Știri 15 iunie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sf. Mucenic Isihie din Durostorum.
Acesta era ostaş creştin şi făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staţionată în cetatea Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu.
Acest Sfânt a pătimit împreună cu alţi 5 sfinţi mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian şi Iuliu veteranul.
În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-şi aducă aminte de el când va sosi în faţa Domnului, căci curând va urma şi el aceeaşi soartă.
Iar Sfântul Iuliu l-a îmbărbătat şi i-a amintit de făgăduinţele făcute de către Domnul pentru cei ce vor răbda până la sfârşit.
Sfântul Isihie s-a încununat cu moartea martirică în anul 298, la 15 iunie, prin tăierea capului.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți mâine, de la ora 6.30, biserica de lemn închinată „Tuturor Sfinților Români” a schitului „Sfântul Ioan Rusul” din apropierea localității Palazu Mic, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Toți credincioșii prezenți se vor putea închina în Sfântul Altar.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 2-a după Rusalii, care, în Patriarhia Română, este numită Duminica Sfinților Români.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Zosin, unde se prăznuiește unul dintre hramuri.
Tot duminică, de la ora 8.30, PS Siluan, Episcopul Ungariei, va poposi la mănăstirea „Tuturor sfinților români” de la Poarta Albă – Galeșu pentru a oficia Sfânta Liturghie a hramului.

Procesiunea „Calea mărturisitorilor români” va avea loc sâmbătă la Poarta Albă.
Evenimentul face parte din proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului” și este dedicat memoriei celor care au suferit sau au murit pentru credință și libertate în regimul comunist.
Plecarea din Constanța va fi la ora 8, cu două autocare, din stația de la Vaporașul de la Gară.
Astfel, de la ora 9, se va porni de la monumentul memorial Poarta Albă până la mănăstirea „Tuturor sfinților români” de la Galeșu, unde va fi oficiată slujba de pomenire pentru toți cei ce au murit în închisori.
Apoi, de la ora 13, în incinta mănăstirii va avea loc o masă rotundă cu tema: „În căutarea poporului pierdut”.
Vor participa: Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Florian Bichir, membru CNSAS, cercetătorul Marius Oprea, istoricul Adrian Nicolae Petcu, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din România – Filiala Constanța, Paul Andreescu, Lector Univ. Dr. Carmen Ciornea, protos. Maxim Vlad și Ionuț Druche.

Astăzi este Ziua internațională a energiei eoliene.
Aceasta are scopul de a oferi posibilitatea descoperirii acestui tip de energie, a puterii și posibilităților pe care le deține.
Astfel, se poate reduce poluarea cauzată de producerea energiei din arderea combustibililor fosili.
Energia eoliană reprezintă la nivel mondial unul dintre sectoarele industriale cu cea mai rapidă creștere, cu peste 100 de miliarde de dolari investiți în anul 2015.

Tot astăzi este și Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici.
Această zi a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în decembrie 2011 și reprezintă acea zi din an când întreaga lume se manifestă în mod deschis împotriva oricărei forme de abuz sau de suferință provocată persoanelor vârstnice.
Între 4 și 6% dintre persoanele în vârstă au fost victime ale unei forme de rele tratamente care pot duce la răni fizice, dar și la consecințe psihologice pe termen lung.
La nivel global, numărul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani este în creștere, de la 542 milioane în 1995 până la aproximativ 1,2 miliarde, estimate pentru anul 2025.

Astăzi se împlinesc 128 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
La 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit in sanatoriul doctorului Suţu, la vârsta de 39 de ani.
Motivul oficial al morţii a fost, conform documentelor sanatoriului „psihoză maniaco-depresivă, demenţă paralitică, sifilis şi embolie” cauzată de o intensă activitate publicistică.
Există însă şi voci care susţin că poetul de talie universală ar fi fost de fapt asasinat la comandă, deoarece incomoda politic prin operele sale.
A fost ales post-mortem la data de 28 octombrie 1948 membru al Academiei Romane.

Unul din trei copii din România trăieşte la limita sărăciei.
Așa arată un raport UNICEF.
Potrivit acestuia, statele din nordul Europei, Germania şi Elveţia se află pe primele locuri în ceea ce priveşte progresele înregistrate pentru bunăstarea copiilor; la polul opus se află România, Bulgaria şi Chile.
În medie, unul din patru copii din cele 41 de ţări arată săptămânal simptome de probleme mentale – deprimare, nervozitate sau probleme de somn.
Raportul mai notează că şi în ţările cele mai performante, ca Estonia, Japonia, Finlanda şi Canada, aproape 20% din elevii de 15 ani nu au cunoştinţe de bază în ceea ce priveşte lectura, matematica şi ştiinţele reale.

Programul Start-Up Nation a devenit activ de astăzi.
Acesta are o alocare de 1,7 miliarde lei, iar suma pe care un beneficiar o poate obține este de maxim 200.000 de lei.
Potențialii beneficiari vor înscrie online planurile de afaceri începând de astăzi, timp de 30 de zile.
Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor și facilitarea accesului acestora la finanțare.
Anul acesta, prin acest program se estimează finanțarea a 10.000 de start-up-uri, care vor crea cel puțin 10.000 de noi locuri de muncă.

Aproape nouă mii de persoane au fost mobilizate anul trecut în Campania națională Donează sânge, salvează o viaţă!
Biserica Ortodoxă Română susține donarea de sânge prin această campanie.
Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin implicarea mai multor voluntari coordonați de Arhim. Ciprian Grădinaru, slujitor al Paraclisului Catedralei Naționale.
Prin campaniile de donare de sânge organizate începând cu anul 2013, Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor de sânge. În ultimii 4 ani, au fost donate peste nouă tone de sânge în cadrul campaniei Donează sânge, salvează o viață!

Trei angajaţi din 10 lucrează în concediu.
Conform unui sondaj, 37% susţin că lucrează ocazional din concediu, doar atunci când este neapărat nevoie, în timp ce restul de 27% dintre respondenţi spun că delimitează foarte bine perioadele de lucru cu cele de vacanţă şi nu muncesc niciodată atunci când sunt în concediu.
Antreprenorii sunt cel mai adesea nevoiţi să lucreze în vacanţă, 88% dintre aceştia dedicând timp business-ului şi în perioadele de odihnă.
În acelaşi timp, 80% dintre respondenţi recunosc că citesc mailurile de serviciu pe perioada concediului, iar 66% verifică mesajele cel puţin o dată pe zi, astfel încât să rămână informaţi şi să poată relua mai uşor activitatea la întoarcerea din concediu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept