Știri 9 iunie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine de la ora 8, Sf. Liturghie la biserica Sf. Haralambie din zona Boema.
Ierarhul nostru va sluji împreună cu Înalt Prea Sfințitul Alexei, Arhiepiscop de Ananiev și Balta.
Credincioșii se vor putea închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Bucurie Neașteptată adusă din Ucraina.
Duminică, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sf. Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei.
Cu acest prilej, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului și Înalt Prea Sfințitul Alexei vor săvârși Sfânta Liturghie arhierească la biserica „Sfântul Nectarie” din zona Medeea, care-și va sărbători cel de al treilea hram.

La Mangalia se va organiza un atelier pentru copii cu expunere de icoane pictate pe sticlă.
Acesta poartă titlul „Cerul oglindit în ochi de copil” și va putea fi vizitat în acest week-end, dar și pe 17 și 18 iunie, între orele 16.00 și 19.00.
Îndrumătorul proiectului este monahia Apolinaria Ghiță, licențiată în Arte Plastice.
Atelierul este organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, al protoieriei Callatis și al parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Mangalia.

CFR introduce de astăzi Trenurile Soarelui.
Timp de trei luni, până pe 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara către Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră.
20 de trenuri vor pleca zilnic din București spre Constanța, 11 cu destinația Mangalia și cu opriri în toate stațiunile de la Malul Mării.

Examenul de bacalaureat continuă astăzi cu proba de evaluare a competenţelor digitale.
Proba se va desfăşura şi săptămâna viitoare, luni şi marţi, iar între 14 şi 16 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Prima probă scrisă la Limba şi literatura română va fi pe 26 iunie.
Pe 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 30 iunie – proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele vor fi afişate pe 5 iulie, când vor putea fi depuse şi contestaţiile.

12.000 de pacienţi vor beneficia de tratament fără interferon, la nivel naţional față de numai 5.000 de pacienți cât au fost înregistrați anul trecut.
Anunțul a fost făcut de, preşedintele CNAS, Marian Burcea. Prin Legea bugetului din 2017 s-au alocat peste 3 miliarde de euro în terapia hepatitelor C în diverse stadii.
Acesta a mai subliniat că pentru tratamentele medicamentoase în ambulatoriu, instituția a alocat, anul trecut, aproape 1,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 33% din fondul de sănătate.

Numărul cazurilor de obezitate infantilă s-a dublat în ultimii 10 ani.
Creșterea alarmantă a incidenței obezităţii infantile înregistrată în ultimii ani nu are o justificare medicală, în sensul unor cauze endocrinologice sau genetice, ci aportul caloric ridicat, susțin specialiștii.
Majoritatea cazurilor de obezitate sunt întâlnite la copiii de până la 8 ani.
Odată instalată, obezitatea poate fi tratată printr-o conduită terapeutică recomandată de medici și, mai ales, printr-o susținută activitate fizică.

Angajații ar putea să își plătească singuri asigurările sociale de la începutul anului viitor.
Un document oficial al Guvernului prevede că de la 1 ianuarie 2018 contribuțiile de asigurări sociale vor fi plătite de angajați, prin modificarea Codului Fiscal.
Potrivit unei analize prevederea ar anula majorările salariale acordate prin legea salarizării unitare.
Măsura, cel mai probabil, se va aplica și in mediul privat.

Ia românească a fost promovată în Parlamentul European.
În cadrul expoziției dedicată iei, la Bruxelles, au fost prezentate modele de ii din toate regiunile țării, în contextul în care pe 24 iunie se sărbătorește Ziua internațională a iei.
Evenimentul a fost organizat de europarlamentarul Viorica Dăncilă și ministrul Românilor de Pretutindeni, Andreea Păstârnac.
Reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeană, ambasadorul Luminiţa Odobescu, a arătat că ia este un simbol şi un obiect de artă în care sunt înscrise toate datinile şi reperele milenare care oferă poporului român o unitate culturală unică.

Primăria Constanța intenţionează să elibereze autorizaţii de construire numai dacă se asigură suprafaţa minimă de spaţii verzi.
Aceasta se va stabili în funcţie de destinaţia construcţiilor, prin raportare la suprafaţa terenului ori la alţi indicatori specifici.
În acest context, pentru construcţiile administrative, minimul de teren amenajat cu verdeaţă este de 20% din suprafaţa terenului, iar pentru construcţiile comerciale este de 15%.
Regulamentul privind asigurarea spaţiilor verzi se află în dezbatere publică.