiția căsătoriei între bărbat și femeie.
Cu toate acestea, niciun membru al clerului nu va fi obligat să slujească la cununia unui cuplu de acelaşi sex, dacă simte că ar avea probleme de conștiință.
Biserica Episcopaliană Scoțiană devine, astfel, prima Biserică majoră creștină din Regatul Unit, care permite “căsătoriile” între persoane de același sex.

Numărul persoanelor strămutate în interiorul țării lor sau refugiate din cauza conflictelor în lume a atins un nou record de 65,6 milioane anul trecut.
Așa a transmis Înaltul Comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, care și-a exprimat îngrijorarea în special în privința crizei din Sudanul de Sud.
Siria, Irakul și Columbia au fost țările cu cele mai multe strămutări interne.
Conflictul din Siria, care a izbucnit în 2011, continuă să genereze cel mai mare număr de refugiați (5,5 milioane în total), în 2016 fiind înregistrați încă aproape 825.000 de noi refugiați.
Sudanul de Sud reprezintă criza cu cea mai rapidă amplificare din lume în ce privește strămutările de persoane.